ISTORIA NUMELUI LA ROMÂNI DIN ANTROPONIMIA ROMÂNEASCĂ (XIII)

Distribuie pe:

Dispoziţia oamenilor pentru nominalizarea defectelor semenilor, recurgând şi la nume de fiinţe sălbatice, a generat porecle dintre cele mai surprinzătoare. Şi în această privinţă observaţia lui Aureliu Candrea este edificatoare: „Poporul n-are întotdeauna nevoie de fraze mari spre a arunca cuiva în faţă năravul sau cusurul ce i-l găseşte: un singur cuvânt îi e deajuns câteodată" (p. 7).

În ce priveşte poreclele provenite de la nume de fiinţe sălbatice impresionează bogăţia surselor de inspiraţie pentru creatorul de poreclă: nume de insecte, păsări, reptile, mamifere.

Ca şi în cazul numelor de familie provenite de la nume de păsări şi animale domestice, şi privitor la fiinţele sălbatice sunt de reţinut anumite tradiţii în ce priveşte asocierea unei fiinţe cu o particularitate fizică sau de comportament identificată la o persoană. Se reţine, frecvent, că bondarul deranjează prin zgomotul pe care îl face, ciocârlia impresionează prin calitatea cântecului, dar porecla Ciocârlie poate fi atribuită ironic unei persoane care pretinde că are calităţi vocalice; cerbul şi ciuta sugerează statură maiestuoasă, ca şi cocorul; păunul sugerează îngâmfare, infatuare; vulpea şi vidra sunt recunoscute pentru şiretenia lor; ursul este greoi, lupul este asociat cu lăcomia, şarpele impune frică; racul sugerează îndărătnicie; cârtiţa este asociată firii ascunse, vorba tăioasă a unei persoane era asociată cu ţepii unui arici etc. Unele porecle de la care au rezultat nume de familie pot fi explicate prin preocupările unor persoane sau sunt motivate de prezenţa lor într-o arie dialectală. Chiar şi mediul poate juca un rol important în crearea unei porecle: Molete s-a născut în mediul apicultorilor, Mormoloc şi Broatec se justifică mai mult într-un ţinut mlăştinos, Lăstun, în mediu urban, Buhă şi Huhurez sunt numele dialectal moldovenesc al bufniţei, Cîrtiţă e prezent mai mult în mediul sătesc din judeţul Iaşi (138 de persoane din totalul de 145) etc.

Cele mai numeroase porecle create de la nume de fiinţe sălbatice sunt rezultatul unei întâmplări, avându-l ca protagonist pe cel poreclit. Un exemplu de felul cum ia naştere o poreclă într-o împrejurare oarecare găsim în romanul „Moromeţii", vol. I, de Marin Preda. Autorul povesteşte cum a ajuns Maria, sora lui Ilie Moromete, să fie poreclită Guica.

E de remarcat faptul că 36 de nume de familie din acest microsistem antroponimic au frecvenţa mai mare de 1.000. Pe primele locuri ca frecvenţă sunt: Lupu - 45.495, Păun - 25.196, Ursu - 21.349, Cucu - 13.515, Vulpe - 5.600, Vrabie - 5.465, Cioară - 4.601, Purice - 4.400, Corbu - 4.254. Numele de familie cu frecvenţa sub 200 sunt în număr de 18. Originea lor e în porecle ca Broatec, Cîrtiţă, Gărgăun, Lăstun, Melcu, Molete, Molie, Mormoloc, Purec, Vrabete etc.

Unele nume de familie cu frecvenţă mare pot avea şi altă explicaţie în ce priveşte originea lor. Ele au fost iniţial antroponime active, care au funcţionat alături de numele de botez sau de un alt nume personal, ignorat în mediul familial şi în relaţiile sociale. Marian Florea (cf. Naşterea la români. Studiu etnografic, Bucureşti, 1892) face trimitere la un anumit ritual pentru a explica atribuirea unor nume ca Lupu, Lupa, Ursu, Ursa, Corbu etc. nou născuţilor ca să fie feriţi de boli sau deces. Asemenea antroponime erau frecvente în secolele XIV-XVII, după cum rezultă din documente redactate în slavonă sau în limba română. Asemenea antroponime (cf. Alexandru I. Gonţa, Documente privind istoria României. A. Moldova) au o frecvenţă ridicată: Lupa apare de 13 ori, Lupe de 32 de ori, Lup(u)l de 166 de ori, Ursu de 53 de ori, Ursul de 29 de ori. Nume ca acestea erau purtate de persoane care făceau parte din toate straturile societăţii, de la slugă la diferite funcţii boiereşti: aprod, armaş, cămăraş, ceaşnic, comis, cupar, diac, jitnicer, logofăt, medelnicer, paharnic, pitar, pârcălab, pârgar, protopop, postelnic, spătar, stolnic, şoltuz, sulger, vameş, vistier, vornic. Aşadar, antroponimul Lup reprezintă la români o reminiscenţă a tradiţiei ancestrale, capul de lup şi trupul de şarpe fuseseră stindardul dacilor. Fiind asociat cu dârzenia şi nesupunerea, lupul a intrat în conştiinţa oamenilor, care l-au adoptat ca antroponim.

 

Lasă un comentariu