La majoritatea întâlnirilor guvernanților români postdecembriști cu diversele delegații ale FMI, acestea din urmă ne-au oferit nouă, românilor - prin intermediul „negociatorilor" noștri - doar rețeta F(oa)M(e)I. Una dintre ele: privatizările sub influența instituțiilor financiare internaționale, după principiul: „Vreți aderarea, dați economia". Și am dat-o!
Rând pe rând, marile active (unități economice de prim-rang) s-au privatizat, au ajuns în mâinile străinilor. Printre ele, s-au numărat Combinatul Siderurgic de la Galați, Banca Comercială Română, Petrom etc., etc., în timp ce pe ordinea de zi se află alte vreo 50 de societăți de stat. Sub pretextul că acestea ar constitui „găuri negre" în economie, au fost vândute mari uzine, fabrici, combinate de tot felul, bănci, rezerve ale solului și subsolului.
Și, ca un făcut, cum au trecut în mâinile străinilor, cele care au avut „norocul" să-și păstreze în continuare obiectul inițial de activitate le-au adus noilor proprietari venituri uriașe.
Din „găuri negre" s-au transformat în „mană cerească". Conform unui clasament realizat de firma de cercetare economică Crossover Research, citată de Mediafax, Petrom ocupă locul 10 într-un top al primelor 1.000 de companii, din zece noi state ale Uniunii Europene, plus Croația, în funcție de venituri. În clasament sunt incluse 43 de companii românești, cu venituri cumulate de 27,494 miliarde euro. Venitul mediu al unei companii din România (a celor care ne produceau „găuri negre"!) este de 639 de milioane de euro. Dar dintre cele 43 de companii românești, nouă au venituri de peste un miliard de euro, șapte au venituri între 500 milioane de euro și un miliard de euro, 11, de 250-500 milioane de euro, și alte 16, de sub 250 milioane de euro.
Așadar, în loc să profite românii de ele - cu sudoarea cărora s-au construit - veniturile au fost și sunt expatriate, fără a se observa vreun avantaj pentru economia românească și pentru fiecare dintre noi, cetățenii români. Dimpotrivă, cei care prin munca și truda lor le-au creat, înainte de '89 - și la care lucrează (ori lucrau) și copiii și chiar nepoții lor - abia trăiesc de pe o zi pe alta.
De ce s-a ajuns aici? Pe lângă motivele invocate mai sus, pentru că cei care le-au vândut (cunoscuți sub numele generic de „statul român") au urmărit, desigur, și contra unor comisioane grase, doar să scape de ele, fără ca respectivele privatizări să fie negociate corespunzător. Una dintre consecințe a fost că mii și mii de oameni au rămas pe drumuri, iar, în numeroase cazuri, societățile privatizate și-au schimbat obiectul inițial de activitate. Unele societăți au fost vândute, pur și simplu, doar pentru valoarea terenurilor pe care erau amplasate. Rezultatul? Cel scontat și de către mulți anticipat: o infimă minoritate (cei care și-au arogat dreptul de a le vinde) s-a îmbogățit, iar majoritatea populației a ajuns la…sapă de lemn. Cei cu mai mult noroc, și mai tineri fiind, și-au luat „lumea-n cap", lucrând prin diverse țări ale Uniunii Europene.
Acum se petrece ( a luat amploare) un alt fenomen, la fel de păgubitor: exportul priceperii profesionale, a creierelor, a personalului de înaltă calificare. O adevărată comoară, tot mai solicitată pe plan internațional, numită know-how.
Constatăm, însă, și în acest caz, că după ce această resursă, inteligența, se formează în timp și cu costuri mari, ea nu este păstrată în țară, deși economia românească (cât a mai rămas din ea!) ar avea nevoie ca de aer. Dacă nu le vom asigura acestora salarii apropiate (măcar) de standardele europene, de specialiștii noștri (deși, încă, puțini la număr) vor beneficia tot străinii. Din păcate…
