Cineva povestea astfel: „Într-o zi, eram trist. Cugetam la greutăţile vieţii şi avusesem şi o suferinţă, venită de la oameni. Şi iată că pe uşa casei mele se ivi prietenul care totdeauna ştia să biruie tristeţea. Îmi zise:
– De ce eşti trist?
Îi spusei de ce. El, surâzând, îmi zise:
– Hai să cumpărăm puţină fericire.
M-am uitat cu mirare la prietenul meu. El nu glumea, ci râdea cu faţa deschisă:
– Ia ceva bani cu tine… – îmi spuse – şi plecarăm. Şi prietenul m-a dus de-am căutat nişte săraci, cărora le-am dat de pomană câte un ban. Cu fiecare ban dat, tristeţea pierea din duhul meu, iar când ne-am întors acasă, amândoi eram cu sufletul plin de pace şi de îmbucurare.
– Vezi – îmi zise prietenul – cum se poate cumpăra fericirea?”
Din volumul „dumnezeu AUDE TĂCERILE NOASTRE”, apărut la Editura „Vatra Veche” din Târgu-Mureş