În anul acela Maria nu a putut să meargă la biserică în noaptea de Înviere. Era bolnavă de câteva zile. Deodată, auzi că este cineva la ușă. „Este Hristos", gândi Maria, căci așa îi povestea bunicul, că Însuși Hristos se îmbracă în haine sărăcăcioase ca să încerce milostivirea oamenilor. Se dădu cu grijă jos din pat și alergă către ușă. Era un om înalt și bărbos. Pe cât se pare și el era luat pe neașteptate și înlemnise. Maria se uită câteva clipe la străin, după care îi zise zâmbitoare:
- Așteptați, vă rog!, și se duse în bucătărie de unde luă un coș plin cu ouă roșii. Maria îi întinse unul și-i spuse veselă:
- „Hristos a înviat!"
Bucuria ei se revărsă și asupra străinului, iar fața lui deveni mai blândă. Răspunse cu glas răgușit:
- „Adevărat a Înviat!"
Era un hoț și se părea că-n sufletul lui nu mai rămăsese nimic sfânt, de vreme ce chiar în noaptea Sfintei Învieri vroia să prade o casă. Dar iată că ia în mâinile lui mari oușorul roșu. Își aduse aminte cum, cu multă vreme în urmă, bunica îi povestea despre Ziua Învierii. Își amintea slujba de Paște din micuța biserică din sat, cum se rugau credincioșii toată noaptea, de Pilda fiului risipitor, cum cânta împreună cu prietenii lui în Joia Mare: „pe tâlharul cel cu bună înțelegere…" S-ar fi gândit ce va deveni după mulți ani?! Privi din nou spre dulcea fetiță și repetă „Cu-adevărat a înviat!" Însă cuvintele le spunea deja despre sine însuși... Ar fi vrut să fie la fel de curat ca fetița din fața lui.
Cu ochii plini de lacrimi, se întoarse și, ținând cu grijă oușorul roșu, porni grăbit spre biserica de unde se auzeau cântările Învierii...
Hristos a Înviat, vă urează părintele GHEORGHE ȘINCAN, paroh la Târgu-Mureș
