Halterele promit medalii la Jocurile Olimpice de la Rio

Distribuie pe:

Halterele românești au obținut, la ediția de la Londra a Jocurilor Olimpice, din 2012, o medalie de argint și una de bronz. Antrenorul lotului, Petre Becheru, vrea să repete performanța la Rio de Janeiro. „Plecăm cu cei doi sportivi cu cele mai mari șanse acolo și obiectivul este să le punem medalia și să băgăm un sportiv în primii șase. În ultimele trei săptămâni ne-am antrenat de la 10 la 12 noaptea", a declarat la plecarea spre Brazilia antrenorul lotului de haltere al României. Gabriel Sîncrăian, la 85 kg, și Andreea Aanei, la 75kg, au cele mai mari șanse să urce pe podiumul olimpic. „Sunt pregătit, abia așteptam să plec, mă plictisisem în cantonament de atâta timp. Visez la o medalie, îmi doresc să o iau, m-am antrenat pentru asta și sper să obțin ce mi-am propus", a declarat Sîncrăian, completat de Andreea Aanei: „Am emoții foarte mari, un concurs important, aștept să ajung cu bine. De când m-am apucat de haltere mi-am dorit să ajung la Olimpiadă și mi s-a îndeplinit visul. Aș vrea să iau bronzul ". Gabriel Sîncrăian și Andreea Aanei vor intra în competiția olimpică pe 12, respectiv 14 august.

Lasă un comentariu