Adevărul să fie în adâncul inimii

Distribuie pe:

Se povesteşte că a fost odatăun industriaş bogat, care, ajuns în vârful elitei din acea vreme, nu-şi mai făcea timp de cele spirituale, de suflet. Ba mai mult, în ultima vreme, nici nu prea mai credea în Dumnezeu. Afacerile îi mergeau foarte bine şi cu mica fabrică de săpun din urmă cu câţiva ani, ajunsese un milionar prosper. Într-o zi, omul trece din întâmplare pe lângă duhovnicul localităţii. Vrând să intre în discuţie pe teme religioase îl abordează pe acesta cu o întrebare: „Părinte, nu crezi că religia este o treabă, cam demodată? Se cam predică degeaba de 2000 de ani despre Iisus, despre Dumnezeu şi, totuşi, lumea este plină de oameni răi, de hoţi, de tâlhari, de criminali şi de violatori". Uitându-se spre colţul străzii unde era un cerşetor îmbrăcat în zdrenţe care cerea milă, duhovnicul răspunse: „Faci de mulţi ani săpun în oraşul acesta şi azi ai ajuns chiar să umpli ţara cu produsele tale, dar, cu toate acestea, pânăşi la poarta fabricii pe care o conduci găseşti oameni plini de murdărie". „Da, părinte, oamenii aceştia sunt murdari pentru că nu folosesc săpunul. El îşi face efectul doar atunci când este folosit". „La fel este şi cu Iisus", spune duhovnicul, văzându-şi mai departe de drum.

Lasă un comentariu