Pelerinajul la Mănăstirea Nicula, prilej de mari miracole!

Distribuie pe:

Am avut ocazia deosebită, să merg din nou în pelerinaj la mănăstire, de data aceasta la Nicula, tot cu agenţia Adonis. Am luat ca amintire doar tămâie şi cărbuni, pe care am învăţat prima dată în viaţă să le folosesc. Se ştie din Biblie că acest lucru Îi e plăcut lui Dumnezeu. Din credinţa ortodoxă se ştie că slujba de maslu are ca efect pentru cei care nu sunt bolnavi (adică suferinzii la trup sunt în principal cei cărora le este destinată) iertarea păcatelor şi binecuvântări nesperate. De la cea care ţine să fie amintită doar în calitate de ghid, deşi e minunata iniţiatoare a acestor experienţe miraculoase, doamna Carmen Ceuşan, am reţinut introducerea pe care am scris-o şi data trecută, ca şi datele cele mai importante despre mănăstire. Porţile mănăstirilor se deschid pentru noi, din icoane şi fresce priveşte în ochii noştri veşnicia şi în frumuseţea ei se topesc grijile noastre de zi cu zi. Glasul de clopote şi de toacă, vechea cântare bizantină ne cheamă la rugăciune pentru sufletele obosite şi tămăduire pentru suferinţele trupului. Mănăstirea Nicula este cunoscută ca unul din cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc. În anul 1326, Nicula era o pădure, în care s-a nevoit pustnicul ortodox Nicolae, cel care împrumută numele său pădurii, satului şi mănăstirii. Prima mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici de lemn, stil maramureşean, cu hramul „Sfânta Treime", datată 1552. Între 1712-1714 biserica s-a reînnoit, dar a căzut pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită de o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal-Fânaţe. În 1969 a devenit nu doar chinovie mondială, ci şi şcoală împărătească unde învăţau copiii din satele dimprejurul mănăstirii, călugărilor revenindu-le şi misiunea de dascăli. Începând din 15 februarie 1699, Nicula a ieşit din anonimat, devenind unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului. Icoana ei, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681, avea să plângă timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente ce au avut loc în jurul anului 1700, atât pentru viaţa monahală, cât mai ales pentru o întreagă Ortodoxie din Transilvania. Din acel moment, Maica Domnului a devenit nădejdea izbăvirii din robie, boli şi nevoi, credincioşii obişnuindu-se a veni în pelerinaj, an de an, pe jos, cu prapuri, cântând „Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul pe care-l avem!" Plângerea icoanei a dat naştere picturii pe sticlă, meşteşug călugăresc învăţat şi de săteni, Nicula devenind astfel prima şcoală de acest fel din ţara noastră. Această tradiţie este păstrată şi astăzi cu sfinţenie de către monahi, adăugând şi pe cea a picturii bizantine pe lemn. Biserica de zid s-a construit în perioada 1875-1879-1905, iar pictura interioară s-a realizat în temperă de prof. Vasile Pascu. Iconostasul care o împodobeşte este sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad la 1938 şi are în centru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Prin forma sa solară, iconostasul este unicat şi de o rară frumuseţe. Stăreţia a fost construită între 1978-1989. Ea adăposteşte un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae" şi o importantă colecţie de icoane vechi, pictate pe sticlă şi pe lemn, precum şi o colecţie de cărţi vechi de cult, printre care şi Cazania mitropolitului Varlaam, tipărită în anul 1643. Anul 2001 a marcat istoric Mănăstirea Nicula prin intervenţia Arhiepiscopului Bartolomeu al Clujului, care a rectitorit aşezământul monahal, reorganizându-l urbanistic şi, împreună cu obştea călugărească, demarând construcţia de noi edificii, Biserică, Casă de creaţie, Centru de studii patristice, Corp administrativ, Arhondaric şi Clopotniţă. S-a reuşit, până în prezent, edificarea Casei de Creaţie, ce cuprinde reşedinţa arhiepiscopului, biblioteca şi atelierul de pictură. Biserica mănăstirii este în faza de finisaj, atât la lucrările interioare cât şi exterioare, de asemenea, şi Centrul de studii patristice. Obştea de monahi, treizeci la număr, s-a nevoit cu timp şi fără timp, prin rugăciune şi muncă, asemeni Maicii Sfinte, întru chemarea Mântuitorului Hristos. „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze!"

Lasă un comentariu