Aflându-se într-o călătorie de documentare în China, în calitatea sa de ministru al culturii și de scriitor renumit, finul intelectual francez Andre Malraux (1901-1974), pe vechiul său nume, acela de Berger, ironizat ca fiind „Omul generalului-președinte de Gaulle", l-ar fi întrebat pe Mao Zedong (Mao Tze Dun, n. 26 dec.1893 - d.9 sept.1976): „Domnule președinte, puteți să-mi spuneți ce părerea aveți despre revoluția franceză?!". (n.n.prima din cele cinci ale ultimului deceniu al sec. al XVIII-lea, cea din anul 1789). La care „cel mai uibit fiu al poporului chinez" ar fi răspuns: „Domnule ministru, e un pic prea devreme ca să ne pronunțăm".
Și cu toate că pe acea vreme trecuseră aproape 175 de ani de la răzmerița sângeroasă și anarhică a celor mai amărâți dintre francezi, răspunsul de atunci al liderului chinez i se păruse lui Malraux nu numai cu tâlc, dar și de neînțeles! Nu știu dacă și acum, dacă ar mai fi trăit. După tragicele evenimente de la Paris. Zău că îi dau dreptate lui Mao să fi fost atât de evaziv, de sceptic și de imprecis în răspunsul său. Bănuiesc că îi dictase deopotrivă, înțelepciunea nativă, cât și experiența multimilenară de viață a poporului chinez multietnic și multiconfesional. În mod sigur știa adevărul trecutelor istorii: că, de cele mai multe ori,războaiele nedrepte, precum și răutățile de orice fel se întorc împotriva celor vinovați de provocarea lor!
Așa că, ce să mai zicem noi, românii! Cei care, după 25 de ani de la „marele deranj" din decembrie'89, ardem de nerăbdare să aflăm exact și să înțelegem perfect ce și cum a fost atunci! Uitând să ne întrebăm: Ce oare surprize neplăcute ne mai rezervă ziua de azi?! Cu atât mai puțin, viitorul cel mai apropiat! Starea generală actuală a Chinei și a poporului ei demonstrează că liderii lor au învățat temeinic lecțile trecutului! Neconfundând democrația cu anarhia! Și nici îmbogățirea unora cu sărăcia și inechitatea socială a altora! Și apoi, ei n-au controversatul și inechitabilul spațiu geografic Schengen! Ca urmare, știu exact cine intră și cine iese din imensa lor țară. Pe unde, în ce zi, la ce oră și în ce minut! Ba mai mult: ce a făcut și n-a făcut acel străin în țara lor. Ce a vizitat și când. Cu cine s-a întâlnit și de ce. Ce preferă să mănânce. Unde s-a distrat și cu cine. Ce a vândut, ce a cumpărat și cât a cheltuit. Ce a adus la sosire și ce duce la plecare. Dacă-i legal sau ilegal potrivit legilor lor. Și cu toate aceste indiscreții, dacă privești tumultul de zeci și zeci de milioane de oameni de pe străzile marilor orașe cu greu ghicești dacă ești sau nu băgat în seamă de cineva. Pentru că au avut de la cine învăța toate aceste șiretlicuri ale supravegherii permanente: de la așa zisele democrații ale lumii occidentale și americane! Care se cred a fi prefecte, cinstite și umanitare. Da, de unde! Nici vorbă de așa ceva!
După Paris, ianuarie 2015, nu numai Franța, ci întreaga lume nu vor mai fi cum au fost până acum câteva zile! Nici noi, românii! Fiind situați nu numai la răscruci de grele drumuri și rele vânturi, ci și la cea mai de est graniță a Uniunii Europene și a NATO, în mod sigur că nu vom mai zburda dintr-o țară în alta fără opreliști! Vor fi reîntorși din drum, nu numai cerșetorii ci și mulți dintre românii de bună-credință! Ca urmare, stai și te întrebi: nu intenționat se întâmplă ceea ce întâmplă în lumea asta ca nelumea, precum expresia lui Eminescu!?
