Poetul era bătrân

Un mic incident cu o notă deosebită, povestit de Vasile Alecsandri, se petrecu la plecarea lui din oraşul Bârlad. Printre lumea cel însoţea la gară şi îi ura drum bun, două fetiţe, între 10 şi 12 ani, nebăgate în seamă de nimeni, stăteau la uşa salonului de aşteptare, ţinând două buchete în mâini şi aşteptând să-l întâmpine pe poet la coborârea din trăsură, deşi poetul trecuse pe lângă ele şi era acum în momentul de a se urca în tren. Cineva care le văzu alergând de câte ori auzeau câte o trăsură, le întrebă ce voiesc. Când le auzi, le duse în sala dinaintea poetului. Ele îl priviră un moment, se uitară nedumerite una la alta, şi… nu voiră să-i dea buchetele, necrezând că bătrânul din faţa lor e însuşi poetul Alecsandri. Întrebate de ce nu-şi oferă buchetele, copilele răspunseră că-l aşteaptă pe poet, „care e tânăr şi frumos". În închipuirea lor, Alecsandri nu putea fi decât tânăr şi frumos.

Lasă un comentariu