Remarcăm, într-unul din primele comentarii la pictura artistei Veress Zsuzsa, disponibilităţile ei multiple şi forţa imaginativă. Ca şi puterea de muncă, într-o frenezie tinerească.
Mai mult, Veress Zsuzsa a înţeles să-şi valorifice disponibilităţile pe care le are printr-o activitate susţinută, cu o bucurie a creaţiei specifică celor care cred în şansa pe care artistul o are să se mântuiască prin opera sa, dar şi să-i întărească pe cei rătăcitori în căutările lor fără orizont.
Totodată, artista a înţeles cât de important este să-şi tezaurizeze opera în albume, mai ales în condiţiile în care, în generozitatea sa, se desparte de multe din lucrările sale. Şi-atunci e nevoie de un martor, de un document care să ofere o imagine reală asupra unei opere, a unui destin.
Biografia de artist plastic e pentru Veress Zsuzsa o a doua viaţă, una pe care o trăieşte aproape paralel de viaţa profesională, care nu-i oferă prea multe în contul preocupările creative.
Cu atât mai mult sunt surprinzătoare realizările în teritoriile artei, pe care şi le-a asumat aproape abrupt, într-un moment de cotitură existenţială, când s-a decis să nu-şi mai risipească talanţii pe care i-a primit.
În niciun deceniu de activitate plastică, Veress Zsuzsa a acumulat suficient ca să se poată legitima, cu o identitate artistică reperabilă, atât stilistic cât şi tematic.
Artista a ales să aprofundeze o temă, configurând cicluri bine demarcate, de la pictura realistă, la cea abstractă, cu interferenţe care intră într-o altă coerenţă estetică: pictura de icoane pe sticlă.
Atât de bogată şi de complexă a fost în unele perioade activitatea de creaţie, încât Veress Zsuzsa era prezentă în acelaşi timp pe simeze în trei-patru galerii.
În acelaşi timp, artista şi-a publicat două volume cuprinzătoare, „Spre mine însămi", 2013, şi „Castele din judeţul Mureş", 2015, grăitoare pentru ceea ce înseamnă eforturile depuse, în incursiunile sufleteşti, „spre sine însăşi", dar şi să radiografieze dimensiunea istorică în ipostaze arhitecturale: castele, conace.
Veress Zsuzsa s-a dovedit a fi stăpână pe uneltele sale şi atunci când a intrat în labirintul limbajului modern, dar şi când a privit lumea exterioară în ceea ce poate ea să însemne mărturie peste timp.
În ambele postúri artistice, Veress Zsuzsa a demonstrat simţul culorii, într-o complementaritate a geometriilor.
În cele mai recente lucrări, în parte prezente şi în acest album, este şi mai evidentă introspecţia. Nu întâmplător o lucrare a sa se numeşte „strigăt tăcut", iar albumul, într-o intersectare a literarului cu plastica, se cheamă „Feţele tăcerii", cum îşi intitulase cândva Augustin Buzura unul din romanele sale.
Acest nou album este pentru artista Veress Zsuzsa încă o treaptă pe care urcă, cu onestitate, sinceritate, simplitate, demonstrând că resursele sale artistice sunt nu doar consistente, dar şi departe de a se epuiza.
