Iubiţi fii sufleteşti,
Sărbătoarea Naşterii Domnului ne vorbeşte an de an despre iubirea cu care Cerul ne înconjoară pe fiecare dintre noi. O iubire ce răspunde căutărilor noastre profunde de comuniune cu Dumnezeu, alinând astfel nostalgia Paradisului pierdut pe care fiecare o purtăm în suflete într-un fel sau altul, pe urmele proto-părinţilor noştri. Acesta este de fapt visul umanităţii dintotdeauna: să putem intra din nou prin poarta Raiului, închisă în spatele lui Adam şi al Evei şi păzită de sabia de foc a Heruvimului. Sfântul Părinte Papa Francisc a inaugurat în 8 decembrie Anul Sfânt al Milostivirii, un An Jubilar ce are ca şi componentă simbolică tocmai intrarea prin Poarta Sfântă. Această trecere ne aminteşte de misterul central al vieţii creştine: Isus Cristos, născut în Betleem, mort şi înviat în Ierusalim, redeschide pentru noi oamenii porţile îndurării şi restabileşte comuniunea dintre om şi Dumnezeu. Poarta Sfântă ne invită la curaj şi la speranţă: la capătul unei vieţi creştine, în momentul în care îndurarea Domnului ne va deschide porţile Împărăţiei Cerurilor, vom constata că exilul nostru prin această lume, cu toate temerile şi preocupările sale, nu au fost decât „umbră şi vis". Am visat atâta timp la Viaţa Veşnică şi atunci vom fi gata să o trăim cu adevărat.
De fapt, dacă studiem cu atenţie Sfintele Scripturi, vedem că Dumnezeu se foloseşte de multe ori de vise pentru a vorbi oamenilor. Oare de ce? De ce Iacob visează scara ce îi dezvăluie împlinirea mult aşteptatei comuniuni dintre Cer şi Pământ ? De ce Iosif din Egipt îşi vede prin vise destinul pregătit de Domnul? Şi de ce Iosif, logodnicul Mariei din Nazaret, tot prin vise este învăţat cum să-l ocrotească pe Pruncul Isus şi pe Mama Sa?
Crăciunul este prin excelenţă un astfel de moment. După izgonirea din Grădina Raiului, întreaga umanitate visa momentul în care lucrurile s-ar fi reîntors la făgaşul lor dinainte, aşteptând reîmplinirea comuniunii cu Dumnezeu prin nenumărate scenarii legate de timpul şi de felul în care acestea s-ar fi împlinit.
Un simplu şi umil tâmplar, într-un simplu şi umil loc al istoriei, este destinatarul unui astfel de vis din partea Îngerului Celui Preaînalt. Acesta îi spune: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Spiritul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Isus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.(Matei 1, 20-21)
Evanghelistul Matei, înainte de a ne descrie visul lui Iosif, sau, mai degrabă, am putea spune visul lui Dumnezeu despre Iosif, începe prin binecunoscuta genealogie din deschiderea evangheliei sale. Noi, cei care citim, avem astfel ocazia să înţelegem că planurile Domnului sunt ancorate profund în realitatea vieţii noastre concrete. Iosif ne apare ca fiu al lui David, făcând parte dintr-o serie de generaţii în mijlocul cărora Providenţa Divină lucrează şi pregăteşte cu răbdare venirea Mântuitorului. Dumnezeu ne apare aşadar ca un Dumnezeu al istoriei, dar şi ca un Dumnezeu personal. În faţa Lui suntem prezenţi şi cunoscuţi atât ca persoană, cât şi ca familie, neam sau generaţie.
Iosife…nu te teme…! Este mesajul de curaj şi de speranţă pe care Creatorul ni-l adresează indiferent de situaţia în care ne aflăm. Într-o lume în care teama ne împresoară aproape la tot pasul, de la naştere şi până la moarte, într-o infinitate de situaţii mai mult sau mai puţin reale, vocea blândă a Domnului, astăzi ca şi atunci, ne spune: nu te teme, sunt cu tine!
Aceleaşi cuvinte le aude şi Maria: Nu te teme Maria, că ai aflat har înaintea lui Dumnezeu. Acest har, care se concretizează într-un plan de mântuire pentru întreaga omenire, îi este vestit şi lui Iosif, iar îngerul îl cheamă să ia parte la el. Este un plan greu de înţeles pentru mintea umană: o Fecioară care concepe de la Spiritul Sfânt pe însuşi Fiul lui Dumnezeu şi un tată adoptiv ce trebuie să-L ocrotească pe Mântuitor şi pe Mama Sa. Creatorul se încredinţează unor oameni simpli şi mici, însă cu o mare încredere în puterea lui Dumnezeu. Acele cuvinte care pentru Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, sunt cuvinte de mustrare: Toate sunt cu putinţă la Dumnezeu, pentru Maria şi Iosif sunt pâinea cea de toate zilele. Maica Sfânta răspunde simplu: Fie mie după cuvântul Tău, iar Iosif răspunde prin însăşi viaţa lui, ce devine astfel o întrupare concretă a visului primit de la Domnul.
Dragi credincioşi,
Isus vine în mijlocul nostru, în acest mod atât de umil, într-o familie simplă şi într-o lume în care încă de la început are nevoie de ocrotire. Vine însă cu zâmbetul senin de prunc, cu ochii mari deschişi asupra unei lumi care a fost creată prin El, şi cu o pace în inimă pe care omenirea o aştepta ca pe o dulce nostalgie a Grădinii Raiului. După această pace tânjim şi noi, ori de câte ori sufletul ne este încărcat de inevitabilele erori ale vieţii; după un asemenea zâmbet privim cu disperare înspre chipul Pruncului Isus, căutând astfel un semn al iertării şi al mântuirii de care avem atâta nevoie. Îl căutăm şi îl găsim ori de câte ori buzele noastre rostesc cu încredere numele Fiului vestit de înger Mariei şi lui Iosif: Isus, adică Dumnezeu mântuieşte.
Sărbătoarea Naşterii Pruncului din Betleem să alunge din sufletele voastre toată frica, încrezători fiind în prezenţa şi ocrotirea continuă a Celui Preaînalt, indiferent de situaţia pe care o trăiţi: cine ne va putea despărţi de iubirea Lui? Chipurile lui Iosif şi al Mariei să Vă fie icoane dragi, păstrate cu sfinţenie în inimă: veţi putea astfel contempla în fiecare clipă puterea Providenţei lui Dumnezeu ce nu încetează să Vă înconjoare existenţa. Puneţi, mai presus de toate, visele voastre în mod spiritual în ieslea din Betleem, încredinţându-le Pruncului Isus: El, Mântuitorul tuturor, va şti să împlinească tot ceea ce este mai bun în ele, iar Voi veţi deveni parte a Visului de iubire dintotdeauna al Tatălui Ceresc pentru oameni, numit atât de frumos: Paradis.
Dimpreună cu Preasfinţia Sa Claudiu, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Vă adresez Vouă tuturor sărbători sfinte şi pline de haruri.
Cu arhierească binecuvântare, Cardinal † Lucian, Arhiepiscop şi Mitropolit, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică
