Ne-am luat rămas-bun, luni, 9.03.2015, de la cel care a fost tată, bunic şi străbunic, Aurel Bercea. Nu voi folosi formule lacrimogene, dar am ţinut să public azi acest text, pentru a-i cinsti memoria.
Aurel Bercea a fost bunicul meu.
A luptat în Al Doilea Război Mondial şi a ţinut un jurnal de front. La 40 de ani de la terminarea războiului, a făcut o sinteză a experienţelor trăite. Am privilegiul de a vă prezenta această sinteză.
Textul este reprodus aşa cum a fost scris de către Aurel Bercea, în limbajul folosit la vremea respectivă.
24 iulie 1942, data plecării pe front
„În data de 24 iulie 1942 am plecat pe front cu un batalion din Regimentul 83 infanterie, după lupte grele la Cotul Donului şi Stalingrad, la 20 noiembrie 1942, după ce armata română şi germană au fost încercuite la Stalingrad, mai mulţi ostaşi am reuşit să ieşim din încercuire şi am rătăcit prin stepele Calmuce două luni de zile, pe o iarnă foarte grea, grupuri de ostaşi zdrenţoşi şi flămânzi pe un ger de -16, -20 de grade. La 16 februarie 1943, am ajuns în oraşul Rostov pe Don, unde ne-am adunat toate rămăşiţele scăpate din cerc. Am format un detaşament pentru a pleca în ţară. Am fost cam la 300, 400 de soldaţi şi ofiţeri, dar nu am plecat în ţară. S-a format un nou regiment, 111 Infanterie, şi am fost avansat în gradul de sergent. Am cantonat într-un sat Fedorovk, la vest de oraşul Meleotov. În data de 15 martie 1943, până la 17 mai, când am plecat pe litoralul Mării de Azov. La Marea de Azov, din 20 mai până pe 16 septembrie, am dus-o foarte bine, inamicul se găsea la 160 de km la sud de Marea de Azov, în Crimeea, şi noi nu am avut probleme, era cald şi bine, o regiune foarte bună, peşte, struguri, zarzavaturi din belşug.
La 2 septembrie armia română şi cea germană au fost respinse de ruşi şi s-au retras prin gurile Crimeii dintre Marea Neagră şi Marea de Azov. Divizia noastră 20/24 a fost nevoită să se retragă spre Kertom, peste fluviul Nipru, în lupte foarte grele cu ruşii. Din acest moment am început retrageri zilnice şi lupte foarte grele până la graniţa noastră, în satul Sculeni, pe Prut, unde am fost trecuţi şi am completat Regimentul 14 Dorobanţi Roman, cu care am luptat în continuare până la nord de Iaşi, am luptat în localitatea Bivolari, Popricani, castelul Rozolan, Vânători, Copou Iaşi şi altele, multe din aceste localităţi au fost ocupate de mai multe ori, când de români, când de ruşi."
Rănit la braţe şi coapse
„La data de 13 iulie am căzut rănit prin amândouă braţuri şi prin coapsa piciorului drept şi am fost internat în spitalul zonă interioară nr. 622 din Blaj. În acest spital din Blaj am fost internat două luni de zile, am fost trimis de spital în staţiunea de la Bozia, fiind foarte slăbit, am pierdut mult sânge. La ieşirea din spital am fost repartizat la regimentul 10 Dorobanţi, care era pe front şi care, după 23 august 1944, era în lupte grele în ţara noastră, împreună cu ruşii împotriva nemţilor şi a maghiarilor, care n-au cedat o parte din ţara noastră."
Măcel la Vidrasău, Sămărghita şi Oarba
„La data de 23 august 1944 eram acasă în concediu de 60 de zile, dat de regimentul 10 Dorobanţi Focşani. La data şi în dimineaţa de 5 septembrie 1944 au năvălit forţele maghiare peste satul nostru, Şăuşa. Tot satul a fost evacuat spre comuna Pogăceaua de către nemţi. Eu şi cu familia noastră şi încă două familii, Horea şi Iernuţan, au rămas acasă pe poziţie, în hotarele Sămărghiţa şi Văidei. Eu şi cu mai mulţi din sat, vreo 13-15, săpam noaptea tranşee pentru nemţi, la Perii de pe păşunea comunală. În acest timp, de la 15 septembrie şi până la 7 octombrie, aici, pe Mureş, s-au dat lupte foarte grele, la Vidrasău-Sămărgiţa şi Oarba, au murit, într-o singură lună, peste 11.000 de ostaşi români. În dimineaţa de 9 octombrie 1944 au apărut ostaşi români în comuna noastră, Şăuşa, noi ne-am bucurat foarte mult, am mers la sfânta Biserică, am bătut toaca şi am tras clopotele, am pus la geam drapelul Tricolor. Satul era pustiu, nu era nimeni în sat."
Lupte cu nemţii, în Cehoslovacia
„După ce a trecut frontul, la 23 noiembrie 1944 m-am prezentat la regimentul 10 Dorobanţi Focşani. La unitate m-am întâlnit cu plutonierul major Ion, cu care am fost la Stalingrad, şi care m-a trimis acasă imediat, „să rămân acasă până la primăvară". În ziua de 1 martie 1945 m-am prezentat la unitate, după 15 zile s-a format o companie şi am fost trimis din nou pe front, în completarea Regimentului 10 Dorobanţi - Focşani, care era în lupte cu nemţii şi maghiarii în Cehoslovacia, Tatra Mică, şi apoi pe Moravia. În noaptea de 8/9 mai am intrat în poziţie de luptă, ne-am pregătit ca, în zorii zilei de 9 mai, orele 5 dimineaţa, să plecăm la atac, la orele 4.45 s-a lansat un puternic bombardament de obuze şi branduri, de credeai că piere lumea. La orele 5 am plecat în picioare, în linie, fără a trage un foc de armă, linia şi tranşeele nemţilor erau cam la 400 de metri în faţa noastră, înaintam, dar nu am primit niciun foc din partea inamicului. Când am ajuns în tranşeele şi poziţia inamicului, nu mai era nimeni, nemţii s-au retras de cu seară. A fost o mare bucurie pentru noi."
Trei ţări străbătute pe jos
„Am continuat înaintarea noastră toată ziua de 9 mai, şi nu a mai fost nicio rezistenţă, seara am ajuns într-un sat şi am aflat că nemţii au capitulat. A fost cea mai mare bucurie din viaţa mea. Unitatea noastră s-a oprit într-un sat cehoslovac, Moravo-Leskove, aproape de oraşul Brno. În această localitate am cantonat până la 15 iunie 1945, de unde am plecat în marş organizat spre ţară, pe direcţia Zvolen, Banska-Bistriţa, Ungaria, Budapesta. Din Cehoslovacia am plecat la 15 iunie şi am ajuns la Focşani la data de 3 octombrie 1945, tot acest drum a fost făcut numai pe jos, în coloană de marş, pe o arşiţă de vară. La data de 10 octombrie m-au eliberat şi am sosit acasă sănătos pentru care nu am destule cuvinte să-i mulţumesc Tatălui Ceresc."
La 9 mai 1987, pentru a sărbători 42 de ani de la încheierea războiului, Aurel Bercea scrie următoarea poezie pe foile rămase libere din Jurnalul de Campanie.
Carnetul de Campanie
Carnetul vechi ascuns în ladă
Timp îndelungat a stat uitat
L-am scris alături de grenadă
L-am pus în haina de soldat.
Adun în regăsite file
Atâtea gânduri la un loc
Din vremuri când, în nopţi şi zile,
Am stat în linia de foc.
Le-am scris când mă târam pe stâncă
Bătut de grindină de vânt
Acest carnet miroasă încă
A praf de puşcă, a pământ.
Sunt pagini la întâmplare
Când nu ştiam de sunt viu sau mort
Le-am scris în grea încercare
Ori în bordei, sub foi de cort.
Câte o filă poate-i ruptă,
Se întâmplă, ce să mă mai scuz
Zdrobit m-au scos atunci din luptă
Din groapa neagră de obuz.
Acest carnet l-am purtat cu mine
Pe front, în umedul tranşeu
De-atâtea ori părtaş la bine
Părtaş de-atâtea ori la greu.
Păcat că bietele cuvinte
Nu pot cuprinde tot ce vreau
Dar scrise cum îmi veneau în minte
E timpul firului să-l reiau.
Să fie, dar, şi-aceste file
O pildă mulţilor urmaşi
De măreţia-acelor zile
Să afle tinerii ostaşi.
