Mai zilele trecute, butonând telecomanda, la un moment dat, m-am oprit pe un post tv care prezenta o dezbatere privind alegerea primarilor într-un singur tur. Nu mai reţin numele moderatorului, în schimb, m-a încântat poziţia senatorului mureşean, Petru Frătean, la acuzaţiile aduse de moderator la adresa românilor, mai ales că a insistat de câteva ori să nu fie luate în considerare cazurile izolate de acte antisociale pentru a caracteriza societatea românească. Un gest de patriotism din partea domniei sale, şi m-a surprins că liberalul Ludovic Orban nu a luat nicio atitudine faţă de tema respectivă.
Iubim o ţară, un popor, iar cine iubeşte cu adevărat nu vede numai răul din manifestările neamului românesc. Senatorul Frăteanu spunea că România este ţara noastră, iar dacă ne vom ocupa doar de nemerniciile de care sunt în stare unii dintre politicienii amatori, nu avem voie să spunem că ne iubim ţara.
Din păcate, presa, considerată un „câine de pază a societăţii", şi jurnaliştii-gardieni, apărători ai bunelor moravuri într-o societate, nu prezintă şi aspectele frumoase din viaţa românilor. Dacă ar fi să ne luăm după temele dramatice prezentate de televiziuni: violuri, tâlhării, divorţuri dintre vedetele de carton, arestări televizate, crime, circ politic cu nebuni de legat, trăim cu impresia că în România este iadul de pe pământ, într-un loc în care regretăm că ne-am născut. Sunt puţin umblat prin lume, dar, pe unde am fost am văzut că nici pe acolo nu stau câinii cu colaci în coadă, dar cetăţenii din ţările
respective îşi iubesc ţara. De mulţi ani, aştept o ocazie să văd cum trăiesc ruşii, un popor de admirat pentru istoria şi puterea lui de adaptare după transformările radicale provocate de trecerea de la socialism, înapoi la capitalism…
De când am fost admişi în Uniunea Europeană, sunt români cărora le este ruşine de patriotism. Globalizarea şi directivele europene, încet, aproape imperceptibil, ne îndepărtează de tradiţiile neamului românesc şi le adoptăm pe cele ale străinilor, precum „Valentine's Day" şi alte bazaconii.
Suntem un popor născut creştin, un procent foarte mare dintre români duc o viaţă după principii creştine, iar cei care nu frecventează Biserica, totuşi, îi poartă în suflet pe Iisus, pe Maica Domnului şi pe Sfinţii Părinţi, şi atunci te întrebi: de ce atâta îndârjire în a ne schilodi faţa Neamului cu nemernicii? Biserica ne învaţă că Dumnezeu nu ne va judeca după faptele rele, ci după cele bune pe care le-am făcut sau nu le-am făcut. Când Mântuitorul Iisus Hristos a prezentat Judecata de Apoi, a împărţit lumea în două: de-a dreapta pe cei care au ajutat la vremea cuvenită pe cel de aproape, considerat fratele mai mic al Său - hrănindu-l, îndreptându-l spre fapte bune, plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor; iar de-a stânga pe cei care, în situaţii similare, nu au făcut faptele cele bune. Nu aminteşte de hoţi, violatori, criminali, făcători de fărădelegi. În creştinism faptele bune le exclud pe cele rele, Mântuitorul ne recomandă să-i cunoaştem pe oameni după fapte, asemănându-i cu pomul cel bun, care face poame bune. Şi atunci te întrebi: de ce ne tulbură sufletul televiziunile cu ştiri şi imagini despre răufăcători? Aşa-mi vine câteodată să le trimit undeva, pe fâţele care alergă disperate după cei cercetaţi de lege întrebându-i insistent: „Vă pare rău? De ce aţi comis fapta …?" Se spune că, pentru rating, fiindcă, româneşte, nu mai ştim să-i spunem succes. Să căutăm, deci, faptele bune şi să le prezentăm ca modele, dar să avem grijă de greşelile trecutului sau ale prezentului, să nu le mai repetăm! Oamenii aşteptă din partea mass-media şi poveşti de succes de la noi din ţară. Avem atâtea modele la noi, să avem în vedere că ce este valabil într-o ţară străină nu se prea potriveşte şi în România. Colegul şi prietenul meu Ioan Florea, un fermier care demonstrează că, la vârsta de 70 de ani, poate să practice o agricultură de succes, îmi spunea zilele trecute: „Măi, Vasile, astăzi multora le este ruşine să fie patrioţi. Spun că este un sentiment demodat, specific socialismului. Vreau să-ţi spun despre un aspect din viaţa mea, de care nu mă ruşinez, dimpotrivă, sunt mândru. În tinereţe am fost secretar UTC la mine în comună, şi, printre numeroasele acţiuni patriotice organizate, a fost şi vizite la hramul Mănăstirii Nicula, cu autocamionul Carpaţi al CAP-lui. Nimeni nu m-a criticat, nimeni nu m-a lăudat, chiar şi activistul de partid a considerat că am organizat o excursie normală. Astăzi, nu ştiu cine se mai ocupă de educaţia patriotică a tinerilor!"
