Să-ți iubești neamul, țara, precum pe tine însuți

Deși le este greu, chiar dacă în ultimii ani le-a fost aproape mereu greu, majoritatea românilor își iubesc țara și speră firesc să ne fie mai bine. Ziua Națională reprezintă un barometru al identității. Un turnesol care vădește sentimentele profunde generate de arborarea drapelului, din intonarea imnului național, din exercițiul bucuriei și al solidarității românești, din dragostea de țară împărtășită fără rezerve, din mândrie, demnitate și onoare.

Patriotismul, iubirea de țară și asumarea identității naționale se cuvin cultivate și trebuie să facă parte din educația de care avem parte zi de zi. În lipsa unei necesare culturi, se manifestă însă confuzie privind acest subiect, chiar în înțelegerea unor lideri cu funcții importante în administrația publică județeană. Vorbind de dragostea de țară, un astfel de gurist de ocazie dedulcit la declarații publice spunea, în P-ța Victoriei din Târgu-Mureș, la ceremonialul privind Ziua Națională, că dragostea de țară se raportează doar la sacrificiu și astfel o deprindem cu toții. O astfel de idioțenie s-ar traduce printr-o logică de-a dreptul masochistă, în temeiul căreia exclusiv sacrificiul validează dragostea de țară, adică mai întâi ne sacrificăm pentru a ne dovedi patriotismul. Evident, nu contestă nimeni că are și sacrificiul rolul său, dar acesta nu e altceva decât un efect ultimativ generat de cauza primă care este dragostea de țară, corelată cu prinosul de sentimente identitare.

Fiindcă nu înțeleg acest concept, unii lideri și-l asumă pur declarativ fiindcă dă bine. De aceea, nici nu au cum să multiplice credibil printr-un mesaj ceea ce (nu) simt. Încă din familie, din copilărie se deprind noțiunile elementare și fundamentale ale apartenenței la o cultură, la un popor, la o națiune, iar mai apoi se aprofundează prin școli. Reperele istoriei neamului tău nu se transmit genetic, ele se dobândesc prin învățătură. Și iubirea națională se cultivă și se însușește. Adeseori, înveți să-ți iubești țara neprogramatic prin ceea ce vezi pozitiv în jurul tău, raportându-te social la semenii tăi, la locul și rostul comun, la trăirile și emoțiile care ne unesc și călăuzesc cotidian.

Îți iubești țara atunci când o demonstrezi. Când îți prețuiești familia și obârșia, când reprezinți ceva semnificativ în viața celor dragi ție, când te preocupă binele comunității din care faci parte, când nu îți este indiferentă truda celor necăjiți, când lupți pentru o zi de mâine mai bună și nu aștepți ca altcineva să ți-o servească pe tavă, când nu poți să exulți egoist de bunăstare știindu-i pe ceilalți flămânzi și înlăcrimați, când poți să-i însuflețești, să fii o lumină călăuzitoare în existența tuturor celorlalți ș.a.

Nu cred că reprezintă un imperativ să te sacrifici pentru a-ți demonstra dragostea de țară. Nu cred că declamativ și prețios trebuie să o declari. Uneori e îndeajuns să-ți iubești aproapele, neamul, țara, creștinește, precum pe tine însuți și e foarte bine dacă reușești să o și demonstrezi, cu orice prilej.

 

Lasă un comentariu