Admirabil, tineresc, Balul Bobocilor de sâmbătă seara, la Universitatea de Artă Teatrală, care aniversează 70 de ani! Spectacolul a fost neaşteptat, un show cu studenţi foarte talentaţi, care ştiu să cânte, să meargă cu bicicleta, după cum am văzut în clipurile de prezentare, să danseze live. Excelentă coregrafia, şi gazdele politicoase - Luminiţa Praja, Dana Lemnaru, Radu Olăreanu, Oana Leahu. Universitatea s-a ridicat foarte mult, de când s-a „cumulat" cu cea de Muzică. Fără să cunosc numele tuturor profesorilor care au lucrat cu studenţii, mai ales cu bobocii care au făcut o „analiză" din anul 1940, din 10 în 10 ani, ulterior, 1950, 1960, 1970, 1980, 1990, 2000, de la Charlie Chaplin şi Rita Pavone la Cenaclul „Flacăra" şi alte fenomene specifice ale epocilor, Mircea Baniciu şi al său „Phoenix", serialul „Liceenilor", cu observaţia că asta se întâmpla în anii '80, nu '70, când eu nici nu eram născută! Şi, nu cuplul Dana-Mihai a fost cel mai mare fenomen de atunci, ci primul, Ioana şi Alexandru, respectiv Teodora Mareş şi Adrian Păduraru, în „Declaraţie de dragoste". Acela a fost primul film, după proiecţia căruia actriţa îşi aminteşte că era tratată ca starurile de la Holywood, când lumea de pe stradă efectiv vroia să o atingă, primea sute de scrisori şi flori, erau cozi la cabina ei. Celălalt cuplu, Oana Sîrbu-Ştefan Bănică nu a avut acelaşi impact, chiar dacă „Liceenii" a fost un film de mai mare succes. Parodia de pe bancă cu şahul şi colierul a fost de mare efect, studenţii UAT reuşind să capteze atenţia publicului, chiar şi prin participarea la cântecele „Timp, încotro mergi, spre ce meleaguri noi, grăbit alergi?", dar şi la refrenul de mare valoare al Sorinei Bloj, arhicunoscut pe atunci, şlagărul de folk „în seara asta să nu-m-aştepţi, pentru câteva vorbe şi o cană cu vin", până la kitch-uri de la formaţia „Asia", de asemenea parodiat, apropiindu-ne de prezent şi de tot mai marea pervertire a muzicii, rezultat al faptului că tinerii nu mai ştiu să aleagă ce e de valoare. Foarte agreabil spectacol, studenţi excepţionali, în special cel care a învăţat paşii atât de grei ai lui Chaplin, şi, am reţinut un nume, Vlad Todea, cel cu chitara, cântă foarte frumos. Felicitări Universităţii de Arte şi aşteptăm cu interes următoarele evenimente din cadrul importantei aniversări.
În ceea ce priveşte conferinţa de presă de la Dublin Irish Pub, de luni dimineaţa, unde, ca în fiecare an, de abia aşteptam să îi revedem pe Dana şi Liviu Pancu, eu personal, doar de aceea m-am şi dus, am avut marea dezamăgire să văd nu mai puţin de 10 „iluştri necunoscuţi", nişte… simpli „studenţaşi", cu excepţia organizatorului „Kuki", cel care a fost o gazdă bună şi la UAT, şi a directorului Casei de Cultură a Tineretului, care, deşi au răspuns cu politeţe la întrebarea unde au dispărut realii organizatori, nu a putut să justifice absenţa şi „mazilirea" celui care a creat festivalul, Liviu Pancu, în afara căruia acesta nici nu exista. Întrebarea a fost un motiv de agitaţie pentru anumiţi jurnalişti, care s-au comportat nedemn, nu pentru prima dată, cât de amabil a fost Liviu Pancu de fiecare dată cu ei. Evident, continuă lupta pentru anumite posturi de conducere în teatru, ale unora care se simt ameninţaţi şi care au legături cu posturile şi trusturile la care aceştia lucrează. Programul pare cam… subţire anul acesta.
Noroc cu Balul Bobocilor de la UAT, în această ediţie! Şi încă ceva: nu ştiu cum speră unii că, în acest ritm, Capitala Europeană Culturală o să fie, în 2021, la Târgu-Mureş, dacă se sabotează reciproc, non-stop!
Aşa că acum fac un apel la decenţă şi mobilizare, în acest sens. Deşi invitaţia la conferinţa de presă de luni dimineaţa a fost una la „înveselire după evenimente încrâncenate", nu şi-a atins scopul. Poate la o ediţie viitoare, când aşteptăm revenirea organizatorilor iniţiali şi aceiaşi prezentatori.
