Sportul mureșean juvenil de performanță, încotro?

Distribuie pe:

Dacă ar fi să ne luăm după o statistică alcătuită de Ministerul Tineretului și Sportului, publicată nu demult de prosport.ro (în 21 ianuarie 2017), sportul mureșean juvenil de performanță stă destul de bine la nivel de țară, la capitolul numărul de juniori angrenați în campionatele naționale. Astfel, conform acesteia, 4.919 de juniori participă în mod regulat în competițiile sportive de nivel național, la diferite categorii, juniori I, II sau III! Județul Mureș este situat, în acest clasament, printre primele 7 din România, alături de Constanța, Prahova, Ilfov (București), Brașov, Cluj și Timișoara! Ca o completare: în campionatele naționale de seniori participă 2167 de sportivi mureșeni, iar numărul structurilor participante în campionatele naționale, la seniori și juniori, fiind de 379! Într-un areal în care există de mai mulți ani o cultură sportivă, de practicare în mod obișnuit a exercițiilor fizice, și nu de azi, de ieri, aceste cifre mi se par reale, normale. Dintotdeauna, aici în Mureș, mediul școlar (universitar) a fost locul în care s-au plămădit viitoarele rezultate notabile ale sportului de performanță mureșean. Cu mulți ani în urmă, se știe, SSE Tg.-Mureș, SSE Harghita Tg.-Mureș, Liceul „Bolyai Farkas", Liceul „Al. Papiu Ilarian", CS Mureșul

Tg.-Mureș, IMF Tg.-Mureș etc., au fost locurile în care au fost selectați, pregătiți și promovați viitorii performeri ai sportului mureșean, unii dintre aceștia ajungând chiar vedete ale sportului românesc. Știm cu toții, în structurile sportive departamentale, precum CSS Tg.-Mureș, LPS Tg.-Mureș, CS Mureșul Tg.-Mureș, CSU și Palatul Copiilor Tg.-Mureș, instruirea copiilor se face în mod gratuit, părinții copiilor netrebuind să achite nicio taxă. Nu același lucru se-ntâmplă la structurile sportive de drept privat. Acolo, părinții copiilor trebuie să contribuie cu anumite sume de bani, în general cam 50 de lei/lună/copil, pentru instruirea și practicarea unei anumite ramuri de sport. Unii spun că toată lumea este mulțumită: antrenorii, pentru că au un loc de muncă (cu un salariu plătit de părinți), și părinții copiilor, care știu că odraslele lor sunt angrenate într-o activitate organizată, iar copii lor sunt supravegheați de antrenori în timpul pregătirii sportive. Astfel, în acest context, sălile de sport din oraș, care aparțin școlilor, sunt luate cu asalt, zi de zi, de către copii legitimați la un club sportiv sau altul, fie departamental, fie particular. Știu că există un Ordin de Ministru de la M.E.C., conform căruia sălile de sport de la școli pot fi folosite în mod gratuit de către micii sportivi care apațin cluburilor care sunt în subordinea sa, CSS-uri, LPS-uri, CSU, plus Palatul Copiilor, după terminarea programului școlar (universitar) al unităților de învățământ. Nu cred că el a fost anulat. Cu toate acestea, caz concret, la Tg.-Mureș, conducerile școlilor solicită chirii unor astfel de asociații și cluburi sportive din oraș. Bine ar fi dacă în sălile de sport din școli ar avea acces gratuit toții copiii, indiferent că provin de la cluburile departamentale, ori, și particulare. Dacă vreo grupare sportivă a închiriat, pentru pregătire ori competiții, Sala Sporturilor din Tg.-Mureș, pe bază de contract, înseamnă că a avut bani și atunci este bună de plată. Căci, se știe, un contract înseamnă o înțelegere dintre părți, de aici și consecințele… Cluburile departamentale și particulare au, pe undeva, același obiectiv: depistarea, pregătirea și promovarea tinerilor sportivi spre marea performanță. Există însă ceva care le deosebește: eu unul nu înghit lozica unor antrenori ori conducători care activează în structurile sportive de drept privat, conform căreia „dacă tinerii nu fac sport", la ei în club, se subînțelege, „vor ajunge obezi… bla, bla, bla"… Dacă ar fi așa, după cum afirmă ei, atunci ar trebui să activeze ca voluntari și să nu mai ceară bani părinților pentru salariu! Nici X titluri câștigate la aceste categorii de vârstă nu ne garantează că acei sportivi vor ajunge mari performeri. Atunci când vor deveni medaliați la Campionatele Balcanice, Europene, Mondiale, Jocurile Mondiale Universitare, ca să nu mai zic de Jocurile Olimpice, atunci, da, vom aprecia la adevărata valoare rezultatele acestora. Nu spun o noutate, consacrarea unui sportiv se produce, de obicei, după ce obține performanțe pe plan internațional. Dincolo de toate acestea, este clar că nu toții copiii vor ajunge mari campioni. Marele merit al tuturor profesorilor și antrenorilor care lucrează cu cei mici este faptul că, nota bene, îi obișnuiesc pe copii cu practicarea sistematică a sportului. Păstrarea și menținerea sănătății sunt mai importante decât orice medalie! Despre Schlier Zsuzsa, legitimată la CSS-CSU Tg.-Mureș, antrenată de Szabó Zoltán, se spune că este marea speranță a sportului de performanță mureșean! Spadasina mureșeană a confirmat, an de an, prin rezultatele obținute în C.N. și la C.E., începând din anul 2013, că nu întâmplător a obținut acest statut. Ne punem mari speranțe și în evoluțiile viitoare, dublate de performanțe deosebite, ale altor juniori, precum Kovács Răzvan (CS Mureșul, lupte libere), Constantin Hârgău (CS Mureșul, canotaj), Fangli Henrieta (CSS Tg.-Mureș, înot), Daniel Nicușan (H2O, natație), Kovács Szabolcs (Master Schi&Bike, tetratlon), Mészáros Balázs (H20, natație), ș.a.. Pe lângă aceștia, mai pot apărea cei de la arte marțiale. Aceste nume de sportivi sunt, dacă vreți, pariurile mele pentru viitor. Cu siguranță, m-aș bucura să apară și altele. 

Lasă un comentariu