Da. Aceştia sunt cei 6 temerari, care prin prezenţa lor la această întâlnire, aniversând 65 de ani de la absolvirea liceului „Al. Papiu Ilarian", Haşu E., Ceontea C., Miron E., Muntean I., Denuţa şi Suciu (de la stânga la dreapta în poză), au dovedit prin prezenţa lor mult curaj, îndrăzneală şi un deosebit simţ al solidarităţii, calităţi care, iată, după atâţia ani se menţin, amintindu-ne de anii petrecuţi în şcoală.
Menţionez şi faptul că la acest Colegiu, întâlnirea după atâţia ani reprezintă un record, demn de luat în seamă, mai ales privit prin prisma faptului că fiecare dintre cei prezenţi au depăşit vârsta de 83 de ani. Este o provocare pentru cei ce urmează. Sunt convins că nu vor regreta.
În această frumoasă zi de iunie, ne-am întâlnit în faşa Colegiului, unii mai sfioşi, alţii mai vorbăreţi, însă pe feţele fiecăruia se putea citi emoţia şi totodată bucuria de a ne revedea. Subliniez faptul că fiecare era însoţit de câte un „aparţinător".
Prima întrebare pusă de fiecare a fost legată de prezenţă. Numai 6 din cei 43 care am absolvit în 1951 liceul.
Faptul că unii au venit sprijiniţi în bastoane, alţii mai gârboviţi şi având mişcări s-ar părea cu încetinitorul, ne-a surprins, însă prezenţa lor a stârnit simţământul omului satisfăcut că-şi revede prietenii de odinioară.
După binecunoscutele obiceiuri, de a ne fotografia, primul moment a fost cel al ţinerii unui minut de reculegere în memoria celor 4 colegi decedaţi în ultimii doi ani (Florea I., Petruţiu Emil, Deteşan M. şi Bacui E.) cu menţiunea că ultimii doi, confirmaseră prezenţa la acest eveniment. Nu s-a mai putut. Dumnezeu să-i aibă în paza Lui!
Au urmat câteva alocuţiuni în care vorbitorii cu greu şi-au găsit cuvintele potrivite evenimentului, în esenţă fiecare s-a referit la ceea ce simte şi-l preocupă, acum când drumul spre cele veşnice este tot mai scurt.
După un program ce l-am stabilit cu toţii, am părăsit instituţia şi ne-am îndreptat înspre obiective pe care colegii noştri din alte localităţi nu le-au revăzut, întrucât au suferit modificări benefice. Este vorba de Cetatea Târgu-Mureşului, acum având o cu totul altă faţă. Palatul Culturii cu superbele vitralii ce împodobesc acest lăcaş de cultură, construit acum 100 de ani, Palatul Administrativ şi Primăria. Ne-am îndreptat apoi înspre platoul Corneşti, unde colegii au fost impresionaţi de spaţiile de joacă pentru copii, cu dotări adecvate diferitelor vârste ale celor mici.
La final ne-am îndreptat înspre Complexul de Agrement Mureşul, unde după o scurtă plimbare ne-am oprit la o terasă şi unde muzica şi voia bună au luat locul frumoaselor lăcaşuri vizitate. Voia bună şi starea de spirit s-au menţinut, subiectele principale fiind bolile, bancurile şi fotbalul, politicul neavând acces în acest context.
Întrucât obiceiul era (şi s-a menţinut) de a ne revedea şi a doua zi, după circa 3 ore ne-am despărţit pentru odihna absolut necesară, oferind posibilitatea ca a doua zi să ne revedem.
Aşa a şi fost întrucât la o altă locaţie - care fiinţa şi în perioada când noi frecventam cursurile liceale - situată în apropierea liceului, un local pe cât de mic pe atât de intim numit SURLOTT GRADICS, ne-am revăzut în aceeaşi „formaţie" şi de unde subsemnatul memorează următoarele:
- doi colegi de clasă, absenţi de la această întâlnire din motive strict medicale, ne-au contactat telefonic, în dialogul cu noi, cu mare amărăciune în suflet şi-au exprimat regretul de a nu fi prezenţi, urându-ne multă sănătate şi petrecere frumoasă. Este vorba de Oltean Marius stabilit în Timişoara şi de preot Muică Teodor din Sângeorgiu de Pădure.
- un alt moment mult „gustat" de colegi a fost acela în care prin citirea unor răvaşe specifice şi caracteristice fiecărui coleg prezent, s-a creat o stare de bună dispoziţie. Dar iată unul:
„Din secolul tău
Peste 80 de ani s-au scurs.
Jumătate din jumătate
Tu i-ai petrecut la şah
Dar nu oriunde, ci în parc.
Repetă de-i posibil
Aceeiaşi TURĂ
Şi sigur vei scăpa
De-a diabetului cură!"
- nu pot trece cu vederea un amănunt pe cât de simplu pe atât de semnificativ acestui eveniment. La întâlnirea din această a doua zi, a participat şi doamna Florea Lucreţia - soţia fostului nostru coleg decedat acum doi ani - şi care prin prezenţa ei ne-a onorat, şi-i mulţumim pentru acest deosebit gest.
Nu pot încheia acest comentariu fără a nu sublinia aportul adus la menţinerea bunei dispoziţii de patronul localului, care pe lângă o servire ireproşabilă a contribuit delectându-ne cu romanţe şi cântece de petrecere, cântate cu profesionalism nesperat de noi. Menţionez faptul că niciun coleg nu a mai propus o eventuală întâlnire şi la anul. Oare de ce?
