Patriarhul Teoctist Arăpașu - 100 de ani de la nașterea sa

Se împlinesc 100 de ani de când Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Teoctist Arăpașu vedea lumina zilei, motiv extrem de potrivit de a ne aduce aminte de chipul său plin de lumină, de vocea sa blândă și caldă care a încălzit sufletele noastre, de înțelepciunea sa de care s-a bucurat întreaga ortodoxie românească, și nu numai, mulți ani la rând. A stat cu demnitate și onoare mulți ani la cârma Bisericii Ortodoxe Române, făcând din aceasta una dintre cele mai apreciate Biserici din întreaga lume.

Patriarhul Teoctist Arăpașu (din botez Teodor) s-a născut la 7 februarie 1915 în localitatea Tocileni din județul Botoșani. De-a lungul timpului a fost frate în mănăstirile Vorona și Neamț, elev la seminarul monahal din cadrul mănăstirii Cernica, a fost uns în monahism la Bistrița în județul Neamț, sub numele Teoctist, și hirotonit ierodiacon pe seama acesteia, la 4 ianuarie 1937. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, obținând licența în anul 1945, paralel a îndeplinit diferite funcții în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor și, de asemenea, a fost diacon la patriarhie. La 1 martie 1945 este transferat la centrul eparhial Iași, fiind hirotonit ieromonah și hirotesit arhimandrit în 1946; de asemenea, a făcut studii la Facultatea de Litere și Filozofie din Iași; a fost preot slujitor din 1945, apoi mare eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, fiind și vicar al aceleiași arhiepiscopii. În martie 1950 este ales și hirotonit episcop vicar patriarhal, cu titlul „Botoșăneanul"; în această calitate a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București și a condus diferite sectoare din cadrul administrației patriarhale. La 28 iulie 1962 este ales, iar la 16 septembrie înscă-unat episcop la Arad, păstorind acolo 10 ani, în perioada decembrie 1969 - decembrie 1970 a îndeplinit și funcția de locțiitor de episcop la Oradea.

La 28 ianuarie 1973 a fost ales, iar la 25 februarie același an este înscăunat arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei; în septembrie 1977 este ales, iar în octombrie același an este înscăunat ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei, menționăm, de asemenea, faptul că din iulie 1980 până în ianuarie 1982 a fost și locțiitor de mitropolit al Ardealului.

După moartea patriarhului Iustin (1986), Teoctist Arăpașu a devenit locțiitor de patriarh; la 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie 1986 este întronizat ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În cei foarte mulți ani de activitate ca ierarh s-a preocupat nu numai de probleme administrative și economice, ci și de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele 4 eparhii pe care le-a condus și de organizarea unor muzee bisericești; a fost, de asemenea, și ctitor de biserici; după anul 1989 a îndrumat acțiunea de construire a unor noi biserici în București și în alte părți ale țării; a îndrumat revistele „Mitropolia Olteniei", „Mitropolia Moldovei și Sucevei" și „Glasul Bisericii", acelor editate la Patriarhie; a încurajat, de asemenea, apariția mai multor lucrări teologice.

Reprezentant de seamă al ecumenimului românesc, a făcut parte din mai multe delegații sinodale care au vizitat alte Biserici; a condus delegații în vizite peste hotare: Biserica Ortodoxă din Finlanda, Biserica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar - India, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Bulgară, Biserica Armeană, Arhiepiscopia Misionară din America. Ca patriarh, a condus delegații sinodale române care au vizitat Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia, Patriarhia Rusă, Patriarhia Sârbă, Biserica din Cipru, Biserica Greciei, Biserica din Malabar - India etc. De asemenea, menționăm faptul că a primit vizitele mai multor Întâistătători de Biserici ortodoxe naționale, mai ales după 1989, precum și a Papei Ioan Paul II, în mai 1999.

Patriarhul Teoctist a participat la Conferința mondială a Comisiei „Credință și Constituție" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montreal în 1963, vizitând atunci o serie de parohii românești din Canada, de asemenea, a mai luat parte la diferite întâlniri și adunări din Franța, Creta, Chambesy, Oxford etc.

Patriarhul Teoctist a primit titlul de „Doctor Honoris Causa" din partea mai multor universități, cum ar fi Oradea, București, Pitești, Petroșani, Galați; este membru de onoare al Academiei Române din 17 decembrie 1999.

Patriarhul Teoctist Arăpașu a publicat studii, articole, cuvântări în „Biserica Ortodoxă Română", „Glasul Bisericii", „Mitropolia Moldovei și Sucevei", „Mitropolia Olteniei", „Mitropolia Banatului", „Telegraful Român", cărți de rugăciuni, pastorale. Câteva lucrări au apărut în volum. Articolele și cuvântările publicate în reviste au fost strânse în câteva volume, sub titlul Pe treptele slujirii creștine, de asemenea, i-au mai apărut și alte volume.

Ca patriarh, îndrumă întreaga activitate editorială de la Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă. De-a lungul anilor au apărut, cu binecuvântarea sa, o serie de lucrări cu caracter teologic și istoric, menționăm reeditarea Bibliei de la București din 1688, au apărut manuale pentru învățământul teologic universitar și seminarial, noi traduceri din Sfinții Părinți, cărți de slujbă și multe altele.

Patriarhul Teoctist Arăpașu a trecut la cele veșnice în ziua de 30 iulie 2007, iar înmormântarea sa a avut loc în ziua de 3 august 2007 când trupul său neînsuflețit a fost așezat pentru odihnă veșnică în cripta din Catedrala Patriarhală din București.

Din ceea ce a fost Patriarhul Teoctist va rămâne amintirea pilduitoare a unei vieți de om, trăită în necontenită și stăruitoare muncă. Și vor rămânea și realizările sale, tot pe atât de bogate, pe cât de larg i-a fost câmpul de activitate, în toate domeniile vieții românești în care a activat: în Biserică, pe teren cultural și pe cel social-național. Patriarhul Teoctist a intrat în istorie, scriind, cu sufletul, cu viața și faptele sale mărețe, pagini de o neîntrecută frumusețe morală, care se vor impune posterității ca o comoară scumpă, vrednică să fie păstrată și cinstită. De aceea, cu gândul înălțat spre cer îl rugăm pe Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții Săi, hărăzindu-i un loc fericit în împărăția Sa cea veșnică.

Lasă un comentariu