Autorii Istoriei limbii romane, vol. I: De la origini pana in
secolul al XVII-lea, Bucuresti, Editura Academiei, sustin
caracterul latin al idiomului de la nord de Dunare si prin
argumente fonetice si gramaticale.
Fonetic, -a, fonetici, -ce, sf., adj. Sf. Ramura a lingvisticii
care studiaza producerea, transmiterea, auditia si evolutia
sunetelor limbajului articulat. (�) Fonetica istorica (sau
evolutiva) = ramura a foneticii care studiaza sunetele unei
limbi sau ale unui grup de limbi inrudite in dezvoltarea lor,
incercand sa stabileasca legile dupa care au loc modificarile
fonetice. (�) Din fr. phonetique
Sunet, sunete, s.n. 1 (�), 2 (�), 3 (�), 4. (Lingv.) Element
al vorbirii rezultat din modificarea curentului de aer expirat
prin articulatie. Lat. sonitus.
Limba romana are 34 de sunete � tip: 22 de consoane, 7
vocale, 4 semivocale si o vocala nesilabica: i (i afonizat,
soptit).
Consoana, consoane s.f. Sunet al vorbirii format din zgomote
produse in diferite puncte ale canalului fonator prin inchiderea
(urmata de deschiderea brusca) sau prin stramtoarea acestuia;
semn grafic, litera care reprezinta un asemenea sunet. Din fr.
consonne, lat. consona.
Vocala, vocale s.f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a carui emitere,
curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fara sa
intalneasca niciun obstacol; semn grafic, litera care reprezinta
un asemenea sunet (�) Din lat. vocalis, germ. Vokal.
Semivocala, semivocale, s.f. Sunet intermediar intre vocala
si consoana, cu insusiri comune amandurora. V. si
semiconsoana; Semi +vocala (dupa fr. semi-voyelle).
Dintre cele 7 vocale; a, a, e, i (y), o, u, i (a), patru pot deveni
semivocale: e, i (y), o, u. Acestea sunt nesilabice si apar in
componenta diftongilor (coarda, meu) si a triftongilor
(englezoaica, veneau). Am inclus semivocalele y si a, in
paranteze, raportarea facandu-se la sunet si nu la litera
(reprezentare grafica).
Despre i afonizat (soptit) am gasit o explicatie in DEX:
afonizare s.f. (Lingv.). Asurzire (a unui sunet).
La Cluj, in urma cu mai bine de patruzeci de ani, recunoa
sterea lui i soptit ne salva la multe seminarii.
Depistandu-l pe i soptit (afonizat), nu desparteam in silabe
cuvintele de tipul buni, verzi, scunzi care apareau in listecapcana
alaturi de: codri, membri, acri (cu i vocalic)!
(Urmarind cerintele formulate pentru examenul pe care il vor
sustine elevii din clasa a VIII-a, am intalnit astfel de exercitii).
Revin, cu scuzele de rigoare, la ceea ce am dorit sa expun
in aceasta tableta: sunetele limbii romane (dar si
reprezentarea lor grafica - literele) sunt aproape identice
cu cele din limba latina. Specific romanesti ar fi vocalele a
si a (pronuntarea acestora creeaza multe dificultati celor
care doresc sa invete limba noastra).
Sunetele a si i s-au atribuit substratului (elementului dac).
Se considera ca i (existent si in rusa si polona) ar fi produsul
inchiderii vocalei a sau produsul influentei consoanei
premergatoare asupra lui i. Fonemul a provine din a
neaccentuat sau din e precedat de consoane cu un anumit
loc de articulare (ex. batran din veteranus; par din pilus; zau
din deus etc.) Un studiu amplu in legatura cu aceste modificari
fonetice publica Al. Graur in Buletin Linguistique (1936). In
scrierea acestor sunete se folosesc semnele diacritice.
In reprezentarea grafica a altor sunete (specifice foneticii
romanesti) se foloseste sedila: s, t.
