„Ghidul"… rătăcit în (și de) Scripturi! (I)

Poporul român este, tot mai intens, ținta celor mai aberante psihoze păgâne proferate, în spațiul public: „Plevușca" PAVEL CORUȚ (IX)

Acest documentar este o replică la trei din cărțile lui Pavel Coruț: „Mântuirea de după marea rătăcire" (I), „Secretele vârstelor de aur"(II), „Arta succesului la români" (III)!

Orbirea trufașă cu care Pavel Coruț se îndoiește de veridicitatea conținutului Bibliei, fără să țină cont că este cea mai tipărită și apreciată carte din lume, tocmai pentru că autorul ei „din umbră" este Duhul Sfânt, mă determină să gândesc, mai ales că își propune să implementeze în popor un nou tip de „morală", cât de benefic ar fi, pentru sănătatea mentalității colective creștine, ca Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe să nu mai fie atât de îngăduitor cu batjocoritorii celor sfinte! „Invitația" lui la necredință generală se întemeiază pe contestarea autenticității textului Bibliei, începând cu Vechiul Testament numit de el ca fiind „o colecție de legende mistice" (I, pg.67), reprezentată de „povești naive" (I, pg.145), „mituri" (I, pg.224) „fără nici o valoare istorică" (I; pg.224) în fond o prezentare de „mari neadevăruri despre Lume" (I, pg.204) și abundentă în „cruzimi" (I, pg.50)!

„Ochiul" de spion al lui P.C., ce s-ar cuveni profesional să fie unul ager, nu „vede" în textul biblic „firul" atât de frapant al iubirii lui Dumnezeu față de oameni și, neînțelegând că lungul șir de „fapte oribile" (I, pg. 85) din Sfânta Scriptură intră în responsabilitatea celor ce s-au răzvrătit față de Dumnezeu, insinuează că acestea sunt puse pe seama lui Dumnezeu de niște „blasfemici traducători" (I, pg.159), numindu-i pe proorocii Domnului ca fiind „ignoranți compilatori biblici" (I, pg.75), fără să țină cont că el însuși se face vinovat de blasfemie când îL prezintă pe Fiul lui Dumnezeu ca pe un om cu imperfecțiuni și mare înșelător de conștiințe! Un alt „amăgitor" i se pare a fi și Fericitul Ieronim (347-420), pe care P.C. îl plasează eronat ca trăind în secolul III (I, pg.67), căruia îi atribuie (Ieronim fiind traducătorul care a făcut cea mai bună tâlcuire, în limba latină, a textului biblic original) responsabilitatea „cumplitei blasfemii" (I, pg.67), de a traduce prin Domnul numele divine de Iahve (I, pg.70) și Elohim (I, pg.71), ceea ce nu înseamnă deloc că avem de-a face cu niște zei (I, pg.67), culpabilizându-l totodată și de… „cumplita rătăcire (creștinismul - n.a.) a unei mari părți din Omenirea terrană… și a întârziat evoluția civilizației umane cu 15 secole" (I, pg.67)! Amăgitor este însă P.C., care vorbește degradant despre „religia iudeo-creștină" (I, pg.69), raportând-o ca existând și în zilele noastre, cu toate că iudeo-creștinii au fost un fel de sectari în sânul creștinismului primar, deci aceștia au trăit în urmă cu … două milenii!

Lasă un comentariu