- Revenind la Ploieşti, la poezia adevărată, ce ne puteţi spune despre această ediţie a Festivalului „Nichita Stănescu"? Şi vă întreb pentru că sunteţi un reper al acestei manifestări culturale.
-Pentru mine, acest festival rămâne cel mai important în domeniul literaturii din România. Eu am o mişcare destul de extinsă în teritoriul acesta, la astfel de evenimente, am temeiul să compar. Acest festival face cel mai important lucru pentru un autor: îl menţine în activitate, îl ridică la orizontul de întâlnire cu generaţiile care se succed. Pe de altă parte, premiile acestui festival sunt acordate la modul serios, responsabil. Adică ele vin să consacre un autor, să consacre o operă. Dacă urmăriţi lista autorilor premiaţi din 1984, la prima ediţie, până astăzi, puteţi constata că cele mai importante nume din literatura română se găsesc în această listă. Sigur, nu există o perfecţiune a ierarhizării şi a premierii, dar erorile nu sunt la fel de mari ca la alte festivaluri, unde juraţi dau premii fără să fi parcurs temeinic şi serios opera celui care este înnobilat. Eu am spus cândva şi rămân la acea opinie, că un premiu „Nichita Stănescu" la acest Festival Internaţional trebuie să devină un titlu de nobleţe pentru scriitor.
- Şi la festivitatea de premiere ce aţi făcut special?
- Am susţinut un „Laudatio" pentru Aurel Rău, cel care a fost distins cu un premiu pentru „Opera Omnia". El este un poet clujean, fost redactor-şef la revista „Steaua" din Cluj de peste patru decenii, din 1954 până în 2000. Poate chiar e cel mai longeviv conducător de revistă literară din România. Despre poezia lui, criticul literar Gheorghe Grigurcu a spus că „e a celui mai important poet transilvan în viaţă", având remarcabila vârstă de 86 de ani. Are distincţie fără a fi fost un poet vocal. Omul acesta nu a agreat polemicile neprincipiale şi în acest fel a putut să pună o temelie serioasă la cultura transilvană. Pentru mine, a-l prezenta într-un „laudatio" nu a fost ceva care ţinea doar de afinităţile elective, ci şi de cunoaştere îndelungată. De fapt, îl cunosc din 1975, amândoi fiind din judeţul Bistriţa-Năsăud. Asta a creat şi un sentiment al solidarităţii spiritual-geografice.
- Foarte interesant şi asta. Peste timp, peste epoci, peste perioade tulburi, prin prezentarea dumneavoastră făcută lui Aurel Rău, putem spune că s-au întâlnit şi trecutul cu prezentul, profesorul cu elevul...
- Da! Deşi raportul între noi nu a fost de elev-profesor, eu eram ucenic în poezie, în timp ce Aurel Rău era un autor consacrat. Şi avea darul de a aduna oameni în jurul său, cu generozitate şi respect. Au trecut peste 40 de ani şi evenimentul îmi este proaspăt, de parcă s-ar fi petrecut ieri. Ca dovadă că îl şi evoc!
-Dar mai e o nuanţă. La această ediţie s-au întâlnit un laureat „Nichita Stănescu" cu un alt laureat.
-Sigur, lucrurile sunt cu nuanţe. Eu am luat Marele Premiu în 2014, iar Aurel Rău a luat premiul pentru Opera Omnia. Am mai spus şi îmi place să repet acest lucur, consider că un premiu „Nichita Stănescu" este un titlu nobiliar care înnobilează şi pe cel care îl primeşte, dar şi pe cel care îl dă! Şi asta pentru că, spre deosebire de multe alte festivaluri care se fac în ţara asta, cei de la Ploieşti au un criteriu foarte important: respectul faţă de valoare! Dacă luăm lista celor distinşi cu premii începând cu 1984, putem vorbi de o istorie a literaturii române prin prisma acestui festival, ceea ce îi dă o autoritate mult mai mare. Gândindu-mă la Festivalul „Eminescu" de la Botoşani, nu cred că „Festivalul Nichita" de la Ploieşti e mai prejos. Ba, dimpotrivă, pentru că acest festival a fost mai generos, uneori au fost şi 10 premii! Cred că pentru istoria literaturii, „Premiul Nichita" contează mai mult, şi nu doar prin număr.
Foto: Nicolae Băciuţ şi Aurel Rău, la Muzeul memorial „Nichita Stănescu"
