1 DECEMBRIE 1918 - Ziua de suflet a tuturor românilor adevărați!
Din anul 1990, cu excepția unui singur an, am fost la întâlnirea cu MAREA UNIRE din capitala Transilvaniei, fie cu pelerini din Balda, Sărmașu sau împrejurimi, fie numai cu familia mea. Mă întrebam de ce nu merg la Cluj-Napoca sau Tg.-Mureș, și ele, orașe din sufletul meu. Alba Iulia reprezintă altceva de data aceasta: întâlnirea cu istoria adevărată, cu martirii și eroii adevărați, întâlnirea cu cei 100.000 de români care, pe jos, cu merindele în traistă, cu trupul acoperit de straiele naționale, cu sufletul plin de Dumnezeu și Ardeal, mergeau ă-și sărbătorească dreptatea divină.
Luni de dimineață ne-am trezit cu cântecele dragi românești care fac ca suftelele noastre să vibreze: Noi suntem români; Treceți, batalioane române, Carpații!; Tu, Ardeal; Tot ce-i românesc nu piere, și nici nu va pieri. Împreună cu soția Mioara, nepoțelul Daniel, părintele patriot Pompei Laurențiu de la Ațintiș, cu mașina transformată în roșu-galben și albastru, cu sufletele pline de mândrie că suntem români, cu ochi-n lacrimile care curgeau în voie și fericite, pășeam pe drumul istoric pe care au pășit strămoșii noștri... parcă eram ...ei, cei de altădată. Sunt momente greu de descris, momente încercate și aflate numai de cei care cu suflet curat românesc pășesc pe drumul istoriei. În satul natal Hădăreni, am făcut un scurt popas pentru a săruta mâna tatălui și mamei dragi de pe mormântul lor; o lacrimă, o amintire, o rugăciune către toți frații, surorile, prietenii, consătenii, mi-au dat senzația că prin noi și ei vor participa la marea sărbătoare; tuturor le-am lăsat un SFÂNT TRICOLR ROMÂNESC, care să le stea de strajă și trezvie... până la viitoarea întâlnire cu... Domnul și cu noi.
Șoseaua era aproape goală, mașini spre orașul unirii aproape inexistente, localități întregi fără steaguri sărbătorești... Nu eram însă descurajați, fiindcă aveam în noi imaginea de altădată, când la trecerea cu mașina tricolor un țăran și-a ridicat căciula în semn că respectă țARA, a polițistului care a luat poziția de drepți și a salutat mașina tricoloră... aveam speranța că vom găsi la Alba Iulia hrana necesară sufletelor noastre și specifică zilei în sărbătoare.
Catedrala Marii Uniri, Regele Ferdinand și Regina Maria, Tricolorul imens ne-au urat bun venit. Sufletele au început să vibreze; Sfânta Liturghie, oficiată de Mitropolitul Ardealului Laurențiu, de Episcopul român al Ungariei și de Arhiepiscopul român, patriot și cărturar dr. Irineu Pop, ne-a transbordat în alte sfere și entități existențiale. Depunerile de coroane la monumentele regilor mai sus-amintiți, la statuia marelui Avram Iancu, prezența președintelui ales, Iohannis, cuvântările domniilor lor, ne-au însuflețit, ne-au dat speranțe de un alt viitor. În colindul străbun „O, ce veste minunată!," care răsuna din mii de piepturi, am găsit pe Dumnezeu, care plana majestuos deasupra tuturor, defilarea armatei, cu tot ce aveau ei în dotare, ne-a făcut să ne simțim mai puternici; mai uniți; să plecăm cu speranța că acei care vor să sfârtece din trupul sfânt a țării nu vor mai avea nici o șansă... dar aceasta depinde numai și numai de noi.
Întâlnirea de pe esplanada catedralei, cu generalul patriot Mircea Chelaru, promisiunea refacerii materiale și spirituale ale „Vetrei Românești", îmbrățișarea Înaltului meu Ierarh: „Bine ai venit la Alba Iulia, părinte patriot!", mi-au dat un sentiment de împlinire românească, un sentiment că toți românii luptători nu muncim în zadar în „OGORUL PATRIEI". Pe drumul de întoarcere, sute de mașini cu steaguri tricolore, pe drumurile Ardealului drag, parcă ar fi dorit să ne spună în cânt străbun: „TOT CE-I ROMÂNESC NU PIERE ȘI NICI NU VA PIERI!".
„LA MULȚI ANI, DRAGĂ ROMÂNIE!, LA MULȚI ANI FERICIȚI, DRAGI ROMÂNI!," DE ORICE ETNIE ȘI GÂNDIRE RELIGIOASĂ.
