Tu ce îndrăzneşti?

Distribuie pe:

Era odată un om care, văzând cât de rea este lumea astăzi şi cum sunt toţi într-o goană nebună după bani, s-a hotărât să schimbe ceva în lume. Zis şi făcut. A trecut o vreme şi omul nostru văzu că nu se întâmplă nimic şi că este foarte greu să schimbi lumea, s-a hotărăt să schimbe ţara sa. Un plan măreţ şi acesta. De asemenea, trecu ceva timp şi observă că este foarte greu să schimbi şi ţara ta. Însă el nu se da bătut şi se hotărî să schimbe oraşul său. Un plan care nu este la fel de mare ca primele două şi care are posibilitate de reuşită. Trecu ceva vreme şi de această dată şi văzu că este foarte greu să schimbi şi oraşul tău. Dar, foarte hotărât, omul nostru şi-a propus să schimbe familia sa. Un plan care nu putea să dea greş, doar erau persoanele apropiate lui, persoanele pe care le iubea. După un timp, a văzut că nici acest lucru nu era posibil. Deja bătrân şi pe patul de moarte şi-a dat seama că dacă vrei să schimbi familia ta, oraşul tău, ţara ta, sau chiar lumea, trebuie să începi prin a te schimba pe tine!

Lasă un comentariu