După anul 1989, exodul saşilor din fostul lagăr comunist a luat o turnură nemaiîntâlnită, satele transilvane dintre cele două Târnave rămânând pe alocuri pustii. Familiile de saşi şi-au vândut în grabă, la un preţ de nimic, acareturile adunate în sute de ani, lăsând în urmă cimitirele, bisericile fortificate, pământurile, casele, luând drumul Germaniei.
Astăzi, saşii plecaţi, constituiţi în asociaţii pe localităţile de baştină, fac drumul întoarcerii cuprinşi de nostalgia revederii locurilor copilăriei, adolescenţei, şcolii şi muncii, fie şi pentru câteva zile, spre locurile unde au simţit mângâierea de mamă.
În satul Seleuş, aparţinător de comuna Daneş, saşii din Germania, constituiţi într-o puternică Asociaţie a Seleuşenilor din Străinătate, cu peste 3.300 de membri, răspândiţi în America, Olanda, Canada, Germania, Austria, Noua Zeelandăşi în alte şi alte ţări ale lumii, s-au hotărât să reînnoade această legătură de suflet, întorcându-se spre obârşii, întâlnirea lor având loc pentru a treia oară în ultimii 25 de ani.
Cu ajutorul lor, s-au adunat fondurile băneşti necesare reparaţiei în întregime a zidurilor fortificate de apărare ale Bisericii Evanghelice Luterane din acest sat. Cu prilejul sfinţirii sfântului locaş de cult, la slujba religioasă au luat parte, pe lângă cei veniţi din Germania, şi numeroşi localnici. Domnul Wilhelm Paul, preşedintele Asociaţiei Saşilor Seleuşeni din Lume, ne destăinuie că nu a fost în România de mai bine de 15 ani. De atunci şi până în prezent, au trecut în lumea umbrelor 270 de seleuşeni. În Germania, din păcate, la întâlnirile de peste an, sunt din ce în ce mai puţini, iar acest lucru afectează legăturile celor tineri cu ţara mamă.
Oficierea slujbei ecumenice s-a făcut cu implicarea întru rugăciune a excelenţei sale, episcopul Reinhardt Guib, curatorul bisericii generale - prof. Friedrich Philippi, protopopul Bisericii Evanghelice Sighişoara - Bruno Frohlich, consilierul bisericesc - Adolf Hugel, un numeros public, în prezenţa oficialităţilor locale Nicolae Mosora - primarul comunei Daneş, Ioan Dorin Burnete - viceprimar, din partea Bisericii Ortodoxe Ovidiu Dan - protopop de Sighişoara, alături de părintele David Nicolae - paroh al bisericii ortodoxe din Seleuş.
Reparaţiile necesare au fost de o complexitate aparte şi au durat mai bine de un an. Pe lângă faţada nouă a bisericii, zidurilor de apărare şi impunătorului turn, s-a automatizat tragerea clopotelor printr-un mecanism electric, orga a fost restaurată. Biserica a fost construită în sec al XIV-lea, pe parcursul secolelor fiind redimensionată de două ori, prin mărirea spaţiului de incintă. De la construcţie, a fost renovată de zece ori, recenta renovare a fost cea mai costisitoare şi a fost posibilă numai după ce şcoala care aparţinea cultului evanghelic a fost vândută, obţinându-se în acest fel o parte din banii necesari, altă parte din fonduri fiind strânse cu ajutorul şi angajamentul membrilor asociaţiei saşilor.
Potrivit domnului Wilhelm Paul, dacă priveşti acest edificiu creştin nu zici că a trecut prin atâtea veacuri, ajungând la o vârstă respectabilă de 539 de ani.
Un aport semnificativ în toate aceste demersuri îl are doamna Elfride Herman, pe bună dreptate numită „stâlpul comunităţii" din Seleuş. Întreţine nu numai clădirea, ci şi atmosfera şi obiceiurile întru aceeaşi credinţă. În cuvântul de învăţătură al părintelui episcop Reinhardt Guib, „resfinţirea Bisericii Evanghelice din Seleuş este un semn de dăinuire şi binecuvântare. Fără grija şi protecţia lui Dumnezeu, nu ne-am putea bucura astăzi de această sărbătoare". Părintele Bruno Frolich, protopop al Bisericii Evanghelice Sighişoara, a adus acel fior de bineplăcută frăţietate dintre cele două protopopiate - cel ortodox şi cel evanghelic din Sighişoara - numind-o „o conlucrare fără pereche, bazată pe înţelegere şi colaborare, atât cu administraţia publică locală de pe întreg teritoriul celor două protopopiate, cât şi cu părinţii parohi, un exemplu ce se răsfrânge asupra întregii comunităţi, indiferent de etnie sau confesiune religioasă".
Primarul Nicolae Mosora, în scurtu-i discurs, a ţinut să sublinieze buna înţelegere între locuitorii comunei, urându-le oaspeţilor un călduros „Bine aţi venit acasă!", exprimându-şi credinţa că pe cei plecaţi anii nu i-au schimbat. „Chiar dacă depărtările devin uneori bariere, ele nu au cum să umbrească amintirile, uliţele satului, mirosul dulce aburind al pâinii, dealurile, locurile copilăriei şi tinereţii. Am fi vrut să fiţi în fiecare zi cu noi, destinul a vrut altfel, viaţa ne oferă multe schimbări, dar faptul că astăzi sunteţi aici înseamnă că nu uitaţi de unde aţi plecat, iar noi vă primim cu multă dragoste, ori de câte ori veţi veni".
