Puţini ştiu că „balonul" de la Week-end, bazinul „cu bulă" cum îl numesc nu doar copiii, ci şi sportivii şi antrenorii lor, este singurul presostatic din ţară, acest lucru se datorează Primăriei oraşului. Cea care a organizat competiţia de sâmbătă, campionatul naţional de polo masculin junior 2 (copii născuţi între anii 1988-1999), Andrea Szeghalmi, preşedinte executiv al Clubului C.S. Torpi Târgu-Mureş (trad. „pitic"), este cea care a obţinut cel mai bun rezultat (nu doar) din ţară, anul trecut, la Montreal, unde a obţinut locurile 23 şi 28 la categoria bras şi craul, din 101 de ţări participante, după ce la 14 ani a fost vicecampioană naţională. Andrea a făcut sport de mică, de la 6 ani, la Şcoala Sportivă, individual înot timp de 12 ani, a urmat acelaşi profil şi în liceu, apoi a făcut Facultatea de Ştiinţe Economice, acum, la 40 de ani pe care nicidecum nu-i arată, este antrenoare de înot pentru copii, datorită fiicei sale de 16 ani, dar se ocupă în mod absolut voluntar...şi de „băbuţe": doamne de 60-70 de ani, după modelul din Canada, Montreal, unde a concurat la Campionatul Mondial alături de alţi aproximativ 6.000 de sportivi, anul trecut, şi a fost impresionată de faptul că a fost organizat în exclusivitate de voluntari! Au concurat şi la primul campionat naţional de polo feminin din România din 2012, pentru prima dată, împreună, mama şi fiica, în aceeaşi echipă!
La competiţia de sâmbătă de la bazinul pre-sostatic din Târgu-Mureş, una oficială din Campionatul naţional de juniori II, au fost prezenţi copii din zona de Nord a ţării, cum se spune în această categorie a unui sport prea puţin mediatizat, din păcate, din oraşele Oradea, Arad, Cluj, Târgu-Mureş, fiind prezent şi delegatul Federaţiei Române de Polo, Badea Băjenaru. Andrea povesteşte cu umor şi entuziasm că „Bula" s-a deschis „de 3 ani şi 3 luni, pe 6 ianuarie 2011. Puţini ştiu că la noi în oraş există o şcoală foarte bună de înot şi polo, avem trei cluburi de înot şi tot atâtea de polo, „junioarele noastre au fost campioane", spune Andrea. „Eu sunt legitimată ca înotătoare la Baia-Mare, deşi sunt din Târgu-Mureş. Am ajuns la Montreal datorită unei cunoştinţe de pe Facebook, m-a invitat pur şi simplu, fără nici o «pilă» să concurez, iar preţul avionului şi taxa de participare mi le-au plătit prietenii! Am stat opt zile acolo, dar singurul lucru care m-a impresionat cu adevărat a fost faptul că tot concursul a fost dirijat de voluntari, faptul că acolo lumea nu aleargă după bani ca aici, ci face totul din bunăvoie. Fiica mea este campioană la junioare, cel mai mare «trofeu», «moştenitoarea»". Am cunoscut-o şi eu sâmbătă, călcând cu aceeaşi onoare pe urmele mamei!
