Comitetul de urgenţă al FRF a aprobat calendarul competiţional al noului sezon din Liga 1

Distribuie pe:

Comitetul de urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal, format din preşedintele Răzvan Burleanu, prim-vicepreşedintele Gino Iorgulescu şi vicepreşedintele Octavian Goga, a aprobat, miercuri, clasamentele finale ale Campionatelor Naţionale Liga 1 şi Liga a 2-a, ediţiile 2015-2016, precum şi noul calendar competiţional, pentru sezonul 2016-2017 din Liga 1, Cupa Ligii şi Cupa României. Astfel, noua ediţie va începe pe 22 iulie, ultima etapă din 2016, a 21-a, va avea loc pe 17 decembrie, campionatul se va relua pe 4 februarie 2017, iar sezonul regulat se va încheia pe 4 martie 2017. Play-off-ul şi play-out-ul vor debuta pe 11 martie, play-off-ul se va încheia pe 13 mai, în timp ce ultima rundă a play-out-ului va avea loc pe 4 iunie. Ediţia 2016-2017 a Cupei României ar urma să se desfăşoare după următorul calendar: 16-imi de finală / 26-27 octombrie 2016, optimi de finală / 14-15 decembrie 2016, sferturi de finală / 29-30 martie 2017, semifinale tur / 26-27 aprilie 2017, semifinale retur / 17-18 mai 2017, finala / 27 mai. Pentru Cupa Ligii a fost stabilit următorul calendar: turul 1 / 10-11 august 2016, sferturi de finală / 7-8 septembrie 2016, semifinale tur / 21-22 decembrie 2016, semifinale retur / 1-2 martie 2016, finala / 20 mai 2017. În Cupa Ligii, însă, trebuie să se mai dispute şi finala sezonului precedent, între Steaua şi Concordia Chiajna. Partida va avea loc pe 17 iulie, pe Arena Naţională. Cu o zi înaintea acestui meci a fost programată şi Supercupa României, Astra Giurgiu - CFR Cluj. FRF a stabilit ca meciul să aibă loc pe Cluj Arena, pe 16 iulie, de la ora 21.45.

Lasă un comentariu