În fiecare vară plec în pelerinaj la mănăstiri din România. Anul acesta un prieten m-a invitat să vizitez mănăstirile din Grecia şi Muntele Athos, însă, l-am refuzat din motive medicale. În schimb, am vizitat zece mănăstiri din ţară, locuri pline de încărcătură duhovnicească, dar şi locuri deosebit de pitoreşti. De câţiva ani, în fiecare vară urc la Mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea. Acolo mi-am făcut un prieten în persoana monahului Agatanghel, - originar din Târgu-Mureş. Am aflat că acolo vieţuieşte şi ieromonahul Ioanichie, fost deţinut politic, închis împreună cu părintele vrednic de pomenire, arhimandrit Ioan Iovan de la Recea. Am aflat că părintele Ioanichie are harul de a vindeca boli grave. Prin rugăciune a vindecat o fetiţă oarbă. Poate păcatele mele m-au împiedecat de fiecare dată să-l întâlnesc. Săptămâna trecută după ce m-am cazat la Cozia, dis-de-dimineaţă am plecat spre mănăstirea Frăsinei, comuna Muiereasca. Soţia a rămas la poalele muntelui, într-un schit unde pot să se roage femeile, fiindcă nu au voie să urce la Mănăstirea Frăsinei, unde rânduiala este după Sfântul Munte Athos. Mi-am găsit prietenul la chilie, undeva la o margine de pădure şi am petrecut în discuţii circa o oră, inclusiv pe teme de sănătate. Din păcate, nici de data aceasta nu l-am întâlnit pe părintele Ioanichie. Mi s-a spus că este plecat la Mănăstirea Bistriţa să spovedească maicile de acolo. M-am întors la Cozia şi a doua zi am plecat spre Mănăstirea Bistriţa, ctitorie a boierilor Craiovei, datând din anul 1490. Culmea ironiei, părintele Ioanichie a plecat până să ajung, înainte cu o jumătate de oră. Aşa că am rămas la Sfînta Liturghie şi să vizitez aşezământul. Prima atestare documentară a străvechii vetre monahale vâlcene este în „Hrisovul de danie" aparţinând lui Vlad Vodă Călugărul, la 16 martie 1494. În 1497 marele ban Barbu a adus de la Constantinopol moaştele Sfântului Grigore Decapolitul (780-842 d.Hr., mare apărător al dreptei credinţe împotriva ereziei iconoclaste. Ctitoria a fost grav avariată de expediţia armată a lui Mihnea cel Rău în 1509. În 1519 sfântul lăcaş se reface cu sprijinul lui Neagoe Basarab. Din ctitoria Craioveştilor astăzi se mai păstrează bisericuţa Bolniţei (1520). Mănăstirea Bistriţa este importantă şi pentru faptul că a fost un centru de spiritualitate ortodoxă. După opinia unor cercetători aici s-a tipărit prima carte din România, „Liturghierul" slavon al egumenului Macarie. Format la şcoala bistriţeană, Neagoe Basarab redactează ampla operă de pedagogie creştină, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie". Ieromonahul Mihail Moxa este autorul primei „Cronici Universale" (1620), iar în 1640 a tipărit „Pravila de la Govora". Şcoala Bistriţeană de miniaturişti şi copişti a continuat până în secolul al XVIII-lea. Constantin Brâncoveanu dăruieşte mănăstirii policandrul ornat cu ouă de struţ, obiecte de cult, cărţi liturgice şi clopotul mare. Afectată de cutremurul din 1846 mănăstirea necesită operaţiuni de demolare şi reconstrucţie. Lucrările, începute în 1846 de Gheorghe Bibescu, au fost finalizate de Ştirbei Vodă la 15 august 1855, când a fost sfinţită biserica mare cu hramul „Adormirea Maicii Domnului". Pictura noii biserici a fost realizată de Gh. Tătărescu în 1850, o pictură realistă, monumentală. Catapeteasma a fost executată la Viena din lemn de tei aurit. După 1877 în mănăstire funcţionează diferite instituţii social-culturale. În 1948 devine mănăstire de maici, iar prin decretul 410/1959 este desfiinţată. În 1984 mănăstirea revine în cadrul Episcopiei Râmnicului, cu un amplu proces de revigorare a vieţii monahale.
În biserica mănăstirii se află moaştele Sfântului Grigore Decapolitul, mare făcător de minuni şi după moarte, primind darul tămăduirii neputinţelor sufleteşti şi trupeşti, mai ales a epilepsiei şi duhurilor necurate, chiar şi undelemnul ce arde la candela de la racla sa având puteri tămăduitoare. În apropiere se pot vizita Cheile Bistriţei, peştera Sfântului Grigore Decapolitul, mănăstirea Arnota, ctitorie a lui Matei Basarab.
