Săptămâna Europeană a Mobilității, sărbătorită la Reghin

Distribuie pe:

Primăria și Consiliul Local Reghin au marcat și în acest an SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII în perioada 16-22 septembrie 2016. Acțiunile organizate de municipalitatea reghineană s-au desfășurat sub loggo-ul MOBILITATE INTELIGENTĂ. ECONOMIE PUTERNICĂ.

Acțiunea de vineri, 16 septembrie 2016, a deschis SĂPTĂMÂNA MOBILITĂȚII EUROPENE. Crosul orașelor înfrățite NAGYKOROS-REGHIN a fost o acțiune inițiată de Fundația NATKA (Relațiile Orașelor Înfrățite cu NAGYKOROS) cu scopul de a împrospăta relațiile cu orașele înfrățite din România. Maratonul s-a desfășurat pe o distanță de 500 de km, pe ruta Kecskemet-Nagykoros-Salonta-Târgu-Mureș-Reghin, Primăria Municipiului Reghin fiind linia de sosire. Această acțiune a dorit să sublinieze importanța programelor comune dintre orașele înfrățite care duc la apropierea cetățenilor dintre cele două comunități.

Săptămâna 16-22 septembrie 2016 a fost o săptămână plină de evenimente care au avut ca scop promovarea formelor alternative de transport ecologic și sublinierea faptului că mobilitatea sporește în mod clar calitatea vieții, ajutând la reducerea poluării aerului, poluării fonice, a accidentelor și la reducerea numărului persoanelor obeze. Renunțând pentru o săptămână sau numai pentru câteva zile la mașina personală, aducem beneficii imense, atât mediului, cât și sănătății noastre. În acest sens, au fost invitați cetățenii să se implice, să pledeze pentru o viață mai sănătoasă și un mediu mai curat.

Astfel, săptămâna 16-22 septembrie 2016 a fost plină de activități extrem de interesante și atractive. Vineri, 16 septembrie, ora 13,00, a avut loc Cross-ul orașelor înfrățite: Nagykoros-Reghin, responsabili pentru eveniment fiind Sebastian Birghiș și Poliția Locală. Sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 08,30 a avut loc un campionat de fotbal între școlile gimnaziale din municipiu, responsabil pentru acest eveniment fiind domnul Dan Moldovan. Duminică, 18 septembrie, în intervalul orar 08,00-19,00, s-a recurs la închiderea circulației în zona Parcului Central în vederea accesului cu biciclete, trotinete sau role, responsabilitatea evenimentului revenind Poliției Locale. Luni, 19 septembrie, de la ora 16,00 a avut loc un program de Educație rutieră, poligon cu biciclete, responsabil pentru eveniment fiind domnul Dan Moldovan. Marți, 20 septembrie, de la ora 12,00 a avut loc un campionat de baschet cu participarea tuturor liceelor din municipiu, responsabil pentru acest eveniment fiind domnul Ioan Moldovan, de la Liceul Tehnologic „Lucian Blaga". Miercuri, 21 septembrie, de la ora 12,30 a avut loc un spectacol de cântece și teatru cu participarea elevilor reghineni, responsabil eveniment fiind doamna Monica Molnar, de la Liceul Tehnologic „Petru Maior". Joi, 22 septembrie, în intervalul orar 05,00-22,00 a avut loc programul Ziua fără mașini - posesorii de permise auto, persoanele cu dizabilități și persoanele care au atins vârsta de pensionare au beneficiat de călătoria gratuită cu autobuzele R.A.G.C.L.-ului, responsabili pentru acest eveniment fiind Sebastian Birghiș și Poliția Locală. Iată, așadar, un ansamblu de evenimente care au avut loc la Reghin, evenimente care s-au dovedit a fi atât benefice, utile, cât și instructive, educative.

Lasă un comentariu