Din cauza Partidului Social Democrat, judeţul Mureş a ratat şansa istorică de a avea, în continuare, un preşedinte român la conducerea Consiliului Judeţean. În 2012, după 12 ani de conducere UDMR, Ciprian Dobre a devenit, prin votul a peste 100.000 de mureşeni, primul Preşedinte român ales al Consiliului Judeţean Mureş. Ulterior, legea s-a schimbat şi poporului i-a fost luată puterea de a alege, prin vot direct, Preşedintele de Consiliu. Parlamentul a lăsat această alegere la mâna negocierilor între partide, urmând ca cei 35 de consilieri judeţeni să îl aleagă în funcţia de Preşedinte pe unul dintre ei. Partidul Naţional Liberal a lansat un apel către Partidul Social Democrat, prin care a propus formarea unei alianţe a celor două partide, ţinând cont de specificul judeţului Mureş. Era simplu, pentru că PNL şi PSD au fiecare câte 10 consilieri judeţeni, iar UDMR 15. Pentru alegerea Preşedintelui este nevoie de votul majorităţii, ceea ce înseamnă că, dacă PSD ar fi acceptat propunerea liberalilor, formau o majoritate confortabilă, care ar fi lăsat UDMR în offside. Din păcate, orgoliul socialiştilor mureşeni se manifestă doar la Reghin şi nu este suficient pentru a impune o poziţie fermă în discuţiile cu cei din conducerea centrală a PSD. Partidul Social Democrat a primit azimutul lui Dragnea pentru o cuşluială politică alături de UDMR. În prima şedinţă a Consiliului Judeţean se prefigurează, aşadar, alegerea - cu votul consilierilor PSD - ca Preşedinte al Consiliului Judeţean a unui UDMR-ist, cel mai probabil a fostului primar din Sovata, Peter Ferenc. Iată aşadar cât de uşor i-a fost lui Vasile Gliga să dea Consiliul Judeţean pe mâna UDMR-ului, după ce s-a văzut cu sacii în căruţă şi pentru a duce până la capăt trocul pe care, cel mai probabil, l-a făcut la Reghin, unde Maria Precup a fost aleasă în funcţia de primar cu un număr important de voturi din partea maghiarilor. Să nu uităm de zilele în care Gliga lansa ideea aşa- zisului UDMR românesc, adică Uniunea Democrată a Românilor Mureşeni. A fost praf în ochii electoratului, numai bun pentru a lua câteva voturi în plus. Vorbe goale…Ceea nu a înţeles Vasile Gliga este că politica adevărată este cea naţională şi în interesul românilor, nu o miză mică precum este Reghinul. Păcat, domnilor de la PSD. După ce le-aţi luat românilor din străinătate dreptul de a vota, aţi făcut-o şi cu cei din ţară, schimbând legea de alegere a Preşedinţilor de Consilii Judeţene. Puteaţi recupera o parte din aceste manevre nedemocratice cu judeţul Mureş, care merita în continuare un Preşedinte de Consiliu Judeţean român, după mandatul lui Ciprian Dobre. Dar aţi ratat şi această şansă. Istoria le consemnează, însă, pe toate…