Într-un prezent din ce în ce mai austerizat, în ultimii 25 de ani, în care, din păcate, suntem martorii unui fel de deșertizare spirituală a României, una din rănile care ne dor este și depopularea satelor românești. Tinerii părăsesc țara, rămân satele noastre pustii, drept consecință a nepăsării, a indiferenței puternicilor clipei, care, în vâltoarea luptelor politice postdecembriste, numai grija pentru țară, pentru apărarea interesului național nu o au! În acest „sistem concentrat" , cum îl numește Dan Puric, îmbătrânirea și pustiirea satelor noastre devin o problemă de fond. În această istorie mutilată în cei 25 de ani, se pierd tradiții milenare, de familie, de comunitate, într-un climat, ireversibil, de pierdere a memoriei și de distrugere a valorilor.
În acest context, un rol important revine fiilor satelor noastre: preoți, profesori, doctori, avocați, ingineri, ofițeri, învățători, de a urma acel sfat interbelic al profesorului Dimitrie Gusti, de a lăsa urmașilor acele necesare monografii - după modelul de el făcut în localitățile Șant și Drăguș -, dovezi ale rădăcinilor noastre, ale dăinuirii și continuității pe aceste meleaguri ale leagănului nașterii poporului român. Noi avem cu ce ne mândri, lăsând moștenire paginile existenței noastre, mărturii întru nemurirea neamului. În acest context se includ și cele două monografii ale Săcalului de Pădure.
„Aducerea aminte - spunea Lucian Blaga - este singurul triumf al vieții asupra morții!". Dar și asupra uitării, am spune. Deoarece, într-un fel, și uitarea înseamnă, încetul cu încetul, tot moarte!
Recitesc monografia „Săcalu de Pădure" a preotului Romulus Sever Todea, ediția a II-a, revăzută și completată de Ilie Șandru, Valer Cengher și Ioan Torpan, fiecare cu atribuții precise într-o deplină reușită editorială, cu ferma convingere că această carte-monografie trebuia, pur și simplu, scrisă, sub semnul unei înalte conștiințe, dar și al îndemnului lui Nicolae Iorga, venind de peste vremi: „Dacă evenimentele mari se întâmplă, iar vremea se închide asupra lor, datoria noastră este să nu le uităm." Să nu lăsăm să se aștearnă uitarea peste trăirile, zbuciumul, bucuriile, tristețile noastre.
Asta o făcea, cu acel simț al datoriei împlinite, înainte de a fi chemat la cele veșnice, de Părintele Îndurărilor, preotul Romulus Sever Todea, prin acel voluminos dosar, devenit carte, pe coperta căruia - după mărturisirea lui Ilie Șandru - scria: „Dosar cu interes obștesc, lucrat de preotul Todea S. Romulus." Este „dosarul vieții unui om" - cum spune Ilie Șandru, - al preotului din Săcalu de Pădure, „viață pe care părintele Todea a închinat-o neamului nostru românesc și Bisericii strămoșești." Cărturar luminat, cu chemare, apropiat oamenilor satului, al cărui păstor sufletesc a fost, cunoscându-i durerile și necazurile, Romulus Sever Todea a luptat pentru apărarea drepturilor strămoșești ale românilor, „pentru apărarea credinței străbune a neamului nostru și a limbii noastre românești." Luptător pentru cauza celor mulți, patriot adevărat, parohul Romulus Sever Todea, cu credință și har duhovnicesc, vreme de 50 de ani a slujit la altarul Bisericii Ortodoxe din Săcalu de Pădure, satul în care s-a născut tatăl său, preotul Mihail Todea. Timp de o jumătate de secol a fost alături de credincioșii săcăleni, pe care i-a păstorit, și la bine, și la greu, în anii vifornițelor și urgiei abătute și asupra Săcalului pe timpul Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, în urma lăcomiei Ungariei lui Horthy Miklos.
Numai că, după război, începea dictatura comunistă a „obsedantului deceniu", a „erei ticăloșilor" și a anilor care vor urma. A rezistat timpului, vremurilor potrivnice unui popor creștin, iubitor de neam și țară. Și s-a gândit preotul Romulus Sever Todea să se apuce de o grea lucrare - monografia Săcalului de Pădure, cu alergătură, pentru documentarea prin arhive, căutând urme, dovezi ale existenței localității, din cele mai vechi timpuri până în prezent, pentru a lăsa urmașilor, generațiilor de azi, celor care vor urma, moștenirea din care să afle cine au fost moșii, strămoșii, înaintemergătorii lor. Neamul lor românesc! O carte-monografie, cuprinzând, prin timp, destinul țăranului Vasile Lado din Săcal, ridicat la rangul de nemeș, în anul 1610, toporașul de piatră din epoca neoliticului, ceramica descoperită în hotar, la țibleș, vestigiile arheologice de la Pârloage, toate verigi din marele lanț al istoriei neamului nostru românesc.
Săcalul de Pădure a fost martor și participant la marile evenimente: Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, la Revoluția din 1848, preotul Mihail Fulea a fost tribun în cea de-a XII-a Legiune, a lui Constantin Romanu-Vivu, cu sediul în Reghin, preotul Ioan Duma a făcut parte din mișcarea memorandistă a românilor ardeleni, ajuns pe banca acuzaților, iar în anul 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial, alt preot, Mihail Todea, a fost arestat, trimis în închisoarea de la Târgu-Mureș, apoi internat în lagărul de la Sopron-Fertõ-Rakos, până în anul 1918. „Întâmplări din trecut" este capitolul cuprinzând drama familiilor Florea Pârvan și Ioan Lazurca, obligate, de batjocura administratorului baronului Kemeny, din Brâncovenești, să plece în bejenie, peste munți, în Moldova, printre urmașii viitori ai familiei Pârvan fiind marele istoric Vasile Pârvan. Pe acest pământ, la Pârâul Vlădoiei, s-au derulat întâmplări tragice, pământul fiind stropit cu sângele unor români din Dumbrava și Aluniș (Măierău), uciși de oamenii lui Peterfi, lor adăugându-li-se maltratările unor săteni din Săcal, Dumbrava și Filipiș.
O carte-monografie care trebuia scrisă din atâtea motive invocate de viața satului, în urma acelei „chemări sublime", cum spunea cândva Vasile Goldiș, cu iubire de credință, de loc și de limbă românească, slujind interesul general al unei comunități, cuprinzând: cadrul geografic și social, istoricul satului pierzându-se în negura vremii, date despre cei mai vechi locuitori din așezarea preistorică „Pârloage", întâmplări din trecut, moartea mitropolitului Transilvaniei, Iosif Budai, în subsolurile caznelor și osândiților la moarte ale castelului din Brâncovenești, cu legendele create în jurul lui. Atentei observații sunt supuse locurile „La râul curții" și „La Acăstăi", de pe dealul Șut, unde erau duși și executați condamnații la spânzurătoare, datele despre familia nemeșească a Ladoșilor, urmașii lui Vasile Lado, scos din rândul iobagilor și înălțat în rândul nobililor, emigrările din Săcalu de Pădure, prin trecerea munților, în Moldova, Bucovina, Muntenia, descrise de istoricul Ștefan Meteș, printre ei aflându-se și acel Flore Pârvan, de care aminteam. Rând pe rând sunt așezate în pagini Răscoala țărănească de la 1784, Revoluția de la 1848 (printre participanți fiind și preotul Mihail Fulea din Săcal, în legiunea a XII-a, condusă de Constantin Romanu-Vivu), uciderea celor 21 de săteni din Dumbrava și Măierău (Aluniș), la Pârâul Vlădoaiei.
N-a scăpat părintelui Romulus Sever Todea rolul Asociațiunii Transilvane pentru Literatură Română și Cultura Poporului Român - ASTRA, înființată la 1861 sub conducerea mitropolitului Andrei Șaguna, întâmplările din Primul Război Mondial, cu participarea României alături de Antantă împotriva Puterilor Centrale, Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918, primarii Săcalului între anii 1919-1940, Diktatul de la Viena din 30 august 1940, cu urmările și crimele care au urmat, ziua de tristă amintire și pomenire, de 23 august 1944, cu interesantele „File de jurnal" care au urmat.
Bineînțeles, nu puteau lipsi situația demografică de-a lungul timpului, viața din trecut și cea de azi, dezvoltarea social-economică, problemele satului, istoria Parohiei Ortodoxe (cu preoții Mihail Fulea, Ioan Duma, Mihail Todea, Emil Colcer, Romulus Sever Todea), istoria școlii din Săcal, cu dascălii ei, activitatea culturală a satului, atât de bogat în obiceiuri folclorice de iarnă (Turca, Berea, colindele), de Anul Nou, Bobotează, Sângeorz, Duminica Floriilor, de Paști, Rusalii, căsătoria (nunta țărănească), cu spectacolul acela de o frumusețe aparte, nașterea și botezul, înmormântarea și obiceiurile ei, folclorul literar (balade, cântece, strigături), monografia încheindu-se cu addenda privind biserica de lemn „Înălțarea Domnului", potrivite fiind aici, într-adevăr, versurile „nebiruit e omul ce luptă cu credință."
Ca de obicei, profesorul Ioan Torpan ne convinge, și de astă-dată, prin monografia „Satul nostru - Săcalu de Pădure", că, așa cum spunea cândva Lucian Blaga, ardeleanul înseamnă acel gând dus până la capăt, că, față de rădăcinile neamului avem o datorie cu care am venit pe lume, că, prin vremuri de furtună, noi, românii, ne-am păstrat legea strămoșească, credința, limba, datinile, întru apărarea ființei naționale, în veșnica, mereu repetata urcare pe Dealul Crucii.
Tocmai aceste adevăruri ni le pune în față Ioan Torpan, convins că „Fiecare sat românesc își are însemnătatea și încărcătura sa istorică, are trecutul său acoperit de timp și de vicisitudinile vremii (…) Consider că avem datoria morală de a cerceta și a face cunoscut trecutul satului în care ne-am născut sau în care trăim". Sunt cuvintele IPS dr. Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, îndemn și povață în zilele noastre prea grăbite, parcă, pentru a mai fi timp și pentru necesarele întoarceri în timp.
Satul este acel loc al obârșiilor noastre, al rădăcinilor. Acolo își duc odihna veșnică, în cimitirele prunilor, moșii și strămoșii noștri. Loc al ivirii pe lume și al copilăriei, unde s-a născut și veșnicia, de fiecare dată satul nostru ne amintește că avem o datorie sfântă, aici, în „Grădina Maicii Domnului", să luptăm pentru credință, limbă, patrie, mândria de a fi român!
Dar, mai ales, Ioan Torpan nu uită oamenii! Oameni precum Ilie Șandru, generalul de brigadă Valer Cengher, consilierul comunal Dragomir Pantea, pe alte și multe merituoase personalități ale Săcalului, care au dovedit că, într-adevăr, le pasă de locurile obârșiilor, alături de înșirările fotografice reprezentându-i pe acei oameni de nădejde ai locului, cu portul lor frumos, cu gospodăriile lor. Se știe că, uneori, o fotografie spune mai mult decât o mie de cuvinte! Asta reușește s-o facă Ioan Torpan, prezentându-ne Săcalul de Pădure, „satul nostru", cum spune, privit de pe Glodoșel, cu obiceiurile lui împământenite, de Bobotează, ieșirea în țarină de Rusalii, sfințirea locului pentru biserica nouă, recruții de odinioară, săcălenii ajunși, în perioada interbelică, la muncă în America, botezul, cununia, chemătorii la nuntă, dansatorii locului, formația de călușeri care a reprezentat România la Festivalul Tineretului și Studenților de la Berlin (1951), fotografia de epocă a familiei Duma, cu frații Vasile - episcop, și preotul Ioan, tradițiile locului, dr. Eugen Nicoară, președintele ASTREI reghinene, în port național românesc, la Monumentul Eroilor din Săcalu de Pădure.
O privire caleidoscopică emoționantă. Trebuie să ai, într-adevăr, în suflet dragoste de țară, patriotism și credință, să-ți faci datoria față de neamul care te-a dat vieții și lumii. Asta reușește s-o facă, cu prisosință și convingere, prin fotografiile din monografia „Satul nostru - Săcalu de Pădure", Ioan Torpan, „ca să nu se piardă amintirile, pentru regenerarea sentimentelor" și „veșnicia locului în care trăim!".
