Anul 2014 a fost un an dens, complicat, contrariant, cu bucurii, cu amărăciuni, cu spaime, cu revoltă, cu speranță... Cu nostalgii, încât și unele lucruri mai îndepărtate mi s-a părut că s-au întâmplat doar ieri...
A fost un an în care mi-am văzut de scris și de tipărit cărți, reviste, prefăcând-mă că nu văd mizeriile morale, politice din jurul meu, mergând mai departe, cu convingerea că frumosul, adevărul, dreptatea vor învinge.
Dacă ar fi să fac un inventar, nici nu-mi vine să cred că toate acele lucruri le-am făcut eu, mi s-au întâmplat mie.
Sigur, dacă aș privi spre înălțimi, firește, nu pot să nu recunosc, fără falsă modestite, că Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu", care mi-a fost acordat la Festivalul Internațional de Poezie de la Ploiești, având girul academicianului Eugen Simion, a fost, de departe, cea mai mare bucurie a mea.
M-a adus mai aproape de Nichita Stănescu, de întâlnirile cu el, cele care mi-au marcat opțiunile mele literare, afinitățile elective.
În geografia întâlnirilor admirabile ale lui 2014, Brăila va rămâne un reper drag inimii mele, pentru că la Dunăre mi se întâmplă de câțiva ani buni cele mai frumoase lucruri, care nu fac decât să mă încarce de încredere în locul și rolul literaturii în viața noastră, în șansa pe care o are literatura română prin rezerva de... cadre tinere. Când spun așa ceva, mă gândesc la faptul că la Festivalul Național de Creație Literară „Ion Creangă", al cărui președinte sunt de vreo șase ani, au participat peste 1.200 de copii care cred în literatură, care se visează scriitori. Să mai adaug că, tot aici, la o secține a concursului, „interpretare de poezie modernă contemporană" (la care ultima mea carte, „Poeme verzi pe pereți", a fost tema), am descoperit prospețime, sinceritate, inteligență, naivitate, stângăcii, toate de-o frumusețe rară, toate adunate într-o carte de peste 650 de pagini, „Poeme verzi pe pereți. Nicolae Băciuț în lecturi critice", cu semnături între care s-ar putea regăsi și criticii și istoricii literari de mâine. De remarcat că acest concurs a mai tipărit încă două antologii, „Anotimpul din vis" cu texte ale copiilor din clasele II-IV, și o alta, „Fereastra timpului", cu texte ale celor din clasele V-VIII.
Să mai adaug că la Brăila am descoperit dascăli devotați profesiunii lor, în primul rând pe Angela Olaru, inițiatoarea Concursului „Ion Creangă", apoi pe Gabriela Vasiliu, cea cu care am pus la cale Festivalul Național de Creație Literară „Ana Blandiana", ajuns la a III-a ediție, și care are de fiecare dată oaspeți dragi pe Ana Blandiana și Romulus Rusan, Festival care face risipă de frumusețe, altitudine culturală și artistică, întreținând dragul pentru poezie.
Tot la acest din urmă Festival, am realizat, împreună cu Gabriela Vasiliu, patru volume: „Urma rădăcinii", cuprinzând lucrări de critică literară ale elevilor, „Poetica arborelui", antologie de poezie a Festivalului, „Dincoace de verde, dincolo de albastru", antologie de eseuri și proză, autori tot elevii, și „Metafora arborelui în literatura română și contemporană", incluzând lucrări ale elevilor și profesorilor, susținute în cadrul simpozionului organizat în contextul Festivalului „Ana Blandiana".
Sunt cele două manifestări de la Brăila, prin amploare și substanță, dătătoare de încredere și speranță în soarta literaturii române de mâine.
Tot la Brăila, am avut întâlniri încărcate de emoție cu membrii Cenaclului Literar... „Nicolae Băciuț", care funcționează de câțiva ani aici sub îndrumarea aceleiași pasionate de fapte de cultură prof. dr. Gabriela Vasiliu.
Tot la capitolul „cenaclu", aș include și o inițiativă din această toamnă a unor elevi de la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian" din Târgu-Mureș, care au înființat și ei Cenaclul Literar „Nicolae Băciuț", cu care m-am întâlnit de câteva ori și care mi-au întărit convingerea că nu e totul pierdut pentru viitorul literaturii române.
În 2014, am ajuns în anul al VI-lea al unei experiențe unice, editarea revistei lunare de cultură „Vatra veche", care mă are în postura de „one man show", adică eu adun material, concep sumarele, tehnoredactez, procesez fotografii, fac corectură, tipăresc revista, o difuzez, la aproape 16.000 de adrese de email - toate pe timpul, pe priceperea și ... pe banii mei.
Dar interesul manifestat pentru revistă îmi justifică toate eforturile, toată cheltuiala de energie, de timp. S-a creat o stare de spirit, un fenomen, dacă vreți, „Vatra veche", ca o demonstrație că se poate face jurnalism literar fără găști, fără compromisuri (majore!), fără aranjamente, fără manevre, în concordie (ecumenism!?) al ideilor, opțiunilor literare.
Totodată, revista își face o onoare și o datorie de suflet din a promova valori locale, cu convingerea că „provincia n-o muritu', numa' un pic s-o hodinitu'". În acest sens, am publicat două suplimente ale „Vetrei vechi", cu același număr de pagini cu al revistei, dedicate unor scriitori mureșeni, în momente aniversare: Lazăr Lădariu - 75 și Valentin Marica - 65, cu nădejdea că ei pot fi recuperați și evaluați, înscriși în circuitul național al valorilor culturale.
Am tipărit câteva zeci de cărți ale unor autori din țară și din străinătate, pentru care am fost un fel de „bun la toate" - tehnoredactare, corectură, concepție coperte, scris prefețe, postfețe etc., știind că acest soi de satisfacere a unor orgolii și ambiții nu dăunează grav... sănătății, că valorile culturale/literare se cern, în timp, dar mișcarea editorială mai întreține atmosfera literară, de atâtea ori lâncezită, ori retrasă în egoisme sau deturnată de atâtea alte ademeniri, mai mult sau mai puțin culturale.
Am mai avut ceva timp și pentru mine, am tipărit un volum de publicistică, „Sens giratoriu" și o antologie de versuri, cu texte din volumele ultimilor ani, dar și cu inedite, „Despărțirea de înger".
Am finalizat și o antologie de însemnări ale unor pelerini, împreună cu care, în 2013, am fost în țara Sfântă, carte realizată împreună cu un om care mi-a fost mereu aproape, pr. dr. Gheorghe Nicolae Șincan.
Am realizat, așa cum m-am angajat în toamnă, la Colocviile de la Nicula, și o antologie cu titlul „Întoacerea lui Ioan Alexandru", o provocare la recuperarea unui autor nevalorificat la adevărata dimensiune a operei sale.
Pentru că „Ut pictura poesis" nu e vorbă-n vânt, am organizat numeoase expoziții de pictură (artă modernă, icoane), și la Galeria „Deisis" din Târgu-Mureș, dar și la Reghin, Sighișoara, Baia Mare, Sibiu, Sărmașu, Gledin, Lăpușna...
Peste tot pe unde am umblat am dus cu mine poezia, în recitaluri „Pe unde umbli poezie?", „Iisus în celulă", fiind poate patetic în a-i invita pe cei cu care m-am întâlnit în a descoperi că, totuși, în chip poetic locuiește omul lumea aceasta, cum ne-a lăsat testamentar Hölderlin.
Am continuat și eu să scriu poezie, și pe paturi de spital și pe petice de cer, încercând să conving lumea că a scrie versuri înseamnă a sta de vorbă cu Dumnezeu.
M-am întâlnit cu cititorii - la lansări, prezentări de carte, singur sau cu cei care sunt angajați pe acest front: Lazăr Lădariu, Valentin Marica, Mariana Cristescu, Răzvan Ducan, Darie Ducan, Sorina Bloj, Gabriella Costescu, Mariana Chețan... lista e foarte lungă.
Dar eu sunt numai un om și ziua nu are decât 24 de ore. Mi-au mai rămas atâtea lucruri nefăcute, atâtea datorii neplătite. Am mai lăsat și pentru anii ce vin, atât cât îmi va îngădui Cel de Sus. Mai am încă ceva de spus, mai am ceva de mărturisit.
În sertarul meu electronic se adună file pentru o carte de versuri, pentru o alta de publicistică („Pretexte și contexte")...
Am rezistat, și în 2014, multor jocuri politice, presiuni, abuzuri care n-aș vrea să cred că se datorează vinei de a fi român la... Târgu-Mureș.
Dar am simțit mereu aproape cunoscuți și necunoscuți, oameni din preajmă, dar și din largul lumii, oameni care fac mereu demonstrația că prietenia literară și nu numai e neprețuită.
Un motiv în plus să lupt, să nu accept nici să stau în genunchi și nici cu sabia în teacă.
(Răspuns la ancheta publicației „Bucureștiul literar și artistic")
