Cartierul de domiciliu trebuie ales în funcție de personalitatea fiecăruia

Distribuie pe:

Gradul de satisfacție în viață depinde și de măsura în care cartierul în care locuiește o persoană se potrivește cu caracterul acesteia, susține un studiu realizat de o echipă internațională de cercetători în cadrul Universității din Cambridge, scrie ziarul spaniol „ABC".

Eșantionul de 56.000 de locuitori din Londra folosit pentru studiul publicat în revista „Proceedings of the National Academy of Sciences, PNAS", a fost ales din cele 590.00 de persoane a căror date au fost strânse de BBC între 2009-2011 în cadrul Marelui său Test de Personalitate. S-a urmărit modul în care corelația dintre personalitate și mulțumirea în viață diferă în funcție de cartierul de reședință, cazurile selectate provenind din 216 zone diferite ale marii metropole.

Specialiștii au constatat că, în general, persoanele mai stabile din punct de vedere emoțional și mai extrovertite au tendința de a fi mulțumite, indiferent de zona în care locuiesc. În cartierele centrale, mai agitate, se simt mai bine persoanele amatoare de noi experiențe. În zonele în care s-au înregistrat cele mai scăzute niveluri de satisfacție, cele mai puțin mulțumite sunt, de obicei, persoanele mai liniștite și mai corecte, ceea ce sugerează că aceste trăsături de personalitate contează cel mai mult în determinarea gradului de mulțumire a celor care trăiesc în condiții ambientale mai puțin favorabile.

„Ansamblul acestor observații (...) oferă informații potențial utile pentru alegerea locului de trai", a afirmat Jason Rentfrow, de la Fitzwilliam College din Cambridge. „Evident, majoritatea oamenilor nu își pot permite luxul de a avea un control total asupra locului în care domiciliază, dar, ținând cont de veniturile lor, ei pot să hotărască dacă preferă o casă în centrul orașului, unde viața este mai trepidantă și locuința mai mică, sau undeva mai departe, unde ritmul zilnic este mai lent, dar pot să-și permită un spațiu de locuit mai generos. O decizie care să țină cont de personalitate ar putea avea efect asupra gradului de satisfacție generală în viață", a mai explicat expertul.

Lasă un comentariu