Aniversare cultural-spirituală de mare prestigiu, la Reghin

Distribuie pe:

În ziua de joi, 20 august 2015, la Reghin, au avut loc o serie de manifestări aniversare cu caracter cultural-spiritual, menite să marcheze două decenii de la sfinţirea Bisericii Ortodoxe din Reghin-Iernuţeni şi 100 de ani de la naşterea Preafericitului Teoctist Arăpaşu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cel care avea să sfinţească biserica din Iernuţeni în acea memorabilă zi de duminică, 20 august 1995, zi care a devenit una dintre cele mai importante din întreaga existenţă a municipiului Reghin. Acest moment istoric trebuia sărbătorit pe măsura măreţiei şi importanţei sale, atât liturgice cât şi istorice.

După ce biserica din Iernuţeni, pe data de 15 august 2015, şi-a sărbătorit unul dintre hramuri, cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, iată, în ziua de joi, 20 august 2015, biserica şi credincioşii din această frumoasă comunitate au trăit momente de sărbătoare aniversară, marcând două decenii de la sfinţirea bisericii. Această aniversare reprezintă un vis împlinit, un gând dus până la capăt, prin timp liturgic s-a creat un timp istoric de mare importanţă, care a fost sărbătorit cu mare bucurie.

În dimineaţa zilei de joi, 20 august 2015, de la ora 8, în biserica din Iernuţeni s-a săvârşit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Vasile Chiorean, ctitorul principal al bisericii. După Sfânta Liturghie, s-a săvârşit slujba parastasului în memoria Patriarhului Teoctist, cel care a sfinţit biserica, a regretatei doamne preotese Cătălina Chiorean, a tuturor ctitorilor, binefăcătorilor, ajutătorilor, ostenitorilor şi credincioşilor acestei sfinte biserici, care nu mai sunt printre noi.

Tot în ziua de joi, 20 august 2015, de la ora 17, la Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin, a avut loc Simpozionul intitulat 20 de ani de la Sfinţirea Bisericii Ortodoxe Române Reghin-Iernuţeni, judeţul Mureş şi 100 de ani de la naşterea lui Teoctist Arăpaşu, Patriarhul României. Cu această ocazie s-a lansat cartea 20 de ani de la Sfinţirea Bisericii Ortodoxe Române Reghin-Iernuţeni, prima biserică din ţinuturile mureşene sfinţită de un Patriarh, Teoctist Arăpaşu, şi 100 de ani de la naşterea sa, autori fiind Părintele Vasile Chiorean- Logigan şi Părintele dr. Claudiu Dorin Chiorean. Tot legat de acest eveniment, în ziua de duminică, 6 septembrie 2015, Înaltpreafinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji Sfânta Liturghie Arhierească în biserica din Reghin-Iernuţeni, ocazie cu care va sfinţi şi capela mortuară aferentă parohiei.

Cuvântul de deschidere al simpozionului i-a aparţinut doamnei Sorina Bloj, directoarea Bibliotecii Municipale „Petru Maior" Reghin, gazda evenimentului, care i-a prezentat pe invitaţi. Conform bunei şi sănătoasei tradiţii creştine, simpozionul a debutat cu un moment de rugăciune rostit de preoţii prezenţi şi cu binecuvântarea Părintelui protopop Teodor Beldean.

În cadrul unei introduceri, Florin Bengean, moderatorul simpozionului, a prezentat câteva elemente generale referitoare la organizarea acestui eveniment, la importanţa istorică şi religioasă, la paşii care s-au urmat în cooperarea pentru reuşita acestui eveniment. A urmat apoi un moment emoţionant, păstrarea unui moment de reculegere în memoria Patriarhului Teoctist, a doamnei preotese, învăţătoarea Cătălina Chiorean, şi a tuturor ctitorilor Bisericii Ortodoxe Române din Reghin-Iernuţeni, care nu mai sunt printre noi, care au plecat din lumea cu dor în cea fără de dor, care au plecat în lumea cea veşnică, unde nu mai este nici o durere, ci viaţă nesfârşită. Să le fie somnul lin, amintirea curată şi memoria binecuvântată.

În cuvântul său, Părintele Teodor Beldean, protopopul Reghinului, s-a referit la ziua sfinţirii, la momentele emoţionante de atunci, referindu-se, printre altele, şi la importanţa rugăciunii la altar.

Doamna ec. Maria Precup, primarul municipiului Reghin, în discursul domniei sale, a mulţumit sprijinului Bisericii, s-a referit la importanţa legăturii cu Biserica, cu preoţii şi cu toţi oamenii Bisericii. A vorbit şi despre importanţa acestui eveniment. A mulţumit credincioşilor din Iernuţeni pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului şi s-a referit, de asemenea, la importanţa colaborării între toţi oamenii.

A urmat expunerea domnului Eremia Pop, cel care era primarul Reghinului la data sfinţirii bisericii din Iernuţeni, care şi-a exprimat câteva gânduri şi amintiri la trecerea celor 20 de ani de la sfinţire, referindu-se totodată la importanţa sărbătorii acestei sfinţiri, atât pentru credincioşii din Iernuţeni, cât şi pentru tot spaţiul reghinean.

În cuvântul său, Florin Bengean a evocat personalitatea şi multiplele realizări ale Patriarhului Teoctist Arăpaşu, cel care a poposit la Reghin în ziua de 20 august 1995 şi a sfinţit biserica din Iernuţeni, în mijlocul unui numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Din ceea ce a fost Patriarhul Teoctist va rămâne amintirea pilduitoare a unei vieţi de om, trăită în necontenită şi stăruitoare muncă. Şi vor rămânea şi realizările sale, tot pe atât de bogate, pe cât de larg i-a fost câmpul de activitate, în toate domeniile vieţii româneşti în care a activat: în Biserică, pe teren cultural şi pe cel social-naţional. De aceea, cu gândul înălţat spre cer, îl rugăm pe Dumnezeu să-l odihnească cu Drepţii Săi, hărăzindu-i un loc fericit în împărăţia Sa cea veşnică. Poetul prof. Mircea Dorin Istrate, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, filiala Mureş, a recitat din lirica proprie poezia Chip de icoană, dedicată Patriarhului Teoctist, şi poezia Sfântă zi de sărbătoare, dedicată momentului sfinţirii bisericii din Iernuţeni.

A urmat discursul fulminant şi inconfundabil al distinsului cărturar şi mare patriot român, Lazăr Lădariu, preşedintele Despărţământului Central Judeţean Mureş al Astrei, unul dintre acei bărbaţi ai neamului românesc, care luptă necontenit pentru consolidarea unităţii neamului. La momentul sfinţirii bisericii din Iernuţeni, domnul Lazăr Lădariu era deputat în Parlamentul României, de la tribuna căruia răsuna glasul său de luptător pe baricada adevărului, dreptăţii şi credinţei. Atât în funcţia de deputat, cât şi în toate demnităţile domniei sale, domnul Lazăr Lădariu a sprijinit bisericile din judeţul Mureş şi nu numai, sprijină şi azi credinţa strămoşească şi Biserica românească. În cuvântul domniei sale, s-a referit la rolul important al preoţilor, la ziua sfinţirii bisericii, spunând că Biserica reprezintă frumuseţea sufletelor credincioşilor de pretutindeni. A făcut referire, printre altele, şi la discursul Patriarhului Teoctist, care i-a oferit părintelui Vasile Chiorean distincţia „Cruce patriarhală". În continuare, a prezentat cartea părintelui Vasile Chiorean, intitulată Versuri populare, poezii alese şi învăţături duhovniceşti, apărută în anul 2013, pe care o denumeşte „fântână a darurilor", în care autorul adună acea înţelepciune cuprinsă în cântecele populare tradiţionale. S-a referit şi la cuvântul Înaltpreasfinţitului Irineu, dedicat acestei cărţi. A vorbit apoi despre învăţătura-îndemn norvegiană care cuprinde, prin cunoscutele versuri, acele cuvinte memorabile. Domnul Lădariu l-a felicitat pe părintele Vasile pentru această carte, precum şi pentru toate realizările sale de-a lungul timpului. Moderatorul simpozionului i-a mulţumit apoi părintelui Vasile Chiorean pentru donaţia financiară importantă pe care a făcut-o Despărţământului Central Judeţean Mureş al Astrei.

În continuarea simpozionului, a luat cuvântul domnul prof.dr. Valentin Marica, cuvântul domniei sale fiind cântec, adiere de vânt, dulceaţa sufletului, alinarea inimii, răsfăţul gândului, mângâierea minţii. Glasul domniei sale e ca un clopot de biserică, care cheamă la meditaţie, rugăciune şi înălţare sufletească. Domnul Valentin Marica, vocea de aur a radioului românesc, un munte de credinţă şi intensă trăire românească, este cel care a scris un „Cuvânt înainte" magistral cărţii părintelui Vasile Chiorean şi părintelui dr. Claudiu Dorin Chiorean, care s-a lansat cu această ocazie. Domnul Valentin Marica a ţinut un cuvânt care parcă a venit dintr-o lume care transcede lumea materială, parcă a venit dintr-o lume cerească. Domnia sa a spus despre această carte că este „cartea ostenitorilor", „cartea unor jertfe", „înălţare în spirit".

Într-o altă intervenţie a sa, Florin Bengean a evocat personalitatea Părintelui Vasile Chiorean, accentuând în mod deosebit toate realizările sale pe tărâm pastoral, social, cultural etc. Părintele Vasile Chiorean şi-a închinat toată viaţa sa slujirii lui Dumnezeu, Bisericii şi neamului românesc dreptcredincios. De-a lungul activităţii sale, părintele Vasile Chiorean se distinge ca un teolog erudit, părinte duhovnicesc al tuturor, preot la înălţimea chemării sale ca păstor de suflete, prin aceasta formând un nume bun, nume care va rămâne mărturie peste veacuri. Slujitor al altarului străbun de aproape o jumătate de secol, sfinţia sa şi-a exercitat slujirea cu credinţă şi evlavie Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos, păzind în acelaşi timp cu sfinţenie toate învăţăturile Evangheliei. Din nou, poetul Mircea Dorin Istrate a recitat din lirica proprie, poezia Cetate de credinţă, dedicată Părintelui Vasile Chiorean, şi poezia Lăudaţilor creştini, dedicată credincioşilor din Iernuţeni.

A urmat cuvântul Părintelui Vasile Chiorean, care, vizibil emoţionat, a mulţumit tuturor pentru colaborarea la reuşita acestei manifestări pe care sfinţia sa o denumeşte „Liturghie după Liturghie". Sfinţia sa a prezentat o serie de imagini din viaţa şi istoria acestei parohii şi un filmuleţ cu momentele cele mai importante de la sfinţirea bisericii. A mulţumit totodată tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului parohia Iernuţeni.

Într-o nouă intervenţie, Florin Bengean a evocat figura luminoasă şi personalitatea doamnei învăţătoare şi preotese Cătălina Chiorean, care, de aproape o jumătate de an, nu mai este printre noi, în chip cu totul fulgerător şi neaşteptat, s-a urcat la cer, în Împărăţia lui Dumnezeu, lăsând un foarte mare gol în inimile celor dragi, a familiei şi a tuturor celor care au cunoscut-o. Numele doamnei preotese Cătălina Chiorean este sinonim cu iubirea de oameni şi de frumos, cu generozitatea şi înţelegerea între oameni. Cartea vieţii domniei sale este foarte bogată în învăţăminte şi atitudini adânc grăitoare. Doamna Cătălina Chiorean a îndeplinit, cu un succes deosebit, în tot timpul zilelor vieţii sale, mai multe meniri, de: mamă, soţie, bunică, preoteasă, învăţătoare şi cred că şi altele încă. Toate acestea le-a îndeplinit la superlativ, de aici reiese imaginea luminoasă a omului-model care trebuie să se impună în societatea românească, precum un reper demn de urmat. În continuare, poetul Mircea Dorin Istrate a recitat, de asemenea, din creaţia poetică a domniei sale, poeziile Preoteasa, Învăţătoarea şi Mama, poezii dedicate regretatei doamne preotese şi învăţătoare Cătălina Chiorean. Corul preoţilor din Protopopiatul Reghin a susţinut un memorabil microrecital de cântări religioase.

A urmat expunerea Părintelui dr. Claudiu Dorin Chiorean, inspector şcolar la disciplina religie, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, unul din fiii Părintelui Vasile Chiorean şi continuator al acestuia, ca paroh la biserica din Iernuţeni. Cuvântul sfinţiei sale a fost extrem de încărcat de emoţie, vorbind atât de frumos despre familie, Biserică, slujire, dovedind că este deja un cleric consacrat.

În cadrul acestui simpozion, s-a semnalat apariţia cărţii lui Alexandru Ceuşianu, intitulată Vremuri de osândă, o reeditare. Despre cartea aceasta au vorbit Marin Şara şi Ilarie Gh. Opriş.

Referitor la sfinţirea bisericii din Iernuţeni, au mai avut scurte intervenţii: Gheorghe Varodi, care a reamintit faptul că Patriarhul Teoctist a fost declarat Cetăţean de Onoare al Reghinului, propunând totodată ca şi părintele Vasile Chiorean să primească acest titlu, Părintele Simion Mărginean şi domnul Peter Schuller.

În concluziile acestui simpozion, Florin Bengean a mulţumit tuturor pentru prezenţa la acest eveniment cultural-spiritual. În ziua de joi, 20 august 2015, am petrecut la Reghin, cu toţi cei prezenţi, momente de înălţare sufletească, momente de înaltă ţinută ştiinţifică, momente de bucurie sfântă, prilejuite de aceste aniversări. E un lucru memorabil să-i cinstim pe înaintaşii noştri şi pe toţi aceia care, în timpul vieţii lor, au lăsat o dâră de lumină, care să ne lumineze calea. Au fost aduse mulţumiri călduroase tuturor celor care au susţinut comunicări, alocuţiuni, gânduri, impresii, amintiri, Bibliotecii Municipale „Petru Maior", care a găzduit simpozionul aniversar, corului preoţilor. La Reghin s-a scris o nouă pagină de istorie, o nouă filă din cartea vieţii acestui municipiu atât de frumos şi de primitor.

Lasă un comentariu