Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeul nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe veci, ca să împlinim toate cuvintele legii acestuia.
Gemenele Bijani erau îmbrăcate în portul tradițional iranian - fuste lungi, bluze cu mânecă lungă, în culori sobre, aveau fața neacoperită și doar o eșarfă mare le acoperea părul bogat, de un castaniu închis. Zâmbetul cald cu care m-au întâmpinat m-a uimit de la prima privire, spunea dr. Ben Carson, în cartea sa „Asumă-ți riscul". După ce am dat mâna și am făcut cunoștință cu prima dintre gemene, am înconjurat pentru a o saluta și pe cealaltă, făcând un mic pas lateral, care mi s-a părut atât de ciudat, dar care era necesar, deoarece Ladan și Laleh nu mă puteau privi în același timp. Într-adevăr, cele două surori, în vârstă de douăzeci și nouă de ani, erau o adevărată prioritate din punct de vedere medical. Gemenele erau identice, unite la nivelul capului, craniile lor fiind sudate deasupra și în spatele urechilor, astfel încât fața uneia privea tot timpul în direcția opusă celeilalte, la un unghi de aproximativ 130 de grade. Și mai uimitor este faptul că aceste două tinere femei nu doar că au supraviețuit, dar după ce au fost adoptate de un medic iranian, căruia i se făcuse milă când a văzut că familia lor nu putea să le poarte de grijă, lui Ladan și Laleh li s-au creat toate condițiile pentru a se adapta și a trăi o viață cât se poate de normală și chiar s-au adaptat! Au urmat școala primară împreună cu colegii lor. Cu timpul au crescut, au absolvit liceul și au intrat la universitate, unde au studiat jurnalistica și dreptul. Au absolvit dreptul și acum erau avocați, ceea ce a dus la apariția unei crize, care a sporit tensiunile dintre cele două surori. Doar Ladan își dorea să profeseze ca avocat, în timp ce Laleh hotărâse că vrea să lucreze ca jurnalist. Corpurile lor le uniseră într-o existență comună, în timp ce personalitățile lor erau diferite și, acum, două visuri profesionale complet diferite le împingeau în direcții opuse. Timp de mai mulți ani, Ladan și Laleh căutaseră în toată lumea un neurochirurg, care să fie de acord să le opereze și, astfel, să le dea o șansă de a-și împlini visul - acela de a trăi o viață normală, individuală și distinctă. Specialist după specialist le-a refuzat cererea. Cazul lor era pur și simplu prea complex, aveau o vârstă prea mare pentru operație, iar șansele unui rezultat pozitiv erau prea puține. Dar surorile Bijani au refuzat să se dea bătute. Într-o încercare de a le convinge să se răzgândească, am sugerat surorilor Bijani cazul lui Chang și Eng Bunker, primii gemeni siamezi. Născuți în Siam (Thailanda de astăzi), în 1811, acești gemeni au devenit celebri, călătorind prin lume ca principală atracție a circului P.T. Barnum. Înainte de a se retrage din lumea show bissnes-ului, frații au cumpărat două proprietăți învecinate în Carolina de Nord și au devenit fermieri de succes. S-au căsătorit, cu două surori, au avut în total douăzeci și unu de copii și au trăit sănătoși, până la vârsta de șaizeci și trei de ani. Dar, din nou, și-au exprimat dorința de a se supune operației. Hotărârea lor era de neclintit.
„Preferăm să murim, decât să nu încercăm și cea mai mică portiță, care ne-ar da o șansă de libertate, astfel încât să ne trăim fiecare viața. Moartea este mai bună decât o viață trăită astfel!"
Tensiunea dintre cele două femei a crescut foarte mult în ultimele luni. Unele certuri dăduseră loc chiar la lovituri. Cât de rău trebuia să fie să te cerți cu cineva de care nu te poți dezlipi?! Situația în care se aflau Lodan și Laleh semăna foarte mult cu închisoarea. Există multe lucruri în viață, care depășesc aptitudinile și cunoștința umană, care scapă controlului nostru. Dar nimic nu este mai mare decât Dumnezeu. Douăzeci și opt de medici și aproximativ o sută de asistente, tehnicieni și alte ajutoare au luat parte la o consfătuire. Aspectul cel mai îngrijorător al cazului Bijani era faptul că o mare cantitate din sângele circulant prin creierul celor două femei trecea printr-o singură venă din porțiunea occipitală a capului lor. Surorile insistaseră ca odată începută operația să nu existe întoarcere. Tutorele a spus că înțelegea faptul că lucrurile se schimbaseră, dar Ladan și Laleh îi ceruseră să promită, așa cum le ceruse și doctorilor, că operația va continua indiferent ce s-ar întâmpla. Doreau să se trezească separat sau să nu se mai trezească deloc.
Erau în operație de treizeci și două de ore. Zarurile fuseseră aruncate. Dar tocmai atunci anestezistul ne-a anunțat că Ladan intrase în stop cardiac. Din fericire, eram destul de aproape de linia de sosire, astfel încât ni s-a părut normal să separăm cât mai repede țesutul rămas și să tăiem porțiunea de os rămas. Am avut nevoie de mai puțin de cinci minute pentru a le despărți pe gemene. Apoi, cele două jumătăți ale mesei de operație au fost desfăcute și îndepărtate una de cealaltă, astfel încât fiecare dintre femei să poată fi operată separat. Lodan a murit marți, la ora 2.30 p.m. În final, tocmai când hemoragia lui Laleh începea să fie sub control, a intrat și ea în stop cardiac. La nouăzeci de minute, după sora ei geamănă, Laleh Bijani a decedat, datorită unei hemoragii incontrolabile.
Muzica a fost oprită în sala de operație. O amorțeală sumbră a învăluit întreaga echipă medicală. Curgeau lacrimile. După cinzeci și trei de ore, s-a așternut tristețea și oboseala. Era un simțământ oribil. Nu cred că ar mai vrea cineva să-l retrăiască.
