Primarul comunei Hodac, trimis în judecată

Distribuie pe:

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Iacob Valentin Marin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: La data de 30 aprilie 2010, inculpatul Iacob Valentin Marin, în calitate de primar al comunei Hodac, judeţul Mureş, a încheiat cu Asociaţia Utilizatorilor de Păşune (în care avea calitatea de membru fondator persoană fizică) un contract de concesiune, pe o perioadă de 10 ani, pentru un număr de 19 blocuri fizice de păşune, în suprafaţă totală de 705,69 ha, pentru a fi folosită pentru păşunarea animalelor. Redevenţa pentru concesiune a fost stabilită de Consiliul Local Hodac la suma de 50 lei/ha şi plătită bianual.

De asemenea, la data de 2 mai 2012, în aceeaşi calitate, inculpatul a încheiat cu Asociaţia Filială Locală a Crescătorilor de Taurine Hodac un contract de concesiune a păşunii comunale - „După Coastă" - în suprafaţă de 110 ha, pe o perioadă de 10 ani, redevenţa fiind stabilită de Consiliul Local Hodac la 100 euro/ha şi plătită bianual, contract încheiat de către Iacob Valentin în scopul de a obţine direct, pentru sine, cât si pentru asociaţie un folos patrimonial, constând în subvenţii agricole, în condiţiile în care din partea Asociaţiei Filiale Locale a Crescătorilor de Taurine Hodac a beneficiat de foloase materiale, respectiv indemnizaţie, întrucât a deţinut la această Asociaţie funcţia de preşedinte, în perioada 2007 - 2012.

Din probele administrate în cauză, a mai reieşit faptul că, la 22 aprilie 2014, în aceeaşi calitate de primar, inculpatul a încheiat cu Asociaţia Filială Locală a Crescătorilor de Taurine Hodac un contract de închiriere a păşunii comunale - „După Coastă" - în suprafaţă de 93,75 ha, pentru o perioadă de 5 ani, preţul anual fiind de 200 de lei/ha, chiria anuală totală fiind de 18.750 lei.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Reghin.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

                

Lasă un comentariu