Anul acesta, în data de 31 iulie, se împlinesc 150 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai de seamă astronomi români, părintele Observatorului Astronomic din Bucureşti, Nicolae Coculescu. Celor care sunt atraşi în mod special de corpurile cereşti, nu le este străin numele ilustrului nostru matematician şi profesor de astronomie şi geodezie, care a devenit, în cursul carierei sale didactice la Universitatea din Bucureşti, autor al unor faimoase studii de mecanică cerească asupra perturbaţiilor planetelor. De altfel, în mecanică cerească şi-a susţinut doctoratul la Sorbona, după ce şi-a definitivat studiile la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti şi a făcut stagiul la Observatorul Astronomic din Paris.
Chiar dacă studiile publicate care îi aparţin nu sunt numeroase, simplul fapt că a format astronomi români de seamă, printre care Constantin Pârvulescu şi Gheorghe Demetrescu şi că a realizat în 1908 Observatorul Astronomic din Bucureşti, după 12 ani de eforturi susţinute în faţa oficialităţilor acelor vremuri, reprezintă o carte de vizită suficient de onorabilă pentru a ne rupe din goana grijilor noastre cotidiene şi a-l comemora ca personalitate marcantă a Academiei de Ştiinţe din România.
