„Copiii sunt mai fericiţi decât adulţii, deoarece ei trăiesc în inimă şi îşi ghidează viaţă numai după momentul prezent. Bucuria nu scade odată cu înaintarea în vârstă, ci este o valoare pe care o pierdem, deoarece alegem să trăim mai mult în capul nostru", consideră psihologului Alexandru Pleşea, citat de descopera.ro.
Adulţii se supără foarte repede - În opinia psihologului, adulţii se supără foarte repede şi poartă cu ei mult timp supărările şi nemulţumirile, în comparaţie cu copiii, care iartă mai uşor, ţin supărările doar câteva secunde şi se întorc la joacă, acolo unde sunt fericiţi.
Adulţii ţin evidenţa lucrurilor, copiii ţin evidenţa stărilor. Asta le aduce multă nefericire adulţilor, deoarece se concentrează mai mult pe obiecte şi mai puţin pe emoţii, pe experienţe, pe trăiri. Aceste aspecte îi fac pe adulţi mai egoişti, mai obsedaţi de eul lor, mai concentraţi pe manifestarea personalităţii.
Copiii au totul, adulţii îşi închipuie că au totul - Copiii primesc pentru că râd, zâmbesc şi se bucură. În afara faptului că unul sau doi copii sunt ai noştri, toţi ceilalţi care vor cere de la străini vor primi la fel de necondiţionat. Copiii au momentul, adulţii au trecutul şi viitorul, înconjurându-i tot efemerul. În esenţă, adulţii nu pot sta, pentru că ruşinea de a se observa pe ei înşişi jucându-se ca nişte copii e greu de suportat.
Totodată, adulţii au uitat ce înseamnă bucuria, deoarece au prea multe măşti sociale, pe care le poartă până când nu îşi mai aduc aminte care este adevărata lor faţă.
Copiii poartă măşti doar pentru distracţie, adulţii le iau mult prea în serios şi le transformă în stil de viaţă - Mai grav este că, odată cu trecerea timpului, aceste măşti sociale (seriosul, supăratul, deprimatul, frustratul etc.) se vor lipi atât de mult de noi, încât ne vor transforma radical.
Copiii, în esenţă, nu au vanitate, măşti, ruşine, frustrări. Copiii fac orice le trece prin cap, neţinând cont de ce zic ceilalţi din jur. Dacă un adult s-ar apuca să râdă şi să se joace ca un copil, toţi ceilalţi adulţi ar râde de el. Egoul lui l-ar face să roşească şi să se oprească, nelăsându-l să îşi manifeste bucuriile interioare.
Personalitatea atrage cu ea seriozitatea, maturitatea, căutarea, nemulţumirile, perfecţiunea, frustrările. Esenţa atrage cu ea momentul, bucuria, emoţiile pozitive, creativitatea, joaca, împlinirea, improvizaţia.
Copiii vor doar iubire, mâncare şi joacă, nu caută perfecţiunea -Toţi aceşti factori declanşatori, care ne fură bucuria, se realizeză direct proporţional cu severitatea, neobservaţia, neatenţia cu care părinţii şi profesorii îşi educă şi îşi cresc copiii.
Perfecţiunea şi căutarea tot timpul a dorinţei de mulţumire a copilului este meseria numărul unu a unui părinte. Copiii nu cer aşa ceva! Ei cer doar dragoste, mâncare şi timp de joacă. Ei nu ştiu ce este perfecţiunea. Educaţia este dorinţa adulţilor. Etapele pe care un părinte le are de făcut pentru dezvoltarea într-un mod armonios a unui copil sunt legate de modul în care adultul reuşeşte să se pună în locul copilului şi să vadă lumea cu ochii săi.
Atenţia pe care copiii o au faţă de lucrurile pe care le au în preajmă este uriaşă faţă de atenţia adulţilor pentru acestea - Copiii, trăind în prezent, iar adultii, în imaginaţie, observăm motivul pentru care cele mai frumoase amintiri în memoria noastră sunt din copilărie. Adulţii încep să uite după perioada copilăriei şi nu rămân decât cu frânturi în memorie.
Strămoşii noştri au lăsat aceste învăţături de bază, sub formă de simboluri regăsite în picturi, dar şi sub formă scrisă în nenumărate cărţi. „Chiar şi Biblia subliminează nevoia omului de a fi copil toată viaţa pentru a fi fericit: Şi chemând Iisus un prunc, l-a pus în mijlocul lor (apostolilor) şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor", ne explică psihologul Alexandru Pleşea.
