Mamaia, ca orice staţiune care se respectă, are şi ea legenda ei, o legendă misterioasă. Legenda spune ca Mamaia a fost o moldoveancă, soţia unui viteaz român omorât de turci în luptele care se purtau în acele vremuri tulburi. La rândul ei, moldoveanca s-a luptat cu turcii, după care a fost prinsă şi luată roabă de către paşa din Silistra, împreună cu fiica ei, Constantina. Acest paşă i-a construit o casă pe malul mării, i-a lăsat bani şi multe slugi de neam moldovenesc, lăsând-o pe femeie să trăiască acolo împreună cu fata ei.
Atât mama, cât şi fiica, erau renumite pentru frumuseţea şi cuminţenia lor. Fiica era mereu în preajma mamei şi îi zicea „Mamaia". Într-o zi, pe când moldoveanca se afla singură pe malul mării, sosi o barcă cu câţiva turci trimişi de paşă. O răpesc şi fug cu ea, pe mare. Temându-se de soarta ei, moldoveanca îşi striga fetiţa. Aceasta, auzind-o, a ieşit afară din casă şi, alergând spre barcă, striga: „Mamaia! Mamaia!" Deşi barca se depărta, fetiţa ajunse la mal şi intră în apă. Speriată că i se îneacă fetiţa, mama a început să se roage lui Dumnezeu. Ca prin minune, în loc de apă, sub picioarele fetiţei s-a ridicat o punte de nisip care creştea. În acelaşi timp, mama dispăruse ca prin farmec, şi observând aceasta, fetiţa a început să alerge pe puntea de nisip şi să strige şi mai tare: „Mamaia! Mamaia!".
Legenda susţine că Dumnezeu ascultase rugăciunea mamei şi a prefăcut-o pe aceasta în punte de nisip şi a aşternut-o ca drum între ape, ca să nu se înece fetiţa ei. De atunci, aceasta fâşie de nisip, pe care se află plaja şi în zilele noastre, se numeşte Mamaia. Mamaia aceea cunoscută în trecut drept „Perla Mării Negre" şi care ne-a bucurat tinereţile multora dintre noi.
(Din volumul „DUMNEZEU AUDE TĂCERILE NOASTRE" apărut la Editura „Vatra Veche")
