Preşedintele Iohannis a cerut demisia lui Ponta

Distribuie pe:

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat vineri demisia premierului Victor Ponta ca urmare a faptului că acesta este învinuit de fapte penale. Potrivit preşedintelui, „este o situaţie imposibilă pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale, iar o criză politică ar fi cel mai rău lucru pentru România în acest moment - şeful statului a precizat că i-a cerut demisia premierului în cadrul discuţiei pe care au avut-o vineri la Cotroceni:

• Astăzi DNA a comunicat public că premierul e învinuit de fapte penale.

• După părerea mea, este o situaţie imposibilă pentru România ca pre-mierul să fie învinuit de fapte penale.

• Pe de altă parte, pentru România, cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum e o criză politică.

• Având în vedere toate acestea, solicit demisia premierului Victor Ponta.

• Aceste consideraţiuni şi solicitarea de demisie le-am comunicat premierului într-o discuţie pe care am avut-o acum câteva minute.

Vă mulţumesc."

 

Lasă un comentariu