„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa" - aşa cântăm în cântările Paştilor şi inimile noastre se simt într-adevăr cuprinse de o sfântă bucurie. Pentru că, înviind Hristos, ne dă şi nouă siguranţa învierii, nouă şi tuturor celor care au trecut de hotarul acestei vieţi înaintea noastră, celor de un neam cu noi, prietenilor şi tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor. De aceea cântăm într-o zi ca aceasta, iară şi iară, ca şi cum e o veste pe care vrem să ne-o comunicăm cu insistenţă, ca să nu mai rămână loc niciunei îndoieli, că: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le". Şi mărturisim în cântările noastre că „acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele dedesupt", căci „înviind Iisus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit şi nouă viaţă veşnică".
Sfântul Apostol Pavel, cel care s-a întâlnit cu Hristos cel înviat pe drumul Damascului, şi cei patru evenghelişti, Matei, Marcu, Luca şi Ioan, ne încredinţează toţi într-un cuvânt, ca martori oculari, că L-au văzut pe Iisus, au vorbit cu El, au mâncat împreună cu El, şi că L-au văzut şi femeile mironosiţe, şi toţi ucenicii, şi chiar „peste cinci sute de fraţi deodată"(I Cor. 15,5-6). Această întâlnire cu Hristos cel înviat le-a dat ucenicilor temeiul, îndreptăţirea şi îndatorirea de a mărturisi ceva ce au văzut, dar le-a dat şi ceva mai mult, le-a dat încredinţarea că tot ceea ce le propovăduise Iisus cât fusese cu ei era de la Dumnezeu, era adevărul în care trebuiau să creadă, calea pe care trebuiau să meargă, viaţa pe care trebuiau s-o ducă. Şi în acelaşi timp le-a dat încredinţarea că trebuiau să-şi ia în serios misiunea pe care o primiseră de la El, de a merge şi a învăţa, de a transmite şi altora ceea ce Iisus îi învăţase pe ei. Aşa au ajuns învăţăturile lui Iisus până la noi, şi noi credem în ele şi credem în El, că a fost Fiul lui Dumnezeu, pentru că a adeverit aceasta prin tot ce a făcut, prin tot ce a învăţat, prin întreaga lui viaţă şi, mai ales, prin Învierea Sa din morţi. Învierea este temeiul care dă putere absolută învăţăturilor sale, poruncilor Sale, sfaturilor Sale, asigurărilor Sale că Dumnezeu e Tatăl nostru, că veghează asupra noastră, că avem îndatorirea să fim buni şi drepţi, că trebuie să ne purtăm ca fraţii între noi, că trebuie să ne iubim între noi, să respectăm o anumită ordine morală în relaţiile dintre noi, şi că vom da socoteală nu numai de toate faptele noastre, ci şi de toate gândurile noastre. Toate aceste învăţături se dovedesc a fi adevărate, deoarece Învăţătorul care ni le-a predat a dovedit că este Fiul lui Dumnezeu, prin aceea că a înviat din morţi. De aceea propovăduirea Lui şi a noastră capătă sens şi îndreptăţire.
Dacă Iisus a înviat şi dacă noi vom învia şi vom avea de dat socoteală de felul cum i-am urmat învăţăturile, se cuvine să le urmăm în aşa fel, încât învierea noastră să fie înviere spre viaţă, nu spre judecată. Să fim buni şi drepţi, să stăruim în fapta cea bună, să ne iubim unii pe alţii ca fraţii, să ne purtăm, cum ne îndeamnă Sfântul Pavel, „într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos". Să avem toţi „aceeaşi iubire, un suflet, aceeaşi cugetare".
În această zi a Învierii „să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm; să zicem „fraţilor" şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru înviere", în aşa fel încât, cum ne povăţuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur în ziua aceasta, „să intrăm toţi în bucuria Domnului nostru". Şi mai ales să rămânem tari şi uniţi întru dreapta credinţă, aşa cum ne povăţuieşte din nou Sfântul Pavel: Rămâneţi „statornici într-un Duh, împreună luptându-vă într-un suflet, pentru credinţa Evangheliei". Să păstrăm neschimbată credinţa, aşa cum ne-a fost transmisă prin Sfinţii Apostoli şi prin întreaga tradiţie ortodoxă, aşa cum au ţinut-o veacuri după veacuri strămoşii noştri, poporul nostru românesc, cel născut ortodox pe aceste meleaguri, ale noastre de când ne ştim români pe lume.
Strămoşii noştri au adormit întru credinţa ortodoxă şi de acolo, de unde sunt, veghează asupra noastră, aşteaptă de la noi să le fim urmaşi credincioşi, să le aprindem candela pomenirii la biserica şi în cimitirul în care au fost prohodiţi după Legea ortodoxă. Să nu le dăm niciodată prilejul să nu mai recunoască în noi pe fiii şi urmaşii lor, înstrăinându-ne de credinţa în care au fost botezaţi şi au adormit ei întru nădejdea învierii, şi pe care ne-au lăsat-o ca pe o moştenire sfântă. Să nu ne lăsăm ademeniţi de cei care, răstălmăcind sfintele predanii, încearcă să ne rupă de credinţa noastră ortodoxă, de trecutul nostru, şi de moşii şi strămoşii noştri, descoperindu-se ei acum „învăţători" mai buni decât au fost două mii de ani preoţii noştri ortodocşi, legaţi de sufletele credincioşilor prin toate fibrele fiinţei lor, propovăduindu-le dreapta credinţă cea de la Mântuitorul şi de la Apostoli, prin Biserică învăţată şi păstrată.
Ca şi cum ni s-ar adresa nouă, Sfântul Pavel scriind Colosenilor îi îndemna: „Rămâneţi întemeiaţi în credinţă, întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o", iar scriind Efesenilor le atrăgea atenţia că „este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez", credinţa ortodoxă, botezul ortodox, credinţa cea dintru început, botezul cel în care s-au botezat strămoşii noştri de la început până la cea din urmă generaţie. „Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte", îndemna tot Sfântul Pavel, adică cu alte învăţături, străine de credinţa şi tradiţia ortodoxă.
Vestind bucuria Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să fim toţi uniţi în acelaşi cuget şi în aceleaşi simţiri, ca să avem parte toţi, la vremea cuvenită, de răsplata cea bună a învierii în comuniune cu toţi cei dinaintea noastră, cu neamurile noastre, cu prietenii noştri, cu toţi înaintaşii noştri. Credinţa în înviere să ne unească în tot gândul şi în toate aspiraţiile noastre. În această sfântă şi mare zi a Învierii, sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor, „zi purtătoare de lumină", să ne bucurăm şi să ne veselim duhovniceşte. Să ne înnoim sufletele curăţindu-le în nădejdea învierii. Să ne luminăm viaţa, prin hotărârea de a fi mai buni şi mai drepţi. Să fim totdeauna împăcaţi în sufletul nostru, cu noi înşine, cu aproapele şi cu Dumnezeu. Învierea lui Hristos să ne întărească în dreapta credinţă şi în toată fapta cea bună. În dimineaţa Învierii, în zorii Duminicii, mironosiţele care au aflat cele dintâi de Înviere, plecând de la mormântul gol, au vestit ucenicilor şi tuturor celor pe care i-au întâlnit, că: „Hristos a Înviat!". De atunci a rămas salutul acesta între creştini în aceste zile. Cu această vestire mă adresez şi eu tuturor, şi vă îndemn s-o duceţi mai departe, fraţilor întru credinţă şi tuturor oamenilor: „HRISTOS A ÎNVIAT!"
