După aderarea României la Uniunea Europeană, când am devenit „Colonie economică", străinii fac legea în ţara noastră. Cozile de topor din politică au încurajat lichidarea obiectivelor economice, acordând facilităţi companiilor străine în achiziţionarea la preţuri derizorii a unei importante părţi din patrimoniul industrial şi agricol, de dragul unor comisioane substanţiale. Practic, străinii au devenit stăpâni pe avuţia naţională, iar profitul înregistrat îl trimit în ţările de origine al companiilor care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării. Forţa de muncă calificată, ieftină, o legislaţie financiară ambiguă le-au favorizat accesul în toate domeniile economice, sufocând, din faşă, iniţiativele interne. După aproape trei decenii de subjugare, politicienii s-au trezit la realitate şi au scos Legea nr.150/2016, care modifică şi completează Legea nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, lege promulgată în iulie 2016, actuală din ianuarie 2017. Potrivit Legii 150/2016 comercianţii de produse agroalimentare sunt obligaţi să achiziţioneze din producţia autohtonă, prin „lanţul alimentar scurt" cel puţin 51 la sută din carnea, ouăle, legumele, fructele, mierea de albine şi produsele de panificaţie vândute la raft. Astfel se încurajează producţia internă, iar populaţia să consume produse româneşti sănătoase. Odată, nu este prea clar ce înseamnă „lanţ scurt de aprovizionare", apoi intervine aspectul asigurării ritmice şi la timp cu produse româneşti expuse pe rafturi distincte, iar supermarketurile să facă pe banii lor reclamă pentru produsele româneşti. Drept urmare a acestor prevederi, Comisia Europeană avertizează România cu sancţiuni dacă se vor aplica prevederile Legii 150/2016. Iarăşi şi iarăşi ne întrebăm: ce fac europarlamentarii români, de ce nu iau o poziţie clară, de ce nu încurajează un dialog între Guvernul României şi Comisia Europeană, de ce ţara noastră nu este tratată ca un partener, nu ca o piaţă de desfacere? La ora actuală, Uniunea Europeană a devenit o sperietoare pentru fermierii români. Aceştia îşi pun întrebarea: de ce să produc dacă nu mi se permite să vând pe piaţa internă?
Avem un potenţial agricol imens şi nu se poate ca România să devină o ţară importatoare şi consumatoare de produse alimentare străine, iar producătorul agricol român să-şi vândă marfa la colţul străzii, prin diverse târguri ocazionale. Am ajuns să consumăm legume din import, iar complexele de sere şi solarii să le distrugem. De exemplu, serele de la Iernut au fost rase de pe suprafaţa pământului şi vândute de fier vechi, exportat în Grecia şi Turcia, iar noi să consumăm roşii, castraveţi şi salată din import. În lunile ianuarie, februarie, martie, din Iernut plecau sute de tone cu legume proaspete spre pieţele Occidentului. Iar acum importăm până şi flori din Olanda. Vinovaţii pentru această ruşine trebuie căutaţi şi condamnaţi la ani grei de puşcărie. La fel se întâmplă şi cu carnea de porc şi de vită. Am distrus staţiunile de cercetare, fermele de elită şi acum importăm carne din U.E. La fel se petrec lucrurile şi în industria laptelui, importăm lapte şi produse lactate din UE contrafăcute cu lapte praf, iar fermierii români fluieră a pagubă. Să nu ne mire că spitalele româneşti gem de prea mulţi bolnavi cu afecţiuni digestive, când suntem obligaţi să ne hrănim cu alimente tratate cu fel de fel de chimicale importate din străinătate. Legea 150 este extraordinară, este binevenită, dar, atâta timp cât producătorul român nu este încurajat să producă marfă şi să o vândă în ţară, totul este doar o politică de doi bani. Şi ce-i mai trist, faptul că euro-parlamentarii noştri sunt rupţi de realitate, nu cunosc situaţia din ţară şi n-au curajul să ne reprezinte cu demnitate.
