Centrul de Excelenţă „Tricolor 11" Târgu-Mureş a fost inaugurat oficial

Distribuie pe:

Centrul de Excelenţă „Tricolor 11" Târgu-Mureş, primul la nivel naţional, a fost inaugurat oficial, sâmbătă, la Academia de Sport de la Compexul Week-end, în prezenţa a peste o sută de persoane: elevi care ţintesc performanţa sportivă, fotbalişti cu mare experienţă, glorii ale fotbalului mureşan, părinţi şi staff tehnic. Cei 28 de tineri care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Centrului de Excelenţă beneficiază de asistenţă tehnică, de instruire sportivă, instruire şcolară, în cadrul liceului asociat Centrului, şi de un calendar de competiţii intens, menit să asigure un cadru stimulativ pentru înalta performanţă. „Fotbalul românesc are nevoie de acest sistem centralizat de pregătire pentru tinerii jucători. Le mulţumesc acestor copii talentaţi şi părinţilor care i-au susţinut în drumul spre înalta performanţă. Astăzi inaugurăm oficial primul din opt centre regionale. Le mulţumesc domnului Maior şi autorităţilor locale pentru că s-au mişcat repede pentru ca acest proiect să prindă viaţă. Îmi doresc un singur lucru, peste 5-6 ani să ne bucurăm împreună de performanţa acestor tineri jucători foarte talentaţi. Mulţumim că sunteţi alături de noi!", a afirmat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. „Sunt reprezentantul unei acţiuni similare din 1978, centrul de pregătire Luceafărul. Am fost de vârsta băieţilor de lângă mine atunci. Am petrecut trei ani acolo, am învăţat şcoală, şcoala fotbalului, şi multe lucruri care m-au ajutat în carieră. Fotbalul are nevoie să o ia de jos, are nevoie de condiţii bine puse la punct, pe care le-am văzut aici. Talentul nu este suficient, e nevoie de multă muncă. Viaţa de fotbalist este scurtă, dar dacă dai totul, poţi strânge multă bucurie. Sper ca peste câţiva ani să îi văd jucând în prima ligă şi la echipa naţională pe aceşti tineri", a spus Gabi Balint, fost internaţional. După inaugurarea oficială pe terenul de la Academia de Sport s-a disputat partida din cadrul Ligii Elitelor U17, între „Tricolor 11" Târgu-Mureş şi Pandurii Târgu-Jiu. Cei de la „Tricolor 11" Târgu-Mureş au învins în final cu 3-2.

Lasă un comentariu