Eşecul catastrofal al Naţionalei României la actuala competiţie europeană de fotbal din Franţa, în mod deosebit meciul care a decis soarta acestui fenomen social românesc în această importantă competiţie, impune analize profunde şi pertinente din multiple perspective, fără reziduuri şi răbufniri emoţionale, pe cât posibil. Desigur, registrul cauzelor este mai mult decât de ordin strategic şi tactic, cauzele principale fiind, după părerea multora, în primul rând, de ordin psihologic, psihosocial şi psihomoral, atât individual, cât şi de grup. Aşa cum se poate constata, printre multiplii factori cauzali individuali - de ordin psihologic - sunt cei legaţi de configuraţia personalităţii jucătorilor şi a antrenorilor, la care contribuie în mod complementar factorii de factură psihosocială, printre care se evidenţiază relaţiile interpersonale dintre jucători şi antrenor, din timpul şi în afara jocului, coeziunea de grup şi climatul psihosocial, şi nu în ultimă instanţă, cultura organizaţională a instituţiei aparţinătoare (club sportiv şi federaţia de specialitate), concretizată în valori, norme, principii, cutume, stiluri de viaţă, prejudecăţi şi mentalităţi, promovate de aceste grupuri ce presupun, la rândul lor, o anumită personalitate-sintalitate de grup.
În raport cu structura de personalitate - individuală şi colectivă - un rol deosebit revine caracterului, cu cele două componente axiale: atitudinea şi trăsăturile de caracter, incriminate şi aspru sancţionate de opinia publică. Referindu-mă la acea variabilă, care a fost mai vizibilă la acest campionat european, în cadrul jucătorilor noştri, la atitudine, trebuie subliniat că această componentă caracterială nu este nici pe departe o rezultantă contextuală - de moment - determinată doar de miza competiţiei, care nu poate fi ignorată, ci este rezultatul educaţiei şi al unei pregătiri psihologice intense, pe fondul instruirii şi socializări sportive riguroase, în coroborare cu filosofia şi cultura succesului şi a învingătorului, şi, nu în ultimă instanţă, a unei motivaţii de performanţe, opuse motivaţiei de evitare a eşecului şi a autosuficienţei, care au la bază principiul minimei rezistenţe şi al unui ideal de viaţă şi profesional scăzut.
Dacă ar fi să operaţionalizăm această componentă psihologică fundamentală, care se află pe buzele tuturor analiştilor fenomenului sportiv - atitudinea, voi menţiona că acest vector ce influenţează comportamentul şi succesul sportiv se diferenţiază, la rândul său, în mai multe dimensiuni evaluative, cum ar fi atitudinea faţă de: propria persoană, profesie, muncă, colectivitate, şi nu în ultimă instanţă, în cazul fotbaliştilor Naţionalei, faţă de suporteri şi fani.
Voi încerca să evidenţiez cum se materializează cele mai importante dimensiuni ale acestor forme de manifestare atitudinală. Spre exemplu, atitudinea faţă de profesie - ocupaţie în cazul fotbaliştilor - vizează următoarele aspecte: dorinţa de performanţă, interesul constant faţă de echipă şi individual, dragostea şi ataşamentul manifestat faţă sportul practicat-fotbal, dorinţa de perfecţionare şi autodepăşire, aprecierea deosebită asupra carierei sportive şi a sportului practicat. Ne va fi relativ uşor să notăm jucătorii participanţi la acest campionat ratat, putând observa că, din perspectiva acestui vector, cei mai mulţi ar rămâne corigenţi, împreună cu antrenorii echipei, din cauza slabei pregătiri psihologice, vizibilă pe teren în toate meciurile jucate, în mod deosebit cu echipa Albaniei, pe care au subapreciat-o nepermis, tratând-o într-o manieră discreţionară. Corigenţi ar rămâne jucătorii români şi la vectorul ce desemnează atitudinea faţă de muncă - efort şi pregătirea profesională, obiectivată prin: conştiinciozitatea în joc, iniţiativă, stăruinţă şi sârguinţă, disciplină în joc şi în colectivitate-societate. Nu voi pune pe ultimul loc atitudinea faţă de propria persoană, unde cred că se resimt cele mai vizibile limite, traduse prin: lipsa siguranţei şi a stăpânirii de sine, a demnităţii personale, a încrederii în forţele proprii, a spiritul hotărât, a curajului şi bărbăţiei, a perseverenţei şi a altor elemente ce ţin de cealaltă dimensiune axială a caracterului - trăsăturile de caracter şi de ordin moral-volitiv şi psihocomportamental, care, aşa cum se ştie, nu sunt promovate într-o strategie defensivă, de un antrenor fără viziune şi creativitate, bazat mai mult pe sprijin providenţial decât pe strategii şi tactică de joc.
Tot în registrul factorilor psihologici un rol deosebit revine factorilor psihologici reglatori, printre care aş evidenţia motivaţia - determinarea, afectivitatea şi voinţa, toţi aceşti factori în coroborare cu gândirea tactică şi inteligenţa analitică şi emoţională - foarte importantă în sporturile de echipă -, putând contribui, într-o mai mare sau mai mică măsură, la succesul sau insuccesul sportiv. Din cadrul structurii motivaţiei - al trebuinţelor (după piramida lui Maslow), voi evidenţia acele trebuinţe care trebuie cultivate prin intermediul pregătirii psihologice, alături de pregătirea fizică, tehnică, tactică, teoretică şi de recuperare, cum ar fi: trebuinţele legate de apartenenţă - de a aparţine unui anumit grup, ceea ce înseamnă - ar trebui să însemne - că apartenenţa la echipa naţională a României este mai mult decât o împlinire profesională, inducând şi presupunând, totodată, cele mai înalte şi nobile sentimente patriotice, ca fenomen social fotbalul constituindu-se într-o punte de legătură cu ţara şi lumea; trebuinţe legate de apreciere şi stimă, traduse prin competenţă şi performanţă, câştigarea binemeritată a aprecierii celorlalţi. La toate acestea trebuie evidenţiate trebuinţele legate de autorealizare şi valorificare a propriului potenţial fizic, psihic şi moral. Dar, pe prim-plan, în registrul motivaţional în sportul de performanţă, trebuie cultivată şi educată de antrenori motivaţia de performanţă sau de succes şi optimul motivaţional, exprimat prin raportul favorabil - pozitiv dintre intensitatea motivaţiei (motivele şi atitudinile implicate în joc - competiţie) şi performanţa - rezultatele obţinute. Evident, la rezultatele obţinute la actuala competiţie europeană, nota primită de întreg lotul echipei este corespondentă cu rezultatele submediocre obţinute, care ţin de o determinare foarte scăzută a jucătorilor, desprinsă foarte uşor din dinamica jocurilor prestate la acest campionat şi în primul rând din atitudinea de autosuficienţă. Feedback-ul ar trebui să conducă în mod incontestabil în luarea unei decizii de onoare din partea celor responsabili de acest eşec, concretizată în demisia sau demiterea acelora care se fac responsabili de acest rezultat umilitor, şi la restructurarea în totalitate a fenomenului fotbalistic din România, aflat într-un declin continuu, ca reflex şi copie fidelă a dezastrului naţional.
Toate aceste cauze, în coroborare cu slaba pregătire sportivă continuă, pe fondul unui management incompetent şi al unui nivel de aspiraţie foarte scăzut, atât din partea conducătorilor, cât şi a jucătorilor, nu putea conduce decât la ceea ce am obţinut, demonstrând că, asemenea întregii societăţi româneşti, şi fotbalul este supus aceluiaşi declin muribund, amplificând decepţiile, deziluziile, frustrările şi umilinţa celor care mai cred în acest fost sport-rege, condus, din păcate, de un general lipsit de ceea ce necesită un asemenea sport îndrăgit de cei mai mulţi români, ca alternativă şi refugiu în faţa nemulţumirilor vieţii.
