În perioada 9-11 martie 2015, în organizarea Protopopiatului Ortodox Român Târgu-Mureş, în colaborare cu Primăria municipiului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, a fost organizat Festivalul „Tradiţii şi obiceiuri în perioada Postului Mare".
În cadrul manifestării au fost expuse icoane pictate, obiecte de artă populară, expoziţie de cărţi şi obiecte de cult, produse culinare de post etc. Festivalul a cuprins şi câte un scurt program artistic adecvat perioadei în care ne aflăm.
În deschidere preotul Marius Bălăşoiu spunea: „Perioada Postului Mare este, prin excelenţă, timpul închinat Domnului prin rugăciune, asceză, cântare, fapte de milostenie..."
Pe o scenă improvizată au evoluat Teodora, Narcisa şi Teodor Ţogorean, Corul bisericesc de la Sângeorgiu de Pădure, Corul de la Sângeorgiu de Mureş, Corul mixt şi de copii al Bisericii Ortodoxe „Sfânta Ana", Corul Parohiei Ortodoxe XIV (Mureşeni), Adina Popa (Jidvei), Leontina Pop, Dorina Oprea, Corul Catedralei Mici „Bunavestire", Ciprian Istrate, Corul Parohiei Ortodoxe Ungheni, Corul Psaltic „Anastasios", Corul Bisericii de Lemn şi Corul Parohiei Voiniceni.