Religie şi... ştiinţă

„Deşteptarea poporului românesc din barbaria veacurilor, împrietenirea lui mai departe cu legea lui Dumnezeu, păşirea lui către lumina cea blândă a civilizaţiei şi a culturii, înfrăţirea neamului nostru românesc, pe care mâna proniei cereşti l-a semănat prin atâtea ţări deosebite şi printre neamuri străine, rămânerea în viaţă a limbii sale naţionale se datorează şi avem a le mulţumii celor două traduceri ale Bibliei din 1648 şi 1688, care constituie uşile prin care s-a învrednicit poporul românesc a intra în câmpul cel ceresc al dumnezeeştilor învăţături, care în mijlocul vijeliilor şi valurilor lumii, rămân neclintite şi adevărate din veac în veac. Ele sunt izvoarele care au izvorât întâia dată apa vieţii veşnice pentru neamul nostru românesc, în toate părţile prin care este răspândit".

***

„Pe cât aristocraţia română din Transilvania n-a avut nicio predilecţie către Biserica şi naţia sa şi era redusă de o idee deşartă, pe atâta, să zicem preoţimea şi creştinii şi, în frunte, arhiereii au arătat o tărie exemplară în mijlocul nenumăratelor prigoniri şi au rămas neclintiţi în religie şi naţionalitate. Tăria aceasta sufletească a fost un produs viu al acelei convingeri morale, că dacă se va lăsa de una, numaidecât se vor lipsi şi de cealaltă. Şi fiindcă românul nu-şi poate închipui religia fără naţie şi naţionalitatea sa, pentru aceea, ca să asigure existenţa sa naţională, a rămas în aceeaşi religie în care s-a pomenit ca român, cea ortodoxă, şi despre care e convins că este scutul cel mai puternic de

a-i apăra naţionalitatea lui de orice vitejii".

***

„Pre cât simt şi cunosc mărimea şi greutatea chemării mele arhiereşti, pre atât mă străduiesc să fac faţă chemării mele. Însă numai pentru una mă doare inima, şi adică pentru aceea, că nu mă iartă împrejurările şi puterile mele ca să fac atâta cât aş dori să fac pentru clerul şi poporul meu. Nădăjduiesc însă că ostenelile mele, mici şi neînsemnate ca şi sămânţa muştarului, vor spori cu ajutorul lui Dumnezeu, dacă le vom îngriji cu suflet curat".

Mitropolit al Ardealului ANDREI ŞAGUNA (1808-1873),

A fost cel mai mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în decursul sec. XIX.

Militant pentru drepturile ortodocşilor şi ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Braşov, membru de onoare al Academiei Române. Face parte dintr-o familie de macedo-români din Mişcolţ, Ungaria. După şcoala primară urmează gimnaziul apoi dreptul şi filosofia la Budapesta şi în cele din urmă studiază teologia ortodoxă în oraşul Vârşeţ din Banatul sârbesc. În anul 1833 este tuns în monahism la mitropolia de la Carloviţ, după care în 1842 ajunge profesor la Seminarul Teologic din Vârşeţ. Ajunge vicar general al Episcopiei din Sibiu în 1846, în 1848 - episcop al Ardealului şi în 1864 - mitropolit al Ardealului. Ajuns în aceste mari funcţii se ocupă pentru prima dată de pregătirea superioară a preoţilor pe care i-a conştientizat cu o muncă asiduă de misiunea de a fi propovăduitorii lui Hristos în lume; a militat pentru construirea de biserici, case parohiale şi repararea celor cu probleme. A ridicat o tipografie în 1850 la Sibiu, despre care zice: „Numai Dumnezeu ştie cu câte greutăţi am apărat-o şi susţinut-o faţă de duşmanii Bisericii şi Naţiunii noastre române". În 11 ani aici a tipărit 36 de cărţi de cult pentru preoţi şi credincioşi. Numai într-un an după deschiderea tipografiei s-au tipărit 5.000 de catehisme, 5.000 de abecedare, 700 de Ceasloave, 3.000 de Istorii Biblice, 3.000 de cărţi despre datoriile supuşilor şi 1.500 de Apostole. A mai tipărit cărţi de şcoală: abecedare, catehisme, bucoavne, cărţi de muzică, de aritmetică, de gramatică, de istorie, de geografie, pentru şcolile săteşti, dar şi pentru cele gimnaziale şi Seminarul Teologic nou înfiinţat. Din cele 800 de şcoli care existau în Transilvania, mai mult de jumătate erau ridicate de mitropolitul Andrei Şaguna. Şcolile erau organizate şi întreţinute de Biserică. Preoţii parohi erau directori, iar protopopii erau inspectori şcolari. Profesorii erau pregătiţi, fie în Institutul Pedagogic din Sibiu, înfiinţat tot de el, fie în Gimnaziul din Braşov. O mare realizare a fost reînfiinţarea vechii Mitropoli Ortodoxe din Transilvania, desfiinţată în 1701. În anul 1873, Mitropolitul Andrei Şaguna s-a strămutat la cele veşnice şi a fost înmormântat ca un simplu călugăr în curtea bisericii din Răşinari-Sibiu.

A fost canonizat în anul 2011 de Sf. Sinod al BOR. În anul 1834 când a fost făcut diacon a mărturisit: „Pe românii transilvăneni, vreau să-i trezesc din al lor lung somn, cu tot ce este adevărat, plăcut şi drept să-i îndrumez".

„1001 CUGETĂRI"

Lasă un comentariu