Bună este ispita, că ea îl face pe om mai încercat

Distribuie pe:

Am aflat, zilele astea, că una din cele mai cunoscute companii producătoare de vinuri a lansat pe piaţă o nouă colecţie care poartă numele „Ispita". Dragi consumatori, eu ştiu sigur că ispitele nu vin de la Dumnezeu, ci Satana se află la originea tuturor. Şi mai ştiu că fiecare dintre noi suntem asaltaţi permanent de ispite. Unele sunt mai uşor de biruit, altele ne dau de lucru din greu. Depinde de maniera în care le tratăm. Dar, aşa cum ne arată Sfântul Isaac Sirul, nu poate diavolul să se apropie de om, sau să-i aducă ispite, dacă Dumnezeu nu îngăduie şi dacă omul nu se leneveşte, sau de nu-l dezleagă Dumnezeu spre gânduri spurcate, prin părere de sine şi prin mândrie, sau printr-un gând de îndoială şi prin împărţirea sufletului. Pe aceştia îi cere diavolul să-i ispitească.

Se spune că un călugăr s-a retras în pustie, ducând acolo o viaţă de mare înfrânare. Zile lungi de post, rugăciuni nesfârşite şi multe nopţi nedormite. Diavolul îl urmărea mereu, venea la el cu multe ispite şi în multe chipuri, însă el era atât de veghetor încât nu putea să-i facă nimic. Tradiţia spune că odată, în amurg , diavolul a venit la el în chipul unei fiinţe frumoase, dar întunecate. Din cutele mantiei pe care o purta, se vedeau ieşind mai multe sticle.

L-a întrebat dacă nu vrea să guste din licorile lui. Hotărât, părintele l-a refuzat, dar l-a întrebat de ce poartă atâtea sticle. Atunci diavolul i-a răspuns: „Când mă întâlnesc cu un om îi arăt sticlele mele, sunt multe şi variate, atât de variate încât atrag pe oricine. Îi dau să guste. Iar el va gusta din cea care îi place mai mult. Odată ce a gustat, va dori să bea din nou şi în chipul acesta va veni după mine. Astfel, oamenii vin fără să ştie în împărăţia mea."

Sfatul Sfintei Scripturi este: „Nu te uita la vin cum este el de roşu, cum scânteiază în cupă şi cum alunecă pe gât, căci la urmă el ca un şarpe muşcă şi ca o viperă împroaşcă venin." (Pilde 23, 31), iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nu vinul este păcat, ci îmbătarea cu vin".

Lasă un comentariu