De regulă, când liderii UDMR (în trecut, Marko Bela, în prezent, Kelemen Hunor) erau (sunt) întrebați dacă, după niște alegeri - ori pe parcurs - formațiunea lor va participa la guvernare, alături de partide românești, răspunsul acestora a fost și este, invariabil, același: „Da, dacă programul de guvernare va cuprinde și dezideratele noastre"! Or, care sunt „dezideratele" UDMR știm bine, chiar din punctul 1 al Programului UDMR: autonomia teritorială, cu toate consecințele ce decurg, inclusiv, recunoașterea limbii maghiare ca a doua limbă oficială în Transilvania.
Întrebarea este: cunosc liderii partidelor românești - care acceptă asocierea la guvernare cu UDMR - aceste „deziderate"? Bineînțeles! Însă de dragul guvernării cu orice preț, uită (ori se prefac!) că un partid, o formațiune, cum este UDMR, nu poate avea alte deziderate decât cele ale României, prevăzute în Constituție! „Acceptați prevederile Constituției, bine, dacă nu, la revedere, domnilor udemeriști!", ar putea (ar trebui să fie) răspunsul unui lider loial țării, la eventuala ofertă de guvernare făcută UDMR.
Da, dar cine să o facă? Premierul Victor Ponta, care și-a ales consilier (onorific) personal pe György Frunda, ori alte personaje politice care, în trecut, s-au împrumutat cu bani (cu sume mari, evident!) de la Verestoy Attila?
Pentru aceștia „interesul național" este (și a fost) subordonat doar „borcanului cu miere". Din păcate!
