Motto: „Vulturi treceau prin Dumnezeu deasupra noastră" (Lucian Blaga)
În urmă cu mulţi ani, ştiind că iubesc pictura lui Marc Chagall, regretatul meu prieten, Valeriu Vaida - excepţional colecţionar de artă (populară, în special) - mi-a dăruit o … Madonă albastră; aşa am numit eu acel afiş reprezentând un detaliu (probabil! - tabloul nu l-am regăsit în niciun album): chip de femeie veghind oraşul deasupra căruia, în noapte, plutesc îngeri cu flori roşii în mâini. Cam tot în perioada aceea mă îndrăgosteam iremediabil de Bulgakov, citind şi recitind, la nesfârşit, „Maestrul şi Margareta", fascinată, inclusiv (cum s-ar fi putut altfel!), de motanul zburător. Iubeam acea lume - între vis şi realitate, între zbor către înalt şi cădere, conştientizându-i efemeritatea şi aşteptând, şi atunci, ca şi acum, ca totdeauna, de fapt, să se schimbe ceva important, nu doar decorul. Fiindcă nimic nu e veşnic - nici Binele, nici Răul. Doar Dumnezeu! „Panta rhei"! „Totul curge", nimic nu rămâne neschimbat spunea bătrânul Heraclit - sau poate Simplicius din Cilicia, dar ce importanţă mai are!?! Apropo, sintagma filosofilor greci apare ca titlu al romanului de gulag „Panta rhei" de Vasili Grossman, apărut în 2014, la Polirom, în traducerea Janinei Ianoşi, cu note de Ion Ianoşi. „Întors acasă după 30 de ani supravieţuiţi în lagărele sovietice, Ivan Grigorievici încearcă să-şi găsească un loc în lumea în continuă transformare. Stalin a murit, iar frica pe care a instaurat-o, dispărută odată cu el, lasă loc unui haos care parcă i-a cuprins pe toţi. Aflat acum în libertate, Vania se luptă cu amintirile crimelor cumplite ale anilor '30 şi se nedumereşte când întâlneşte prieteni de altădată, mulţi chinuiţi de amintirea unor «mărturii» ce lor le-au salvat viaţa, iar pe altii i-au închis în întunecimea gulagului sovietic". Vă sună cunoscut? Merită citit.
Nu-mi place Noiembrie. Mă întristează totdeauna, îmi aminteşte întâmplări dureroase şi oameni dragi care mă privesc deja din altă dimensiune. Dar… panta rhei! Nu ştiu, de fapt, ce ne-ar mai putea surprinde, în bine sau în rău. Dar, oare, unde mai putem aşeza Binele şi Răul?
Vinerea trecută, în Italia, Papa Francisc şi-a lansat primul album de rock progresiv, intitulat „Wake Up!"!?!
În România, cea cu aripile şi inimile arse acum, rock-ul şi adepţii săi, inclusiv (sau mai ales!) cei 48 de morţi (acesta fiind deja numărul lor în dimineaţa de marţi) au fost/sunt încă consideraţi, de către unii rămaşi în Evul Mediu inchizitorial, satanişti pedepsiţi de justiţia oarbăşi divină. Minţi bolnave, într-o societate bolnavă, degringolată, care, totuşi - miraculos! -, în iadul flăcării ucigaşe şi-a regăsit omenia, solidaritatea şi puterea de a spera. Superb efort colectiv, chiar fără a zări, deocamdată, nici Calea, şi nici Ţinta!
Aşadar, „lumea piere şi Papa cântă rock" - ar putea comenta unii maliţioşi. Şi de ce nu? Dăunează cuiva? Pe mine nu mă entuziasmează genul, recunosc, dar asta nu înseamnă că nu pot aprecia calitatea unui act artistic, dacă e cazul. Dar, în mod cert, Suveranul pontif este un papă atipic!„Ideea acestui album s-a născut în momentul în care papa Francisc a ieşit în balconul de la Vatican şi s-a adresat mulţimii, în primul său discurs, în felul următor: «Dragi fraţi şi surori, bună seara!», a declarat Don Giulio Neroni, producătorul şi directorul artistic al discului. Graţie acelui «Bună seara!», am văzut că acest papă era complet diferit de toţi ceilalţi. Pentru că, în ultimii 2.000 de ani, niciun papă care a ieşit prima dată în balconul pontifical nu a spus «Bună seara!». Toţi au spus «Domnul fie cu voi!» sau «Pacea fie cu voi!»." Albumul conţine 11 piese, în care se regăsesc fragmente din discursuri publice susţinute de papa Francisc în limbile spaniolă, italiană, portughezăşi engleză, combinate cu ritmuri pop, rock, şi imnuri creştine în viziunea unor muzicieni contemporani. Albumul va fi lansat la nivel international pe 27 noiembrie, iar melodia care dă titlul acestuia - „Wake Up! Go! Go! Forward" - a fost prezentată, în premieră, la sfârşitul lunii septembrie, pe site-ul revistei Rolling Stone, cu prilejul vizitei în SUA a suveranului pontif. O parte din încasările rezultate din vânzarea discului de debut al suveranului pontif vor fi donate unui fond de ajutorare a refugiaţilor informează Reuters, potrivit Mediafax.
În vremea asta, în România, în faţa Clubului „Colectiv", îndrăgitul muzician André Rieu, cu o coroană de crini albi, a îngenunchiat şi a plâns: „Viaţa e făcută din amintiri şi românii mi-au dat atâtea amintiri frumoase în cele două săptămâni cât am stat aici… Când am auzit despre tragedie, primul lucru pe care am dorit să-l fac a fost să vin aici şi să plâng cu voi. Tot ce pot să vă ofer este muzica mea. Şi sper că vă va ajuta. Am făcut un DVD cu aceste concerte frumoase. Abia l-am terminat. Voi dona toţi banii din vânzări familiilor."
Pe ici-colo, din când în când, totuşi, iată că, din marasmul prea multelor dureri, se ridică, albă, imaculată, aripa de lumină a câte unui înger... pământean şi, ca un puf delicat, alintă obrajii obosiţi de lacrimi.
Balazs Cristina, o adolescentă frumoasăşi talentată, din Târgu-Mureş, cântă la vioarăşi pictează minunat, moştenind harul mamei. Kristina a împlinit recent 14 ani şi, de ziua ei, a intrat într-un coafor. Nimic deosebit, până aici, în aparenţă. Doar în aparenţă! Şi-a tăiat părul bălai, superb şi lung, pentru a-l dona copiilor bolnavi de cancer sau tinerilor arşi. Orice comentariu este de prisos.
„Doi preoţi din Mangalia oferă copiilor mai mult decât poveţe biblice. Ei şi-au luat în serios misiunea de păstori ai comunităţii şi au deschis un adăpost pentru copiii nevoiaşi, unde aceştia, pe lângă o masă caldă, primesc ajutor să-şi facă lecţiile. Pe lângă biserica în stil maramureşean «Sf. Mina», funcţionează, din 2013, centrul social «Casa Domnului», construit de doi fraţi preoţi: Vasile şi Sorin Cîrlan. Preotul Vasile Cîrlan, de 37 de ani, mărturiseşte că ideea i-a venit după ce o doamnă din comitetul parohial, după finalizarea Bisericii, i-a spus: «Părinte, azi am terminat de construit zidurile Bisericii, tot de azi trebuie să începem să construim biserici în sufletele oamenilor». Şi-a dat seama că menirea lui nu se rezumă doar la slujbe de sărbători, ci trebuie să ajute comunitatea. Cu bani de la Primărie, dar şi fonduri proprii, a reuşit să deschidă, alături de frate său, Sorin, de 42 de ani, un loc unde copiii nevoiaşi primesc o masă caldă, dar unde îşi fac şi temele."
Doar câteva fulguiri de lumină pe adresa celor rău sfătuiţi, care dau cu pietre în biserici şi în Dumnezeu.
„Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi nu mă primiţi; vine altul, în numele Lui, şi pe acela îl veţi primi." (Ioan V, 43.)
„Statul Islamic a redeschis şcolile elementare din regiunea siriană Deir e-Zor luni, dar a impus reguli stricte privind ce pot purta elevii şi ce pot preda profesorii. Părinţii din oraşul Mayadin riscă amenzi sau chiar închisoare dacă nu îşi trimit copiii îmbrăcaţi în uniforme «în stil pakistanez» la şcolile administrate de ISIS, se spune într-o campanie locală lansată pe internet, citată de Syriadirect.org.
Profesorii din Mayadin sunt plătiţi cu 35 de „dinari" de argint ai Statului Islamic pe lună, iar fetele au voie să înveţe doar până în clasa a patra. «Nu ştiu sigur cât valorează 35 de dinari ISIS, nimeni nu a văzut o astfel de monedă până acum», spune Abu Mujahid a-Shami, coordonatorul campaniei online împotriva şcolilor Statului Islamic. Clasele sunt segregate, în toate şcolile, băieţii şi fetele învăţând separat încă din clasa întâi. Un fost profesor din oraşul A-Raqqa a povestit că un coleg al său a fost pedepsit cu 30 de lovituri de bici pentru că i-a învăţat pe copii altceva decât ce prevede propaganda ISIS. Acesta a desenat o hartă a Siriei şi a scris în jurul ei numele statelor vecine. Potrivit Statului Islamic, însă, nu există alte state în lume în afară de al lor. Toate şcolile din Deir e-Zor şi A-Raqqa au fost închise la începutul anului trecut de gruparea terostă, care a acuzat influenţa corupătoare a «curriculei baahtiste». Predarea matematicii, muzicii, filozofiei, istoriei, geografiei şi limbii franceze a fost interzisă. Ulterior, şcolile au fost redeschise pentru scurt timp, dar închise la loc. «Principalul lor motiv a fost că educaţia dată în şcolile de stat siriene era incompatibilă cu Islamul şi inspira apostazia», a explicat activistul sirian. El spune că copiii care cresc îndoctrinaţi şi înconjuraţi de violenţă reprezintă o generaţie pierdută pentru Siria. «Cea mai rea soartă pentru ei este să devină o generaţie needucată. Aceşti copii sunt obişnuiţi să vadă arme şi unii au asistat, probabil, la execuţii publice. Soarta lor e în aer», a mai spus Abu Mujahid a-Shami". (adev.ro/nx0ckm)
„Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi nu mă primiţi; vine altul, în numele Lui, şi pe acela îl veţi primi." (Ioan V, 43.)
Teribilă clarviziune peste timp şi OM!
E vremea să ne dereticăm sufletele.
