1. „Omul trebuie să înveţe şi să ştie în ce treaptă duhovnicească (legătură cu divinitatea) se află; să-şi cunoască neputinţa şi puterea. Cine nu se smereşte şi înaintea oamenilor păstrează în fiinţa sa mândria şi iese mereu în fruntea oamenilor, în faţa lui Dumnezeu. Crede că pe el l-a făcut Dumnezeu mai bun, luând ca motiv ceva din el însuşi, sau el însuşi s-a făcut mai bun prin eforturile sale. Acesta nu mai e nici sentiment de frăţietate. Şi dacă fiecare face aşa, se întreţine o luptă între oameni. Desigur ALTA E SMERENIA ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU ŞI ALTA ÎNAINTEA OAMENILOR. Pe Dumnezeu trebuie să-L socoteşti totul, pe oameni, fraţi ai tăi mai buni ca tine prin împlinirea voii lui Dumnezeu de către ei".
Sfinţii VĂRSĂNUFIE şi IOAN,
„FILOCALIA" vol. XI, pag. 161
2. „CEL SMERIT NU VEDE PATIMILE ALTUIA, sau grijile mărunte ale lui, pentru că se socoteşte pe sine mai mic decât toţi, ca nimic pentru sine. Dar, în acelaşi timp, cel smerit vede măreţia copleşitoare a lui Dumnezeu ca nimeni altul şi de aceea nu mai dă importanţă măruntelor băşici de săpun ale grijilor omeneşti, nu se mai alertează de ele. Are cel mult milă de purtătorii lor. Pe de altă parte, când te vezi ca nimic prin tine însuţi, ai ajuns la suprema conştiinţă a ceea ce eşti, care e conştiinţa că atârni cu totul de Dumnezeu. CONŞTIINŢA ŞI DUMNEZEU SUNT CELE DOUĂ REALITĂŢI NEDESPĂRŢITE CARE SE REVELEAZĂ LA MAXIMUM. Dar prin aceasta te şi deschide total pentru Dumnezeu, te vezi plin de El".
Ibidem, pag. 159
3. „DUMNEZEU NU VREA CA NOI OAMENII SĂ SUFERIM ; Nu din voia lui Dumnezeu se ivesc patimile cele rele în noi. Dar Dumnezeu îngăduie să se ivească, respectând libertatea noastră rău înţeleasă de noi, sau mai bine zis, o voinţă slăvită din negrija noastră. Însă se foloseşte şi de ele, pentru a ne face să ajungem la smerenie dându-ne seama de robia în care cădem prin patimi, sau prin voinţa de a vieţui prin noi înşine, şi să ne facă să dorim ridicarea noastră".
Ibidem, pag. 161
P.S. Să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „PRIVEGHEAŢI ŞI VĂ RUGAŢI, CĂ NU ŞTIŢI NICI ZIUA, NICI CEASUL..." şi „CERUL ŞI PĂMÂNTUL VOR TRECE, DAR CUVINTELE MELE NU VOR TRECE".
„COMORI FILOCALICE" vol. II
