Bătrâneţile nu vin cu ceteraşi, ci cu suferinţă. În aproape 90 de ani de viaţă, am umblat mult, am auzit şi am văzut multe, ştiu că toate suferinţele sunt grele, dar cea mai cumplită este să îti pierzi vederea.
Aşa era să se întâmple şi cu mine. Am observat că, pe zi ce trece, vedeam tot mai slab. Povestindu-i unui nepot despre necazul meu, acesta m-a sfătuit să merg la operaţie, dacă nu mi-e frică. Frică nu-mi era, dar la pensia pe care ne-o acordă „dragii" noştri conducători, nouă, celor care am dus greul economiei, nu prea îmi permiteam operaţia. Aşa că noi, cei mai în vârstă, putem muri cu zile, de orice afecţiune sau de foame.
„Vorbesc cu mama şi suportăm noi cheltuielile", mă ia prin surprindere nepotul. Pentru gestul lor, adică al doamnei prof. univ. dr. Silvia Oroian şi al băiatului ei, inginer electronist Cosmin Silviu Oroian, nu găsesc cuvinte să le mulţumesc.
Cu ceva emoţii, m-am prezentat la Clinica de Oftalmologie din Târgu-Mureş, unde m-a consultat doamna conferenţiar dr. Karin Ursula Horvat, şefa clinicii, şi m-a programat pentru operaţie, chiar dacă mi-a zis că „prea am lăsat cataracta să îmbătrânească" odată cu mine. Ţin să-i mulţumesc acesteia pentru fineţea cu care lucrează şi, mai ales, pentru operaţia în urma căreia, după câteva zile, văd din nou curat.
Ce bine ar fi dacă am avea şi în fruntea ţării astfel de conducători, cu suflet şi cu interes faţă de oameni, care să îşi pună priceperea în a ne ajuta să trecem prin viaţă fără atâta suferinţă.
Le mulţumesc încă o dată celor amintiţi şi le doresc multă sănătate şi putere de muncă pentru a face şi în continuare fapte bune.
